Curtea de la Haga: Proclamarea independeneţei Kosovo nu este ilegală
23 iulie 2010Întrebarea care aştepta un răspuns suna astfel:
"Este declararea independenţei de către guvernul de tranziţie din Kosovo în conformitate cu dreptul internaţional?"
Statele Unite şi mare parte dintre naţiunile europene au recunoscut Kosovo ca stat. Pentru Serbia, situaţia a rămas o atingere a integrităţii sale teritoriale. Întrebarea - pusă de Naţiunile Unite în numele Serbiei preşedintelui curţii de la Haga, Hisashi Owada, şi colegilor acestuia - şi-a găsit ieri un răspuns pronunţat prin vocea lui Owada:
"Curtea consideră că legislaţia generală internaţională nu conţine nici o interdicţie aplicabilă declarării independenţei".
Prin urmare, proclamarea independenţei nu este ilegală.
Un al doilea subiect de investigat juridic ţinea de raporturile declaraţiei de independenţă cu rezoluţia 1244 a Naţiunilor Unite, cea prin care se instituia, în iunie 1999, o administraţie de tranziţie coordonată de ONU. Documentul asigura integritatea teritorială a ceea ce pe atunci se numea Republica Federativă Iugoslavia şi a fost tradus, în tot acest răstimp, prin interdicţia separării unilateral proclamate. Sentinţa pronunţată ieri la Haga sună astfel:
"Limbajul folosit în rezoluţia 1244 este în cel mai bun caz ambiguu, în ce priveşte situaţia dată".
Explicat pe înţelesul sugerat de curte, nu există în rezoluţie nici o interdicţie.
Belgradul este, desigur, dezamăgit de sentinţele Curţii şi, a asigurat ministrul sârb de Externe, Vuk Jeremic, disputa diplomatică nu se va încheia aici.
La ceasul la care se anunţa verdictul la Haga, Kosovo fusese recunoscut ca stat în 69 de capitale, între care Washington şi 22 dintre cele ale Uniunii Europene. România este una dintre cele cinci ţări comunitare pentru care autoproclamata independenţă a Kosovo nu este un act suficient pentru o recunoaştere a statului. De altfel, ştirea venită de la Curtea Internaţională a rezonat în anumite părţi ale Europei, în fief-uri cu tendinţe separatiste, ceea ce explică, de altfel, reţinerile României, Spaniei, Ciprului, Greciei şi Slovaciei.
Autori: Katrin Brand/Cristian Ştefănescu
Redactor: Robert Schwartz