Deutsche Welle – de 60 de ani în dialog cu lumea
18 iunie 2013În clădirea de pe malurile Rinului, la Bonn, în incinta sălii în care Parlamentul German se întrunea înaintea mutării guvernului la Berlin, s-au reunit 1500 de oaspeţi din întreaga lume. Îmbrăcaţi unii dintre ei în portul lor naţional, proveniţi din cercuri politice, mass media, medii academice şi de afaceri, organizaţii internaţionale, invitaţii celei de-a şasea ediţii a Global Media Forum au avut ocazia de a participa şi la festivităţile jubiliare cu prilejul celor 60 de ani de existenţă a postului de radio şi TV Deutsche Welle.
Care, de altfel, în prelungirea misiunii sale fundamentale, este şi organizatorul acestui simpozion internaţional. Potenţialul semnificativ al acestei duble manifestări a fost suplimentat de data desfăşurării ceremoniei jubiliare şi a inaugurării lucrărilor simpozionului: ziua de 17 iunie este în calendarul istoriei postbelice data la care se comemorează Revolta Populară din 1953 din fosta RDG.
După ce corul Deutsche Welle a interpretat, în deschidere, străvechiul cîntec popular „Gîndurile sunt libere”, Erik Bettermann, preşedintele director general al instituţiei, în alocuţiunea rostită, a reamintit oaspeţilor că, din 1953, Deutsche Welle face cunoscute lumii perspectiva germană şi europeană asupra evenimentelor, temele care preocupă aici opinia publică.
Şi ministrul de stat al culturii şi mass media Bernd Neumann a subliniat că Deutsche Welle este şi azi, în anumite regiuni ale lumii, sursa primă de informaţii, oferind şansa de a-şi forma o imagine proprie, independentă tocmai acelor cetăţeni care trăiesc sub povara cenzurii şi a unor interese de stat străine de valorile libertăţii şi democraţiei.
Din primul ceas al existenţei sale, Deutsche Welle a fost nu numai mesagerul unor valori universale precum libertatea şi drepturile omului, ci a îndeplinit şi funcţia de punte între cele mai diverse culturi, a menţionat oficialul german. Neumann nu a omis, în discursul său, să aducă laude şi disponibilităţii de reforme a instituţiei, care din post de radio pe unde scurte, la începuturile sale, este acum o instituţie multimedia, cu programe în 30 de limbi, realizate de cei 3000 de colaboratori din 60 de state ale lumii. Emisiunile radio-tv, ofertele multimedia ale Deutsche Welle sunt urmărite şi accesate de peste 100 de milioane de oameni, de pe întregul glob.
Global Media Forum
Din toate colţurile lumii au sosit la Bonn participanţii la Global Media Forum, simpozionul care se desfăşoară pentru a şasea oară sub egida Deutsche Welle. Rolul jurnalismului şi al jurnaliştilor în actuala configuraţie a lumii, din care nu lipsesc nici conflictele locale cu un puternic potenţial exploziv, nici crizele precum cea pe care o traversează anumite state ale UE, nici riscul dezechilibrelor climatice şi al unor dezastre ecologice, fac obiectul unor conferinţe, dezbateri pe podium ca şi al unor workshop-uri. Nu lipsesc din tematica lucrărilor simpozionului nici aspectele eticii şi deontologiei profesionale.
Cît de stringente sunt subiectele focalizate de Global Media Forum, se poate deduce din reluarea lor, în secţiuni şi conferinţe ale ONU. Primarul general al oraşului Bonn, Jürgen Nimptsch, a înregistrat cu satisfacţie această sinergie tematică.
La lucrările simpozionului care durează pînă miercuri, 19 iunie 2013, incluzînd în program peste 50 de manifestări, susţinute şi frecventate de 2500 de participanţi, contribuie, între alţii, Societatea pentru Cooperare Internaţională a guvernului german, Asociaţii de Protecţie a mediului, Fundaţii Internaţionale. Fiecare participant aduce cu sine propria experienţă în materie de mediatizare a temelor, evenimentelor şi ideilor, a valorilor etice şi profesionale. Dar ia cu sine la plecare şi experienţele celorlalţi oaspeţi, beneficiind la întoarcerea acasă de un mult mai larg orizont de percepţie şi interpretare a unor realităţi complexe. La a căror înţelegere contribuie neîndoielnic şi prezenţa la Global Media Forum a unor oaspeţi de seamă: Vandana Shiva, deţinătoarea Nobelului alternativ, lingvistul american Avram Noam Chomsky, precum şi ministrul german de externe Guido Westerwelle.