1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Cutremur în mediile judiciare

28 mai 2009

După decizia de miercuri a Curţii Constituţionale, Preşedintele Înaltei Curţi de Justiţie şi Casaţie, judecătorul Nicolae Popa, a prevestit un viitor sumbru pentru Justiţia din România.

https://p.dw.com/p/Hysc
Imagine: DW

Curtea Constituţională a admis ieri contestaţia preşedintelui Traian Băsescu, care sesizase că instanţele judecătoreşti şi-au depăşit competenţele atunci cînd au hotărît, împotriva Guvernului, acordarea de sporuri salariale pentru magistraţi şi personalul asimilat.

Contestaţia preşedintelui s-a produs destul de tîrziu, după ce evenimentele luaseră un curs insuportabil din perspectiva Bugetului. Ministrul de Justiţie, Cătălin Predoiu, semnalase încă de la preluarea primului său mandat în Guvernul Tăriceanu că situaţia riscă să scape de sub control. Magistraţii au declanşat procese pe bandă prin care au obţinut din urmă sporuri salariale pe mai mulţi ani de zile. Situaţia a început să se degradeze în 2006 în perioada ministeriatului Monicăi Macovei, cînd s-au înregistrat primele procese şi a luat apoi amploare sub celelalte trei ministeriate.

Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, judecătorul Nicolae Popa, a deplîns decizia de miercuri, considerînd că ea va slăbi mult puterea judecătorească. « Puterea judecătorească, a spus el, este veriga cea mai slabă. Se slăbeşte pe zi ce trece. »

Mandatul judecătorului Nicolae Popa se încheie în această toamnă.Aşa încît, aflat la capătul carierei, el şi-a îngăduit să manifeste un mare scepticism cu privire la viitorul Justiţiei din România. El a spus cu privire la puterea judecătorească : "Vrem s-o slăbim, probabil că vom reuşi şi există şi destule modalităţi".

Am remarcat de astă o solidaritate perfectă a tuturor celor care activează în aparatul judiciar. Asociaţiile profesionale, de multe ori divizate de opinii diferite cu privire la problematica reformei (UNJR, SoJust, AMR), au apreciat că magistraţii au dreptate să solicite sporuri în instanţele de judecată. La fel ca în cazul membrilor parlamentului, orice dispută amuţeşte cînd e vorba de propriile venituri.

Întrebarea care se pune acum este dacă decizia de miercuri a Curţii Constituţionale va opri aplicarea unor sentinţe judecătoreşti sau va împiedica emiterea altora asemănătoare pe viitor. Judecătorul Nicolae Popa spunea ieri că « deşi nu face parte din puterea judecătorească, Curtea Constituţională este chemată să se pronunţe asupra unor hotărîri judecătoreşti rămase definitive şi să le oprească efectele. »

În orice caz, este cert că hemoragia sporurilor a fost oprită.

Un alt fapt semnificativ în acest episod este contrastul izbitor între felul în care se percep magistraţii pe ei înşişi şi felul cum sînt percepuţi de restul societăţii. Magistraţii susţin că ar exista o veritabilă « cultură a denigrării Justiţiei » şi fac reproşuri deopotrivă mediului politic şi celui gazetăresc. Reprezentanţii Justiţiei dau astfel impresia că se consideră o citadelă luată cu asalt de barbari, un fel de ultim bastion al civilizaţiei.

Drama situaţiei româneşti este că fiecare are dreptate. Puterea politică a fost mereu interesată să sugrume puterea judecătorească, iar puterea judecătorească, după ce a obţinut autonomia prin inamovibilitate, a adoptat adesea o conduită discreţionară.


H.P. DW-Bucureşti
Redactor: Rodica Binder