1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Câinele care latră nu muşcă

Medana Weident31 martie 2006

Ziarele germane comentează astăzi pe larg rezultatul conferinţei de ieri de la Berlin a miniştrilor de externe ai celor cinci membri permanenţi în Consilioul de Securitate al ONU, plus Germania, pe tema programului nuclear iranian.

https://p.dw.com/p/B11h

Miercuri Consiliul de Securitate a adoptat un document prin care se solicita Teheranului să sisteze activitatea de îmbogăţire a uraniului în decurs de 30 de zile, fără însă a aduce în discuţie şi posibile sancţiuni la adresa Iranului. „Financial Times Deutschland” consideră că secretarul de stat american, Condoleeza Rice s-a prezentat ieri la Berlin pe placul europenilor. Ea a calificat declaraţia Consiliului mondial drept un „semnal important”, fără a face vreo referire la măsurile punitive ce ar putea fi adoptate contra Teheranului dacă acesta nu respectă termenul de 30 de zile. Rice, mai notează cotidianul care apare la Hamburg, ştie prea bine ca şi colegii ei prezenţi la Berlin cât de puţin eficientă este declaraţia comună.

„Câinele care latră nu muşcă”, scrie la rândul său „Saarbrücker Zeitung”, aluzie făcând la modul în care Iranul trebuie să gândească despre demersurile statelor occidentale. Declaraţia adoptată de cele cinci ţări cu statut de membru permanent în Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite, nu are nici o valoare deoarece Rusia şi China, parteneri comerciali importanţi ai Teheranului nu vor accepta nicicum adoptarea de sancţiuni internaţionale contra Iranului.

Ideea o regăsim şi în comentariul apărut astăzi în paginile cotidianului italian „La Repubblica”. Unitatea de vederi demonstrată ieri la Berlin de cei cinci plus Germania nu e decât aparentă. Ceea ce a fost evident în schimb este faptul că Moscova şi Pekingul rămân pe mai departe cu piciorul pe frână când e vorba de sancţiuni.

Şi „Salzburger Nachrichten” e de părere că frontul comun al celor cinci se clatină. Iar la Viena „Die Presse” estimează că în cazul în cazul în care Consiliul de Securitate al ONU se dezbină pe tema conflictului iranian, atunci Washingtonul va avea motive în plus să vorbească despre ineficienţa Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Ziarele germane comentează astăzi şi situaţia de pe piaţa muncii în baza numărului şomerilor înregistraţi în luna martie. Deşi în luna care se încheie astăzi numărul şomerilor a scăzut uşor sub pragul de cinci milioane nu se poate vorbi totuşi de o ameliorare a situaţiei de pe piaţa muncii. „Slaba creştere economică nu ajută la crearea de locuri de muncă”, citim în „Tageszeitung” din Berlin. Cotidianul de mare tiraj „Express”, care apare la Köln deplânge faptul că în pofida unei înţelegeri dintre fostul guvern federal şi industrie, lipsesc în continuare locurile de calificare pentru tineri. „Westdeutsche Zeitung” din Düsseldorf se referă la altă problemă care nu a fost deasemenea rezolvată: firmele ezită încă departe să angajeze persoane care au depăşit o anumită vârstă, fiind însă înaintea pensionării.

Cotidianul elveţian de limbă germană „Neue Zürcher Zeitung” a publicat astăzi un amplu articol dedicat disputei iscate la CNSAS în urma nealegerii lui Constantin Ticu Dumitrescu în funcţia de preşedinte al Colegiului. Articolul, apărut sub titlul interogativ „Indulgenţă faţă de foştii torţionari?”, aminteşte de promisiunea electorală a actualilor guvernanţi pentru ca CNSAS să-şi poată desfăşura activitatea în condiţii optime.