1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Devalorizarea euro - şansă sau risc?

Hilke Fischer/ Medana Weident7 ianuarie 2015

Exportatorii europeni şi Banca Central Europeană se bucură, importatorii şi turiştii, în schimb, nu. Devalorizarea monedei europene ar putea impulsiona economia în spaţiul comunitar, dar există şi unele riscuri.

https://p.dw.com/p/1EG0k
Imagine: Reuters/R. Orlowski

Dacă în martie 2014 un euro echivala cu 1,39 $, în septembrie, valoarea sa scăzuse deja la 1,29 $. Cursul actual este de numai 1,19 dolari SUA. În comparaţie cu dolarul, moneda comunitară europeană a pierdut continuu din valoare în ultimele luni, ajungând la nivelul cel mai scăzut din 2006 încoace. Şi, totuşi, n-a fost o surpriză. În timp ce Banca Federală de Rezerve a SUA (Fed) urmăreşte ridicarea dobânzilor, Banca Centrală Europeană (BCE) se îndreaptă în direcţia opusă. Dacă în Statele Unite economia e pe cale de a se redresa, în zona euro creşterea economică rămâne mai degrabă reţinută.

"De fapt, se întâmplă ceea ce au anticipat analiştii", apreciază pentru DW Stefan Schneider, economist la Deutsche Bank. Colegii săi estimează că în următorii ani cele două monede se vor apropia tot mai mult ca valoare. N-ar fi exclus să se ajungă chiar la paritate între euro şi dolar. Cu toate acestea, susţine Schneider, nu trebuie să ne facem griji din cauza devalorizării monedei europene. Dimpotrivă. Un euro slab va atrage mai mulţi cumpărători pentru produsele din spaţiul UE, iar naţiuni exportatoare, precum Germania, profită considerabil de pe urma situaţiei. Companiile europene devin mai competitive şi vizavi de Japonia, a cărei monedă naţională s-a devalorizat substanţial în ultimii ani.

Cursul euro - şi pe placul BCE

Banca Centrală Europeană apreciază scăderea valorii euro. Într-un interviu acordat cotidianului economic german, Handelsblatt, şeful BCE, Mario Draghi, a precizat că devalorizarea monedei comunitare nu reprezintă un obiectiv propus de instituţia pe care o conduce, dar că actuala evoluţie e importantă pentru stabilitatea preţurilor şi creşterea economică. În vederea asigurării stabilităţii preţurilor şi creşterii inflaţiei se au în vedere "eventuale măsuri suplimentare", a mai spus Draghi. Potrivit experţilor, BCE ar intenţiona să achiziţioneze obligaţiuni de stat în stil mare.

Mario Draghi EZB Sitzung am 04.09.2014
Mario DraghiImagine: picture-alliance/dpa/F. Rumpenhorst

Atari speculaţii nu fac decât să încingă spiritele ca dealtfel şi teama faţă de sistarea cursului de austeritate în Grecia şi părăsirea zonei euro de către Atena. În preajma alegerilor parlamentare din Grecia, progamate a se desfăşuira pe 25 ianuarie, formaţiunea de extrema stângă Syriza conduce în sondaje. Aceasta a anunţat că intenţionează să pună capăt politicii de economii şi că va solicita creditorilor ştergerea datoriilor. Potrivit săptămânalului "Der Spiegel", executivul german ar considera inevitabilă părăsirea zonei euro de către Grecia, în cazul în care Atena va renunţa la politica sa de austeritate.

Într-o declaraţie pentru DW, Folker Hellmeyer, analist şef la Bremer Landesbank, atrage atenţia asupra presiunii psihologice pe care o reprezintă actuala dezbatere pe tema Greciei, ceea ce se reflectă asupra pieţelor financiare. "Se potriveşte şi cu planurile domnului Draghi. Se doreşte o monedă slabă europeană pentru a influenţa pozitiv economiile, mai ales cele din sudul Europei" - explică Hellmeyer

Există pericolul izbucnirii unei crize noi?

Nu doar turiştii europeni care vizitează SUA se plâng de consecinţele devalorizării euro. Şi produsele de import care ajung pe piaţa europeană s-ar putea scumpi - de pildă computerele de producţie asiatică. Apoi, investitorii străini înregistrează în prezent pierderi de capital în zona euro - avertizează expertul financiar Christoph Zwermann. El se teme că euro se va deprecia în continuare. "S-ar putea declanşa rapid o nouă criză în spaţiul comunitar, pur şi simplu pentru că va scădea considerabil încrederea în euro şi în spaţiul monetar european", crede Zwermann. În opinia sa, această pierdere a încrederii e mult mai periculoasă decât un euro puternic. Iar în ce priveşte companiile exportatoare germane, aceastea ar rămâne competitive şi cu o monedă puternică.