1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Depăşeşte antisemitismul în Germania cercurile neonaziste şi ale extremiştilor islamişti ?

Marcel Fürstenau/Ana-Maria Tighineanu17 iunie 2008

Mai mulţi experţi ai Comisiei pentru afaceri interne Bundestag-ului au solicitat guvernului şi parlamentului german instituirea postului unui însărcinat federal pentru combaterea antisemitismului.

https://p.dw.com/p/ELPR
Imagine: AP

„În ce moment poate fi calificată critica faţă de guvernul israelian drept antisemită ?", a întrebat un deputat german. "În momentul în care politica Israelului este difamată drept continuarea politicii naziste a celui de-al treilea Reich", a răspuns scriitorul şi publicistul Henryk Broder. "În momentul în care se contestă dreptul la existenţă al Israelului", a fost de părere Secretarul general al Consiliului Central al evreilor din Germania, Stephan Kramer. Deşi acest drept la existenţă nu este contestat de nicio grupare politică în Germania, Kramer, alături de ceilalţi specialişti ai Comisiei parlamentare sunt de părere că Germania trebuie să acţioneze urgent în acest domeniu.

Concret este nevoie de un Însărcinat federal pentru combaterea antisemitismului, rasismului şi xenofobiei, care să prezinte anual Parlamentului german un raport despre evoluţia situaţiei. Mai departe, a declarat Kramer, statele comunităţii internaţionale trebuie să-şi reunească eforturile în scopul combaterii antisemitismul la scară globală. Stephan Kramer :

Globalizarea se resimte şi aici, după cum putem constata tot mai mult în ultima perioadă. De aceea s-ar impune un fel de garantare a produselor puse la dispoziţia utilizatorilor de platformele din internet, o garanţie care să-le permită asumarea responsabilităţii pentru conţinuturile difuzate. Apoi mai este combaterea letargiei manifestate de populaţie faţă de democraţie, de pildă cu ajutorul unei campanii destinate promovării valorilor noastre, ale statului, societăţii, constituţiei germane. Poate că aici am putea obţine cel mai mare succes în lupta împotriva antisemitismului, dacă reuşim să iniţiem o astfel de campanie", a declarat Secretarul general al Consiliului Central al evreilor din Germania.

Istoricul Julius Schoeps, directorul centrului Moses-Mendelssohn pentru studii iudeo-europene din cadrul Universităţii din Potsdam, deplânge deficitele în cercetare, spre exemplu că nu s-a cercetat încă fenomenul apariţiei antisemitismului în rândul tinerilor musulmani.

Unde se formează atitudinea antisemită ? În concediul petrecut în Liban ? Unde ai voie să atragi 'agresorul' israelian într-o ambuscadă ? La moscheea autohtonă în timpul predicii de vineri ? Şi în faţa televizorului cu antenă parabolică conectat pe postul organizaţiei extremiste Hezbollah, 'Al-Manar' ? Sau poate chiar în curtea şcolii unde se confirmă şi se amplifică prejudecăţile reciproce şi sentimentele de ură ?".

Politologul Elke Gryglewski a relatat despre experienţa ei cu grupurile de şcolari care care vizitează imobilul unde a avult loc Conferinţa de la Wannsee, unde a fost hotărâtă în 1942 aşa-numita Endlösung, soluţia finală de decimare a evreilor. Tinerii sunt conştienţi de importanţa acestui subiect, ei ştiu însă şi că el poate fi abordat şi în mod provocator :

"Comentariile tinerilor migranţi, dar şi ale tinerilor germani care provin din medii sociale defavorizate, sunt deseori deplasate când se referă la această temă. Ele îşi au originea în sentimentul lor de a nu fi acceptaţi de societate. Toate broşurile institutului nostru sunt traduse în turcă şi arabă. Nu deoarece suntem de părere că tinerii migranţi nu stăpânesc suficient limba germană, ci pentru a le semnala faptul că vizita lor în institutul nostru este foarte importantă",
a explicat politologul Elke Gryglewski, adăugând că Institutul din Wannsee promovează pedagoia recunoaşterii.

Pe această cale poate fi realizat un dialog cu oamenii tineri, în timp ce posibilitatea unei discuţii echitabile cu vizitatorii mai în vârstă care au o atitudine antisemită este exclusă.

Preşedintele Serviciului federal de informaţii interne, Heinz Fromm, a atras atenţia asupra faptului că antisemitismul este propagat în mod public de către organizaţiile de extrempă dreaptă. Acestea nu cooperează însă în această privinţă cu mişcările islamice.

"Conform informaţiilor noastre nu poate fi constatată o strânsă cooperare între extrema dreaptă şi islamul radical. Motivul este probabil pretenţia fiecărei tabere de a deţine supremaţia ideologică, precum şi rasismul general caracteristic extremei drepte".