Despre şansele “Mişcării Populare”

O idee care animă de la o vreme tabăra guvernamentală este crearea unui nou partid sau mai curând a unei noi formaţiuni care să adune tot ceea s-ar găsi în zona de centru dreapta. Fiica preşedintelui Traian Băsescu a înregistrat la OSIM numele „Mişcarea Populară”, fapt care a prilejuit multe speculaţii pe care reprezentanţii de frunte ai PDL nu le-au dezminţit niciodată. Teodor Baconschi, prim vicepreşedinte al partidului, a confirmat indirect că formaţiunea sa are în vedere crearea unei noi identităţi electorale. Sever Voinescu, purtător de cuvânt, nu a negat nici el proiectul legat de „Mişcarea Populară”, spunând însă că ar fi nevoie de mai mult decât de o simplă cosmetizare. Desigur, Sebastian Lăzăroiu a jucat un rol important din momentul în care a lansat ideea unui nou partid pe care l-a numit cu autoironie „Albă ca Zăpada”. Nu trebuie uitat însă Valeriu Stoica, preşedintele ISP, care a militat cu multă asiduitate pentru federalizarea curentelor dreptei, căutând să teoretizeze, după model american, un aşa numit „fuzionism” în politica autohtonă.

Intenţiile acestea se lovesc însă de dificultăţi mari care vin chiar din interior. Animate de intelectuali, aceste intenţii aşează pe primul plan ideile politice, convingerile personale şi valorile. În linii mari, proiectul presupune ca toţi aceia care împărtăşesc „valorile dreptei” să meargă împreună într-un efort de depăşire a diferenţelor individuale şi a rivalităţilor minore.

Dar la o privire mai atentă ceea ce îi separă mai adânc pe virtualii militanţi ai unei unificate „mişcări” de centru dreapta sunt tocmai ideile şi valorile. Să luăm un exemplu. Întrebat cum va vedea unificarea dreptei şi dacă fundaţiile politice care activează în această zonă vor fuziona la rândul lor, Teodor Baconschi a răspuns: ”Nu este vorba de o fuziune, fiecare îşi păstrează identitatea, dar cred că Fundaţia Creştin Democrată are în vocaţia ei o contribuţie clară la unificarea unei platforme de centru dreapta împreună cu cei de la CADI şi împreună cu diverse alte organizaţii non-guvernamentale, fundaţii civice sau politico-civice care doresc modernizarea accelarată şi raţională a României”.

Pentru cine are o cunoaştere fie şi superficială a activităţii celor două organizaţii, alăturarea lor este ca apa cu focul. Este imposibil să pui împreună F-CD cu CADI sau cu SoLib. Iată doar câteva motive. În ultimul an, CADI a iniţiat un proiect mai amplu de tip libertarian în care se pronunţă în favoarea înlocuirii familiei tradiţionale cu o relaţie de tip contractual cu prevederi laxe, în care pledează împotriva politicilor nataliste de tipul salariului maternal, împreună cu alte puncte de vedere favorabile avortului nelimitat, a practicii libere a prostituţiei şi a consumului de droguri. Cunoscuţi autori libertarieni ca Walter Block sunt citaţi insistent. Argumentaţia autorilor CADI este mai interesantă decât afirmaţiile în sine, dar ea nu poate fi reprodusă în acest spaţiu restrâns. Cert este că nici concluziile, nici argumentele nu se potrivesc deloc cu ambianţa intelectuală de la F-CD, dominată de ideile conservatorismului creştin. Mihail Neamţu, unul dintre autorii prolifici ai cercului creştin-democrat, scria recent că „a fi modern sub raport tehnologic nu înseamnă să uiţi frumuseţea spiritualităţii creştine, importanţa familiei, relaţia dintre muncă şi proprietate ori lupta împotriva tiraniei”.

În afară de „lupta împotriva tiraniei” (înţeleasă ea însăşi în feluri atât de diferite), nu mai există însă nici un punct de contact între CADI şi F-CD. 

Dar nu numai motoarele intelectuale ale celor doi poli, liberal şi creştin-democrat sunt divergente, dar şi electoratul stabil al PDL pare să fie structurat într-un mod care nu mai îngăduie o nouă infuzie de idei conservatoare. Un studiu sociologic foarte atent realizat recent de CADI şi de IRES a pus în evidenţă că valorile conservatoare, cum ar fi cele legate de familia tradiţională sunt împărtăşite de alegătorii diferitelor partide în proporţii diferite, după cum urmează: într-o mare proporţie de alegătorii PNŢCD, PRM şi PSD, apoi de cei care votează cu PNL, UDMR şi în fine pe ultimul loc de alegătorii PDL. S-ar putea spune că PDL pare partidul cel mai modernist în sensul laicismului desprins de autoritatea tradiţională.

Iată de ce PDL nu ar putea fi, la drept vorbind, locul de întâlnire al curentelor dreptei şi, probabil, de ce creştin-democraţii din cadrul partidului de guvernământ par atât de timizi când e vorba să propună politici publice specifice. O “Mişcare Populară” ca umbrelă federatoare ar fi totuşi posibilă, dar mai curând prin ignorarea valorilor decât prin invocarea lor insistentă. O nouă formaţiune mai largă, care să se opună USL, i-ar putea reuni pe aceia dipuşi să lase deoparte convingerile personale, aşa cum, din păcate, s-a întâmplat mereu în ultimii 20 de ani.

Autor: Horaţiu Pepine, DW-Bucureşti
Redactor: Robert Schwartz