Câinii fără stăpân

Opoziţia acuză Guvernul că vrea să ucidă câinii şi că noua lege n-ar fi decât o frumoasă cortină pentru o intenţie plină de cruzime. Într-adevăr, chiar dacă noua lege propune multe atenuări faţă de primele încercări de reglementare, (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 155/2001) finalitatea ei rămâne eutanasierea câinilor fără stăpân. În România însă, câinii par să se bucure de o afecţiune specială şi de aceea subiectul ridică mereu temperatura dezbaterilor.

Toate sondajele de opinie realizate în ultimii ani au arătat fără dubiu că o majoritate foarte largă dezaprobă eutanasierea câinilor. Cea mai recentă anchetă realizată de societatea “Avangarde” în luna septembrie 2011 la nivel naţional arată că 86% nu sunt de acord cu eutanasierea şi că doar 14% aprobă această măsură radicală. Sondajul oferă date brute, neponderate, dar proporţiile sunt oricum suficient de grăitoare.

Un alt sondaj realizat în luna aprilie 2011, exclusiv în Bucureşti, oferă o imagine detaliată şi despre celălalt versant al problemei. Este vorba de un program de cercetare intitulat “Cartografierea socială a Bucureştiului” realizat de Departamentul de sociologie din cadrul SNSPA cu ajutorul studenţilor din anul întâi. Potrivit acestei cercetări, realizate nu pe sectoarele administrative, ci pe cartiere omogene cu identitate mai bine precizată, situaţia se prezintă în felul următor: În Berceni 14% spun că cea mai gravă problemă sunt câinii vagabonzi, dar e vorba de al doilea mare subiect de preocupare după curăţenia oraşului (19%). În Titan-Balta Albă ,problema câinilor se află pe locul al treilea cu 10%, În Crângaşi-Giuleşti, în Zona Nord şi în Pantelimon pe locurile 5 şi 6 cu 6%, în Dudeşti-Vitan preocuparea apare abia pe locul 7 cu 5% , în Drumul Taberei tot pe locul 7 cu 4%, în Colentina Tei pe acelaşi loc cu 3%. În sfârşit în Centru şi în Rahova-Ferentari abia 1% din locuitori se arată preocupaţi de subiectul câinilor vagabonzi.

Este de remarcat în primul rând că problema câinilor este mereu surclasată de alte subiecte cum ar fi curăţenia oraşului, infracţionalitatea, locurile de parcare, şamd. Aşadar, judecată într-un context cu atât de multe nelinişti, tema păleşte.
De altfel impulsul de a “rezolva” problema câinilor prin măsuri radicale nu a venit din interior, ci din afară, de la străinii care s-au declarat de fiecare dată îngroziţi de câinii de pe străzile oraşelor româneşti până într-acolo încât informaţia a fost publicată în ghidurile turistice. În motivaţia pe care primul ministru Adrian Năstase o ataşa la Ordonanţa de Urgenţă din 2001, care propunea prima rezolvare completă şi radicală a problemei câinilor vagabonzi, se arăta că Guvernul primise într-un interval de 6 luni 130.000 de petiţii dintre care 80% de la cetăţeni străini.

Este posibil aşadar ca într-un context urban diferit, bucureştenii să-şi modifice optica, după cum este firesc ca nişte simpli călători prin Bucureşti să vadă mai întâi câinii vagabonzi, înaintea altor probleme.

Totuşi, sondajul acesta realizat cu minuţie pe cartiere “istorice”, nu vorbeşte despre eutanasie. Subiectul pare să fie absolut repugnant şi este de înţeles de ce şi decizia politică este atât de dificilă. Atunci când ştii că majoritatea covârşitoare a electoratului nu ar aproba uciderea câinilor fără stăpân prin nicio metodă, e greu să iei o decizie contrară, cel puţin printr-un vot la vedere.

Este însă de remarcat că noua lege face multe derogări de la “cruzimea” Ordonanţei guvernului Năstase. De pildă, perioada de găzduire în adăposturi special construite a crescut de la 7 zile la 30 de zile, iar puii ar putea fi ţinuţi până când împlinesc un an. De asemenea adăposturile nu mai pot fi concesionate oricui, ci doar unor organizaţii dedicate îngrijirii animalelor şi în fine, eutanasierea rămâne la dispoziţia autorităţilor locale. Guvernul nu mai decide nimic, oferind pur şi simplu Consiliilor locale posibilitatea de a alege între eutanasiere şi îngrijirea permanentă a câinilor. Cert este că administraţiile locale sunt obligate să se ocupe pe cheltuială proprie de câinii fără stăpân şi să-i adune de pe străzi în totalitate. Iată de ce Opoziţia (înclusiv PSD-ul care şi-a descoperit în ultima vreme côté-ul sensibil) se teme că, în cele din urmă, eutanasierea va deveni regulă.

Subiectul, deşi se expune ironiilor, are o componentă cât se poate de serioasă. Guvernul îi acuză pe opozanţi de ipocrizie şi de sentimentalism de prost gust. Dar în realitate, societatea românească manifestă ea însăşi o empatie neobişnuită faţă de câinii fără stăpân şi tinde de ani de zile să se opună oricărei tentative de reglementare. E un fapt care ar pretinde o analiză mai atentă.

Autor:Horaţiu Pepine
Redactor: Rodica Binder