De la România educabilă la "România Educată"

O reformă radicală a sistemului de Educație a fost mereu promisă și uitată în sertarele demagogiei electorale. De la căderea comunismului, puterea politică a înscăunat peste 30 de miniștri ai Educației, cei mai mulți dintre ei fără a avea vreo legătură cu competențele și responsabilitatea uriașă pe care le cerea exercitarea acestei funcții. Învățământul a rămas de-a lungul timpului unul dintre domeniile cele mai politizate, inspectorii școlari și directorii școlilor depinzând în mare măsură de coloratura guvernelor.

Legea Educației din 2011 prevede alocarea anuală din bugetul de stat și din bugetele primăriilor a minimum 6% din PIB, dar niciodată acest procent nu a fost măcar cât de cât apropiat de cel stipulat în actul legislativ. În fiecare an guvernele au amânat aplicarea legii prin ordonanțe de urgență. Anul trecut, de pildă, Ministerul Educației a primit doar 2,5% din PIB, peste 70% din fonduri fiind alocate salariilor cadrelor didactice și personalului auxiliar. La capitolul finanțare suntem pe penultimul loc în UE, mult sub media europeană de 4,7%.

Săptămâna trecută a revenit în actualitate proiectul "România Educată" care a fost inițiat de președintele Iohannis încă din anul 2016 și a cărui lungă perioadă de gestație naște deja îndoieli. Premierul Nicolae Ciucă a analizat împreună cu ministrul Educației Sorin Cîmpeanu problemele din educație și ceea ce trebuie făcut pentru punerea pe picioare a programului prezidențial. Obiectivul cel mai important este reformarea legislației din domeniul educației pentru armonizarea cu obiectivele proiectului. "Guvernul înțelege pe deplin importanța unei abordări coerente și incluzive a tuturor factorilor implicați în procesul educației din România", a declarat premierul Ciucă după încheierea discuțiilor. Seamănă mai mult a remarcă decât a angajament.

Unde ne aflăm

România are cel mai mare număr de elevi repartizați unui cadru didactic, ceea ce ne plasează pe ultimul loc în Europa. Majoritatea claselor din mediul urban au câte 25-30 de elevi, aceasta fiind consecința directă a faptului că investițiile în construirea unor noi spații de învățământ au fost aproape inexistente în ultimele trei decenii. Multe dintre laboratoare și biblioteci, acolo unde există, sunt nefuncționale. Cele mai multe dintre clădirile școlare nu sunt prevăzute cu rampă de acces și doar 15% au grupuri sanitare pentru persoanele cu dizabilități. Sute de școli, mai ales din mediul rural, au încă grupurile sanitare în curte, fără apă curentă și canalizare.

Mii de cadre didactice din învățământul preuniversitar nu au pregătire de specialitate, cu precădere cele de la școlile din mediul rural. Sunt așa-numiții suplinitori, fără studii superioare, care în loc să formeze elevii mai degrabă îi smintesc.

De ani de zile la examenele de titularizare aproape 50% dintre cadrele didactice nu obțin note de trecere. Nu de puține ori au fost cazuri când unii dascăli au fost prinși copiind și au fost eliminați din examen. Ce respect pot să mai aibă elevii pentru profesorii lor care au încercat să fure și, probabil, unii chiar au reușit? Ei vor folosi copiuța și mai abitir ca până acum. De altfel, copiatul în rândul elevilor e la ordinea zilei și, din păcate, uneori avem de-a face cu permisivitatea dascălului. De ce? Pentru că în felul acesta notele mari furate de elevi contribuie la mărirea mediei pe clasă la o disciplină sau alta și la întrecerea măsluită dintre școli.

Ce vrea proiectul "România Educată"?

Implementarea țintelor proiectului prezidențial are scadența în anul 2030. Până atunci, politicile din Educație vor trebui să conducă la scăderea ratei abandonului școlar la 10% (în 2020 procentul a fost de peste 15% la nivel național, iar în mediul rural de 26%) și la reducerea la jumătate a analfabetismului funcțional. O altă miză a proiectului este aceea ca până în 2030 minimum 40% dintre tinerii cu vârsta cuprinsă între 30 și 34 de ani să fie absolvenți de studii superioare, în condițiile în care în 2020 procentul a fost de 26%, iar media la nivelul UE este de 41%.

Nu cumva artizanii "României Educate" se cam joacă cu cifrele? Cu ce instrumente și mai ales cu ce decidenți vom recupera în opt ani ceea ce nu s-a făcut în mai bine de trei decenii pentru Educație? Știm că proiectul va avea și o finanțare importantă de 3,6 miliarde de euro prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), dar nu putem să ignorăm cum o mare parte a investițiilor din toate domeniile s-au dus de-a lungul timpului pe apa sâmbetei, altfel spus au intrat în buzunarele guvernamentale ori în cele ale mandatarilor de programe care s-au aflat doar pe hârtie.

Starea jalnică a învățământului în România s-a acutizat în urma unor cauze greu de îndepărtat. Relația dintre profesor și elev a rămas una deficitară, în sensul în care profesorul predă de la catedră iar elevul își ia notițe. Nu există o colaborare între cei doi, de pildă elevul să fie încurajat să aibă și să pună întrebări dincolo de litera manualului. Puterea de atracție a întrebării este mult mai mare decât satisfacția unui răspuns corect.

Pe de altă parte, părinții contribuie într-o măsură mult prea mică la buna integrare a copiilor lor în procesul de învățământ. Legătura cu școala se rezumă de cele mai multe ori la cele câteva ședințe cu părinții organizate de diriginte de câteva ori pe parcursul unui an școlar. Iureșul vieții de zi cu zi, problemele din familie, lipsurile materiale și mai ales neînțelegerea preocupărilor vârstei copilului față de cum au trăit ei ridică deseori ziduri prea greu descifrabile pentru a putea fi dărâmate.

Nevoia de modele în rândul elevilor este vitală, însă mulți nu o conștientizează. Iar asta se întâmplă și pentru faptul că nu au cunoștință de ele. La școală nu le sunt arătate și cultivate, iar acasă intră în lumea lor virtuală în fața calculatorului.