Dilemele Băncii Centrale Europene

Zona euro se confuntă cu o prognoză economică sumbră, marcată de creşterea datoriei publice şi rata mare a şomajului, cu precădere în rândul tinerilor. Banca Centrală Europeană poartă o mare parte din responsabilitate, spun mulţi specialişti, care critică masiv conducerea BCE. Or, în acest context, importanta instituţie financiară europeană găseşte de cuviinţă să scutească de aşa-numitele "teste de stres", aproximativ 130 de bănci din spaţiul european. În câteva zile vine, însă, clipa adevărului.

Numele băncilor care se clatină au fost deja vehiculate în presă, nu puţini fiind cei care speculează cu privire la reacţia pieţelor financiare.

Motivul pentru care BCE însăşi şi marile bănci din zona euro acceptă o asemenea situaţie este mult discutata uniune bancară. Apariţia acesteia a fost decisă în iunie 2012 în cadrul unuia dintre numeroasele summituri europene. Menirea uniunii bancare ar fi, conform celor care au clădit-o, ruperea lanţului vicios între crizele bancare şi cele ale statelor, principala problemă a uniunii monetare.

Uniunea bancară, spun specialiştii, ar trebui să aibă trei piloni de susţinere: monitorizarea, tranzacţionarea şi asigurarea depozitelor. Ideea conform căreia monitorizarea ar trebui efectuată de BCE s-a bucurat de o largă susţinere în Europa.

Mai devreme sau mai târziu, uniunea bancară va deveni un fel de asigurare. Pentru ca nicio bancă afectată de probleme să nu profite de această asigurare, economiştii germani propun BCE analizarea foarte exactă a bilanţurilor respectivelor instituţii financiare. Acest lucru, spun susţinătorii ideii, este şi în interesul BCE, care n-ar trebui să îşi asume responsabilitate pentru riscuri vechi.

Testul vizează cu precădere capitalul propriu, care trebuie să reprezinte cel puţin 8 la sută din aşa-zisele active cu risc ponderat. Cu alte cuvinte, activele mai puţin riscante, sunt doar parţial luate în considerare. Această metodă are însă o problemă.

Clemens Fuest, preşedintele Centrului European pentru Cercetare Economică, consideră că, în mare parte, evaluările privind activele sunt făcute chiar de respectivele bănci. Ar fi mult mai bine, apreciază specialistul, ca băncile să îşi finanţeze cel puţin trei la sută din active cu ajutorul capitalului propriu.

BCE se află într-o mare dilemă. Pe de-o parte, oferă bani băncilor pentru ca acestea să ofere mai uşor credite firmelor, astfel încât să fie stimulată creşterea economică. Pe de altă parte, ca instituţie de reglementare, BCE solicită băncilor să aibă un nivel ridicat de capital pentru a le consolida.

Sunt însă băncile pregătite pentru următoarea criză? Aceasta este cea mai importantă întrebare. Nu suficient, spun unii specialişti, printre care cei de la Centrul European pentru Cercetare Economică. În cazul unei scăderi cu 10 la sută a valorii hârtiilor bancare apare o diminuare a capitalului cu peste 150 de miliarde de euro. Într-un atare scenariu, băncile din Germania şi Franţa ar urma să fie lovite masiv.

Întreaga discuţie are, evident, şi o componentă politică, sunt de părere mulţi economişti, care se întreabă ce s-ar întâmpla dacă BCE ar anunţa că Grecia a intrat în incapacitate de plată.

Ar apărea o nouă dilemă pentru Banca Centrală. Dacă aceasta va supune băncile unei prea dure situaţii de stres, rezultatele vor genera tensiuni pe pieţele financiare. Dacă însă scenariile sunt formulate într-o manieră prea optimistă, testul de stres şi BCE însăşi îşi pierd credibilitatea.