1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Către o Europă (tot mai) abstractă

Horațiu Pepine
26 ianuarie 2018

Ideea listelor transnaționale pentru alegerea Parlamentului European a făcut progrese, luna viitoare urmând să se dea un vot în plen.

https://p.dw.com/p/2razC
Straßburg Europaparlament - Plenarsaal
Imagine: picture-alliance/Wiktor Dabkowski

O comisie din cadrul Parlamentului European a votat la începutul acestei săptămâni în favoarea unei liste transnaționale pentru viitoarele alegeri europene. Ideea apăruse și în discursul din 2017 al președintelui Comisiei, Jean-Claude Juncker, privitor la ”starea Uniunii”, dar și mai recent în discursul președintelui Franței, Emmanuel Macron, ținut la Sorbona în luna septembrie a aceluiași an. Iar cu o lună mai târziu, miniștrii afacerilor europene din trei țări (Franța, Italia și Spania) publicau un manifest pe pagina de internet  a ziarului Le Monde în care anunțau opțiunea țărilor lor pentru înființarea unei circumscripții europene. Ideea este, evident, mai veche și a fost reluată periodic de federaliștii de tipul celor afiliați Grupului Spinelli. Dar ceea ce a impulsionat proiectul este plecarea Marii Britanii.

Marți 23 ianuarie, Comisia pentru afaceri constituționale a votat ca locurile britanicilor să nu fie anulate, ci o parte dintre ele să fie redistribuite țărilor subreprezentate (România ar câștiga și ea un loc în plus), iar o alta să fie atribuită unei circumscripții europene. Din cele 73 de locuri atribuite în prezent britanicilor, 46 ar putea fi alocate listelor transnaționale. La votul acesta au participat și doi români, Claudia Țapardel și Cristian Preda. Ultimul și-a explicat votul, arătând că, în pofida grupului politic din care face parte (PPE), el a votat în favoarea listelor transnaționale.

Subiectul nu este deloc tranșat, votul în plen urmând să aibă loc în luna februarie, ca să nu mai vorbim de etapele politice ulterioare, dar primul pas a fost făcut. Prin urmare ar fi util să-i descifrăm de pe acum consecințele. În majoritatea lor, deputații din grupul conservator (PPE) s-au opus, argumentând că o listă transnațională nu ar face decât să sporească distanța dintre aleși și alegătorii lor. E un argument serios. Să ne imaginăm o listă pe care apar germani, portughezi, francezi, polonezi etc (și poate și un român, deși nu este obligatoriu), care ar fi prezentată alegătorilor din România. Oamenii nu știu nici astăzi cine sunt deputații europeni aleși în România și nici nu este vina lor. E adevărat că un deputat care se străduiește să-și prezinte activitatea (pe pagina de facebook de exemplu) are mai multe șanse de a se face cunoscut și înțeles, dar câți români au acces la internet? În ciuda cablajelor de mare viteză, accesul la internet rămâne rezervat unei minorități urbane. Ca să nu mai spunem că majoritatea deputaților europeni nici nu se străduiesc prea mult să-și  prezinte activitatea.

Dar federaliștii au văzut lucrurile într-o lumină diferită. Pentru ei important ar fi nu ca deputații să se simtă legați de țara de proveniență, ci cât mai atașați de Europa ca întreg. Prin urmare legăturile de care vorbesc conservatorii nu doar că nu ar trebui întărite, ci, dimpotrivă, dizolvate. E clar așadar că am asistat la dialogul surzilor. Punctele de vedere expuse cu această ocazie sunt pur și simplu incomensurabile, ceea ce face ca probabilitatea adoptării  acestei reforme să rămână foarte redusă în viitorul apropiat.

Dar mai important este să observăm că, în ciuda acestor tentative de unificare europeană și a unor certe avansuri ale integrării, diferențele de vederi devin tot mai greu de conciliat. Așa cum spuneam nu poți găsi un compromis între punctele de vedere aflate în dispută, câtă vreme ele pornesc de la premise complet diferite. Pentru unii, deputatul european este în primul rând german sau francez sau cu alte cuvinte caracterul general european se manifestă prin determinațiile concrete, naționale. Ceilalți în schimb aspiră să reprezinte o europenitate desprinsă de determinații locale, care riscă însă să rămână ceva abstract. Iar urmarea dramatică  este că însuși conceptul de democrație tinde să se bifurce în înțelesuri divergente.

Problema principală a Europei nu mai este că ar avea de rezolvat interese naționale aflate în concurență (”egoisme naționale vs ideal european”), ci că, pe nesimțite, a ajuns să opereze cu concepte diferite, pe care continuă însă să le exprime prin aceleași cuvinte.