Divanhana „Suntem un amestec. Asta suntem.”

Nu e prima oară când muzica din Balcani primește recunoașterea publicului occidental sau a muzicologilor specializați în genurile tradiționale, în „world music”, muzica lumii, cum o definesc anglofonii pentru a identifica - în niște limite foarte elastice - muzica din afara epicentrului occidental pe care îl consideră filon central al culturii. De regulă, atenția se îndreaptă către Africa sau Orientul Mijlociu, către popoarele din Pacific sau către urmașii precolumbienilor din America Latină.

Balcanii sunt prea apropiați pentru a fi percepuți ca străinătate dar și prea departe pentru a fi tratați ca parte a familiei. Balcanii se dovedesc, deseori, mai terra incognita decât insule îndepărtate sau populații pe cale de dispariție din Amazonia. Așa că decizia unui juriu britanic de specialitate de a atribui titlul de cea mai bună trupă world music a anului unei formații din Sarajevo este un prilej de privit mai atent înspre o regiune atât de apropiată încât e nevoie de o oglindă pentru a o vedea mai bine.

Revista britanică Songlines, specializată în „muzica popoarelor” și-a anunțat câștigătorii pe acest an iar la categoria cea mai bună trupă a fost aleasă Divanhana, formație fondată în 2009 de un grup de studenți de la Academia de Muzică din capitala Bosniei și Herțegovinei, conduși de pianistul Neven Tunjić.

Divanhana înseamnă camera în care lumea se așează pe canapea și stă la taclale, o încăpere importantă în vechile case otomane, inclusiv în cele din Bosnia. De altfel, dacă Istanbul păstrează mărturiile sclipitoare ale gloriei vechiului imperiu, Bosnia este în bună măsură muzeul viu al vieții de zi cu zi a supușilor sultanului, care aspirau la strălucirea stăpânitorilor și o reproduceau provincial și, deseori, vulgar până la kitsch. După posibilități.

Divanhana și-a ales numele ca un omagiu adus acestui templu al dialogului care este camera de zi. „Divan înseamnă să socializezi, han înseamnă cameră. Sunt cuvinte pe care le avem în mai toate limbile din Balcani dar care semnifică mai mult sau mai puțin același lucru”, povestește, pentru DW, Neven.

Spre deosebire de majoritatea muzicienilor din regiune, care fie au adoptat stilul popular local de largă circulație transfrontalieră, fie s-au rupt complet de rădăcini și au apucat-o pe căile bătute de succes în Vest, Divanhana a ales să reinterpreteze un gen muzical până de curând respins pe motiv că ar fi demodat și chiar retrograd: sevdah - sau sevdalinka. Cuvântul, în dialectele slave vorbite în Balcanii de Vest, înseamnă jind sau boală de dragoste, mai pe românește dor, și a ajuns în regiune odată cu otomanii, care l-au preluat din termenul folosit de arabi pentru a defini melancolia - sawda.

Întoarcerea muzicii proscrise

În spațiul slavilor din Balcani, patimile din iubire sunt una dintre cele mai darnice subiecte de poezie și muzică. Genul acesta, însă, sevdalinka, a ieșit din uz, fiind asociat mai degrabă cu refuzul de a accepta modernitatea, într-un secol XX al marilor schimbări care, în bună măsură pe drept se spune că au început chiar la Sarajevo. Și așa au rămas romanțele slav-otomane în uitare până când istoria a luat o turnură neașteptată, odată cu dezmembrarea fostei Iugoslavii și sfârșitul secolului XX care se leagă în bună măsură de același Sarajevo.

A venit, atunci, vremea a ceea ce se numește „nation building”, procesul de naștere a unor națiuni, căruia îi erau necesare repere istorice și culturale identitare. În cazul populației din Bosnia, care se identifică drept bosniacă, nu sârbă sau croată, muzica veche, moștenită de la generațiile care au trăit în pașalîcul otoman fidel sultanilor și i-au copiat după cum s-au priceput, a fost o poartă de intrare spre propria națiune. „Poate are de-a face și cu nation building. Dar nu am început noi asta. Avem colegi care cântă dinaintea noastră sevdalinka. Noi suntem cei mai noi, cei mai tineri în această categorie”, spune Selma Droce, solista Divanhana, cu care DW a stat de vorbă după un concert pe care bosniacii l-au susținut în Serbia Centrală, la un festival de world music organizat de un norvegian, Olav Goberg, și prietenii săi din orășelul Gornji Milanovac.

La fel ca la concertele din Sarajevo sau Mostar, și aici, în Serbia, în public au fost foarte mulți tineri. „Nu știu dacă e o rețetă secretă care îi atrage. Sevdalinka este muzică veche. Trebuie să găsești o cale de a-i face să se simtă aproape de acest gen de muzică. Trebuie să te gândești la toate, la producția video, la orchestrație. Iar noi nu cântăm sevdalinka în stilul tradițional, cum știa lumea că sună. Noi suntem un amestec de pop, jazz și chiar muzică clasică. Ne străduim să-i facem pe oameni să înțeleagă că sevdalinka este mai mult decât muzică, este cultură. Le spunem că trebuie să păstreze sevdalinka, fiindcă este parte a identității noastre”.

Sunetele Balcanilor

O identitate pe care nici măcar noile frontiere nu o poate minți. Selma face parte din tânăra generație pentru care Iugoslavia este un nume din manualele de istorie. Dar, povestește muziciana, „după ce a apărut înternetul am constat că avem atâtea lucruri în comun. Înainte ne imaginam că, eh, un ceva este al nostru, doar al nostru. Că nimeni nu-l mai are. La fiecare sărbătoare mâncăm sarmale. Acasă, la Sarajevo, după concert mă așteaptă porția mea de sarmale. Nu ne putem imagina bairamul fără sarmale. Dar la fel nu-și pot imagina nici vecinii noștri sărbătorile lor fără sarmale. Balcanii sunt o sumă de țări și multe culturi. Ai diferite dansuri, diferite muzici, costumele sunt diferite. Gastronomia la fel. Dar sunt atâtea lucruri comune. Când vorbim despre muzică, sunt cântece sârbești care seamănă cu sevdalinka dar de asemenea sevdalinka seamănă cu muzica din Slavonia. Cultura din Balcani are deopotrivă atingerea estului și a vestului iar aceasta este marele ei avantaj. Europenii iubesc soundul balcanic pentru că este un amestec”.

Un amestec pe care europenii l-au descoperit prin Goran Bregovici și Emir Kusturica. Cei doi au impus Vestului o anumită imagine a regiunii și un anume sound. „Au fost primii care au scos sunetul balcanic în afara Balcanilor. Oamenii au avut surpriza să descopere ceva ce le place și au vrut să mai asculte. Cei doi au deschis o cale bună pentru alți artiști”, este de părere Selma Droce. Sora ei, violonista Larisa Lejla Droce, consideră însă că „ceea ce au exportat muzicieni cum este Goran Bregovici este doar ceea ce știau că va prinde cel mai bine. Iar dacă a existat un proiect de muzică balcanică, acestuia i-au lipsit multe. Sunt atâtea genuri în regiune pe care le poți cânta”. Le enumeră în completare Neven, fondatorul Divanhana: „Avem tamburașii în Slavonia și Voivodina, asemănători cu ce se cântă în Ungaria. Avem muzică corală în Dalmația sau Muntenegru, klapa. Avem folclorul urban, starogradska, în zona vechilor târguri și orășele. Deocamdată, muzica din Balcani este definită în afara regiunii în special prin trompetele orchestrei lui Goran Bregovici. La asta se gândesc vest-europenii. E mai complicat pentru noi să îi convingem cu sevdah, este o muzică lentă și care rupe inimile. E o provocare să le oferi în Vest acest gen de muzică, e ceva nou față de ceea ce se așteaptă ei să audă dinspre Balcani. Dar, uite, nominalizarea asta e un semn că există interes în Europa pentru muzica noastră și suntem pe drumul cel bun pentru a o face populară, așa cum este fado din Portugalia, flamenco din Spania”.

Selma vede lucrurile într-o altă lumină: „Astăzi este mult mai ușor pentru noi să ne facem treaba pentru că atunci când ajungem în Europa și spunem că suntem din Balcani și că muzica noastră este sevdalinka, imediat suntem întrebați dacă sunăm ca Goran Bregovici. Și nici nu mai contează dacă avem sau nu ceva în comun, ei au auzit despre soundul balcanic. Și au mai auzit de Amira Medunjanin, au auzit de Mostar Sevdah Reunion, de Bozo Vrecio”.

Încurcături fericite

Când a stabilit numele celei mai bune trupe a anului, revista Songlines a apreciat în mod deosebit cel mai recent album al trupei din Bosnia, al șaselea la număr, apărut anul trecut. Intitulat Zavrzlama, acesta povestește, într-un fel de „blues balcanic” ce amestecă acorduri turcești, sefarde și, parcă, și ritmurile argentinianului Piazzolla, despre cât de întortocheate sunt lucrurile în partea asta de lume și, prin urmare, spune și despre încâlcelile naștere identităților naționale. Zavrzlama chiar asta înseamnă: aproximativ „încurcături” sau - ca să recurgem la o terminologie muzicală - „fusion”. Cu un strop de dragoste, un strop de tragedie, un strop de glumă, din est și din vest și, desigur, ambalat la Sarajevo.

„Este într-un fel răspunsul la întrebarea care ni se pune mereu. Suntem atât de conectați cu alte națiuni încât sevdalinka nu este doar muzică bosniacă, are influențe sârbești, influențe croate. Am trăit atâta vreme împreună iar Zavrzlama este un amestec al unor stiluri diferite, sunete diferite”, explică Selma. Iar Larisa Lejla o completează: „Caracteristice pentru muzica noastră sunt ritmurile complicate, uneori înșelătoare, o melodicitate specifică, definită prin diverse moduri de interpretare a scalei, o progresie armonică, un melos unic, poate mai exotic, în orice caz de influență orientală”.

Cum s-a ajuns aici? De unde această confluență, ca râurile Bosniei care coboară din munți sau ies pe neașteptate de sub ei, în nuanțe ireale prin canioane nebănuite, înainte de a-și vedea de drum spre alte lumi? „Oamenii și muzicienii călătoresc. Își vor lua muzica oriîncotro merg și o vor cânta peste tot unde se duc. Pot găsi similarități cu Turcia chiar dacă e atât de departe”, spune Selma și dă un exemplu: „Oj, devojko Anadolko - este o sevdalinka bosniacă dar este și un cântec turcesc. Sevdalinka se referă la orice. Cântă viața. Avem chiar versul acela - Bez sevdaha nema zivovanija, Fără sevdah nu există viață. Sunt studii care demonstrează cum se repetă unele cântece în diverse țări. Aceleași melodii cu texte diferite, cu povești diferite - în Spania, Bosnia, Serbia sau Turcia. Muzicienii călătoreau cu tot cu muzicile lor. Pleci din Bosnia și cânți la Istanbul, cineva care te aude și îi place linia melodică. O va folosi la rândul lui. Suntem un amestec. Asta suntem”.