Dovezile neputinţei

În posesia unei imagini a Greciei adecvate la real, cred a se afla atît Christine Lagarde, şefa FMI, cît şi Günter Grass, laureatul Premiului Nobel pentru Literatură.

Cea dintîi îşi exprimă părerea despre Grecia în paginile cotidianului LE FIGARO. Locuitorii Republicii Elene ar fi campioni în măsluirea impozitelor, în promovarea economiilor paralele, au o imagine foarte superficială despre stat şi despre soldiaritatea colectivă – practici care datează din secolul al XIX-lea, cînd s-a întemeiat Grecia modernă. Dacă ţara vrea să rămînă în Uniunea Europeană, ea trebuie să se reformeze din temelii. Ar fi un precedent periculos dacă Grecia ar fi lăsată de izbelişte de către Europa, dar aceasta din urmă ar putea supravieţui şi fără cea dintîi. Situaţia inversă nu este într-atît de sigură. Grecii doresc să păstreze moneda comună şi, prin urmare, teama de cleştele economiilor ar trebui să fie mai mică decît cea de a fi daţi afară din zona monetară. Acesta este mesajul care trebuie să le fie adresat grecilor, într-o formă adecvată – recomandă ziarul francez citat, făcînd aluzie la avertismentele lansate la început de săptămînă de Madame Lagarde, şefa FMI.

Sîmbătă însă, Günter Grass a lansat un cu totul alt mesaj într-o poezie publicată, ca şi cea precedentă, despre Israel, tot în SÜDDEUTSCHE ZEITUNG, sub titlul Ruşinea Europei. Din textul laureatului Nobelului pentru Literatură, presărat cu trimiteri la personaje ale mitologiei, literaturii şi filozofiei elene, reiese că Grecia ar fi victima unei politici europene false. Fără această ţară, care i-a împrumutat Europei leagănul şi i-a configurat spiritul, continentul riscă să-şi piardă identitatea spirituală.

Suplimentul literar al cotidianului DIE WELT – care apare în fiecare sîmbătă - publică un eseu pornind de la ipoteza că Europa s-ar fi rătăcit, s-ar afla în derută. Indiciile acestei „debusolări” ar fi alterarea unui proiect de viitor, devenit simplă ideologie, transformarea monedei euro în măr al discordiei. Cît despre politică, în loc să dea dovadă de realism, ea se refugiază în ultima utopie.

Mai la obiect, LE MONDE recomandă liderilor de la Bruxelles să prezinte Greciei planul de salvare încă înaintea alegerilor de la 17 iunie, spre a le oferi elenilor răgazul necesar de a-şi achita datoriile reevaluate către Banca Centrală Europeană. Această măsură este mai stringentă decît introducerea eurobondurilor.

În favoarea căreia pledează, cu argumente ideologice, noul preşedinte al Franţei, în timp ce Angela Merkel se opune iniţiativei, cu argumente substanţiale, concrete, care sunt mai convingătoare, observă LUXEMBURGER WORT.

Fără reforme structurale, precum cele introduse de Germania în urmă cu zece ani, Franţa nu se poate aştepta la un viitor mai bun decît prezentul, deduce LE FIGARO, dezavuînd aerul mesianic adoptat de preşedintele Hollande.

Pacea promisă Siriei de planul ex-secretarului general al ONU Kofi Anan s-a spulberat înainte ca propunerile să-şi fi dobîndit credibilitatea – constată LA STAMPA - relevînd că agenţiile de presă transmit, după fiecare nou măcel, luările de poziţie ale prea puternicilor de la Washington, Londra şi Paris, ale căror spuse sunt însă vorbe goale, lipsite de orice efect.

Prin urmare, nici planul de pacificare a Siriei, enunţat la modul condiţional-optativ în THE TIMES, nu are sorţi de izbîndă, deşi el este rezonabil: preşedintele Obama ar putea să exercite presiuni în favoarea unei soluţii interimare, după modelul celei aplicate în Yemen. Ar fi cel mai mic gest menit să curme violenţele, care ar întruni, probabil, şi acordul Rusiei şi al Chinei. Există şi alternativă. Grupul de state prietene cu Siria ar putea institui la frontierele cu Turcia, Liban şi Iordania o zonă tampon, cruţată de omoruri. Un astfel de plan defensiv ar proteja Siria, demonstrîndu-i lui Assad că demersurile lui se lovesc de stavilele ridicate de comunitatea internaţională, care nu are voie să-şi întoarcă privirile de la această ţară.

Şi nici de la Egipt, unde probabil va avea loc un al doilea tur de balotaj între candidatul fraţilor musulmani, Mursi şi fostul premier Shafik – scrie NEUE ZÜRCHER ZEITUNG, care adaugă: pentru promotorii revoluţiei, aceasta constituie un şoc. Dar, continuă ziarul elveţian analiza: Ţine de natura democraţiei ca alegerile să aducă la putere lideri care nu sunt pe placul tuturor, dar care trebuie acceptaţi de toţi. Dacă tranziţia Egiptului dinspre un stat autoritar spre o democraţie va reuşi, nu depinde însă de preluarea funcţiei supreme în stat de către Mursi ori de către Shafik, ci de disponibilitatea militarilor aflaţi la putere de a o preda lideirlor care au cîştigat alegerile.