Cuvântul dat este mai important decât o lege

Pactul semnat de primul ministru Victor Ponta şi de preşedintele Traian Băsescu ar fi putut fi garanţia păcii politice. Astăzi coabitarea pare din nou ameninţată, dar nu din pricina dezvăluirii acestui acord secret, girat discret de marile capitale occidentale, ci din cauza modului pieziş în care Crin Antonescu a denunţat înţelegerea. Este adevărat că el nu a semnat documentul şi conform popriilor declaraţii nici măcar nu l-a citit, dar totuşi a fost de faţă ca martor şi, inevitabil, ca girant al înţelegerii. A consimţit, poate împotriva propriilor intuiţii, să participe la încheierea acestui tratat, dar a consimţit totuşi, devenind chiar fără să vrea parte a acestei înţelegeri.

Ceea ce nelinişteşte acum pe toată lumea care spera într-un parcurs paşnic şi raţional, care nădăjduia că, în sfârşit, politica românească va reuşi să lase înfruntările personale deoparte şi să se concentreze asupra temelor mari, este labilitatea caracterelor şi imposibiliatea de a stabili ceva ferm pe termen lung.

În definitiv, Ponta şi Băsescu au încheiat un contract, iar un contract încheiat între două persoane ar trebui să fie mai puternic decât o lege. Cuvântul dat este armătura invizibilă a oricărei societăţi şi temelia reală a încrederii. Când oamenii nu îşi respectă cuvântul, când contractele personale sunt denunţate după trei zile, totul riscă să se prăbuşească şi nici legile nu mai pot face nimic. În politică şi în afaceri, cuvântul ţinut este cel mai important capital.

S-ar spune că liderul PNL nu a denunţat totuşi nici un contract şi că nu a făcut decât să se delimiteze, pe jumătate, de acţiunile prietenului său politic şi de un text pe care nu îl asumă: "Nu l-am citit, pentru că eu am fost de părere clar că nu trebuie semnat nimic, nici măcar o hârtie pe care scrie «Jos Băsescu», semnat Victor Ponta şi Traian Băsescu", a declarat liderul PNL.

Este adevărat că nu a semnat personal nimic şi poate nici nu ar fi făcut-o vreodată, dar a denunţat înţelegerea tacită dintre el şi companionul de luptă politică. Victor Ponta, rugându-l să vină la Cotroceni, îi cerea să fie părtaş şi acceptând să se ducă a dat de înţeles că asumă aceste tip de participare indirectă. Martorul are o funcţie juridică bine definită dintotdeauna şi cel care asistă la un duel sau la un tratat de pace asumă o mare responsabilitate personală privitor la tot ce se întâmplă.

În sfârşit, să admitem că liderul PNL nu a încheiat personal nici un contract cu Traian Băsescu şi că se consideră liber de orice constrângere implicată. El a încheiat în schimb un contract cu UDMR, pe care l-a denunţat fără să clipească. ”A existat un asemenea acord, care era un angajament de intenţie pentru guvernare în comun, în raport cu care, de la momentul semnării şi până la încheierea campaniei electorale, foarte multe lucururi nu au decurs în conformitate cu spiritul de acolo şi care din punctul meu de vedere, cel puţin, pentru mine şi pentru PNL, însemna dezlegarea de acest angajament”.

Care sunt acele lucruri care nu au mers în spiritul înţelegerii? Iar dacă Kelemen Hunor este cel care a încălcat primul contractul ar trebui să se ştie acest lucru. În orice caz, premierul desemnat şi-a ţinut iniţial cuvântul, anunţând în seara alegerilor că va forma o majoritate cu reprezentanţii minorităţii maghiare. În opinia primului ministru contractul rămânea valabil şi nu părea să aducă vreun reproş partenerilor maghiari. Anunţul său, dezavuat de liberali şi conservatori şi considerat de multă lume ca o slugărnicie în faţa Vestului, era pur şi simplu impulsul firesc de a-şi ţine cuvântul. Cine a încheiat o înţelegere în anumite condiţii nu o poate denunţa doar pentru că împrejurările s-au schimbat.

Denunţarea înţelegerii cu UDMR a părut să aibă costuri minore, dar pe viitor şi în perspectiva contractului încheiat (şi depus la „banca” UE) cu preşedintele Traian Băsescu, primul ministru ar putea să fie pus cu adevărat în faţa unor alegeri radicale.