„Democraţia sau viaţa” – Parlamentul European acordă premiul Zaharov „Reporterilor fără frontiere”

Jurnaliştii din linia întâi, cu aparatul de filmat pe umăr, îşi riscă viaţa pentru a ne trimite nouă imagini, reportaje şi documentare, care străbat apoi mass-media din lumea întreagă. Ziariştii omniprezenţi în regiunile de pe glob aflate în criză, în zonele răvăşite de războaie civile, sau în lagărele de refugiaţi, se plasează , pentru noi, zi de zi în bătaia puştii: din ianuarie 2005 încoace şi-au pierdut viaţa, la datorie, 51 de jurnalişti şi patru asistenţi. Cel mai periculos loc, rămâne în prezent, desigur Irakul, a declarat Katrin Evers din partea „Reporterilor fără frontiere”, cu ocazia decernării premiului Zaharov 2005 :

„Şi în actualul clasament al reporterilor fără frontiere, Irakul se află în fruntea celor mai periculoase zone pentru reporteri, căci numai în acest an au decedat între Eufrat şi Tigru 24 de jurnalişti. De la începutul războiului, în 2003, şi-au pierdut viaţa în Irak 72 de reporteri şi reprezentanţi ai mass-mediei”.

În afara jurnaliştilor care şi-au dat viaţa pentru profesia lor, alţi 106 sunt în prezent deţinuţi în diferite colţuri ale globului, deoarece articolele sau emisiunile lor, pe scurt punctul lor de vedere contravine celui al regimurilor respective. 70 de persoane au fost arestate deoarece au publicat articole pretins subversive în internet. Cele mai de temut sunt sancţiunile care se aplică dizidenţilor în China, după cum a afirmat, în continuare, Katrin Evers :

„China este, din punctul nostru de vedere, cea mai mare închisoare pentru gazetari şi militanţi pentru libertatea de exprimare, deoarece în prezent în penitenciarele chineze sunt arestaţi 30 de reporteri şi 62 de dizidenţi care şi-au publicat materialele în internet. China este aşadar una din cele mai represive ţări din lume în ceea ce priveşte libertatea de exprimare”.

În alte ţări se aplică metode mai subtile, pentru a reduce glasurile nedorite la tăcere : Cenzura este cel mai eficient mijloc pentru anihilarea funcţiei democratice a mass-mediei. Printre metodele de intimidare a presei, se numără, de asemenea, blocarea contractelor publicitare pentru ziarele incomode regimurilor, monopolizarea mediilor sau ameninţarea directă a jurnaliştilor. Katrin Evers :

„Este vorba de o multitudine de represalii care se aplică celor care-şi asumă libertatea de exprimare : întâi de toate cenzura directă, foarte eficientă în China sau Vietnam, de pildă. Printre metodele mai puţin brutale se numără refuzul prelungirii licenţelor jurnaliştilor, neaprobarea tipăririi articolelor lor, sau majorarea artificială a costurilor de editare. La polul opus, măsurile cele mai drastice sunt ameninţarea reporterilor, atacurile la persoană, răpirea lor şi, în unele cazuri, chiar uciderea lor. Sunt deci o multitudine de metode prin care ţările din lumea întreagă îşi exercită controlul asupra reprezentanţilor mass-mediei”, conchide Katrin Evers.

Poziţiile fruntaşe în actualul clasament al „Reporterilor fără frontiere” privind libertatea presei, sunt ocupate tradiţional de către ţările occidentale. Cu toate acestea, figurează pe primele 50 de poziţii şi state precum Beninul, Namibia, Capverde sau Mali. Aspect care denotă nu doar o ameliorare semnificativă a statutului presei pe continentul negru, ci şi că libertate de expresie nu se raportează direct la bunăstarea unei ţări, respectiv la gradul ei de dezvoltare economică. Un exemplu care pare să atesteze această ipoteză este cel al SUA, care au coborât în noul clasament cu peste 20 de poziţii, de pe locul 23 pe 44. Cauza principală este subminarea sistematică a protecţiei surselor în jurnalism. Iată dovada că nici o tradiţie democratică îndelungată nu reprezintă în mod automat o garanţie a libertăţii presei. Şi această constatare este confirmată, la rândul ei, prin exemplul nenumărator ţări cu democraţii foarte tinere, precum Slovenia şi ţările baltice, care figurează în clasamentul „Reporterilor fără frontiere” în primele 60 de poziţii.