Cum să combați propaganda rusească

Bunele intenții nu sunt totdeauna suficiente. Un exemplu dintre cele mai bune ni l-a oferit recent chiar Parlamentul European, cu ocazia dezbaterii bugetului pe 2018. Eurodeputatul ales pe listele PMP, Siegfried Mureșan, ne aduce la cunoștință că va fi finanțat un program, modest ca dimensiuni deocamdată, de monitorizare a dezinformării propagate de surse rusești.

Preocuparea este mai veche, la finele anului trecut fiind adoptat un raport privitor la combaterea propagandei Rusiei împotriva Uniunii Europene. Raportul relativiza puțin, introducând și un capitol despre propaganda ISIS, dar Rusia rămânea ținta principală. Mai ales deputații din Polonia și Țările Baltice au insistat asupra influenței negative pe care Kremlinul continuă să o exercite prin versiunile și interpretările pe care le difuzează asupra evenimentelor politice actuale. Nu întâmplător am spus ”interpretări”, căci despre acest lucru a fost vorba cu precădere, așa cum s-a văzut în intervenția deputatei poloneze conservatoare Anna Elżbieta Fotyga (ECR), care a fost și raportorul principal: ”O parte însemnată a vieții mele înainte și după căderea comunismului mi-am dedicat-o combaterii discursului (narratives) profesat de Uniunea Sovietică și apoi de Federația Rusă, pe care l-am considerat deosebit de primejdios pentru suveranitatea noastră” (22 noiemebrie 2016).

Deputata din Polonia a vorbit în engleză și a utilizat termenul ”narratives”, care nu este ușor de tradus în limba română, el fiind adesea preluat ca atare. ”Discurs” e prea vag, ”relatare” e mult prea puțin, narratives însemnând aici o expunere a faptelor care implică o viziune mai largă asupra evenimentelor sau, cu alte cuvinte, o ideologie și un ”fir epic”. Anna Elżbieta Fotyga știa pesemne foarte bine ce spune, căci, preluând un termen la modă, ea viza propaganda comunistă și apoi propaganda rusă mai recentă, care manifestă la rândul ei ambiția de a articula o sumă întreagă de idei antioccidentale. Prin urmare a combate propaganda rusă înseamnă nu atât să combați știri (ele nu pot fi decât dezmințite), ci un întreg discurs interpretativ asupra evoluțiilor politice din lumea occidentală.

Iată ce ne spune însă Siegfried Mureșan în legătură cu grupul de monitorizare: ”În primul rând, trebuie îmbunătățită rețeaua de contributori. În al doilea rând, trebuie conectate punctele, că, foarte des, înainte să aud o știre în interesul Federației Ruse - și știre în interesul Federației Ruse poate fi și că Brexitul e un lucru bun sau Catalonia să devină independentă față de Spania - înainte să aud o știre care e în interesul Federației Ruse, (…) o auzi pe canale de comunicare din Federația Rusă pro-Kremlin” (Hotnews).

Or, a spune că ”Brexitul e un lucru bun sau Catalonia să devină independentă față de Spania” sunt poate afirmații care convin de minune Moscovei, dar ele sunt emise în primul rând de britanici și afirmate în modul cel mai democratic prin referendum, după cum sunt afișate în primul rând de catalani. Întrevedem aici cea mai mare problemă a acestei inițiative, care riscă, nici mai mult, nici mai puțin, să limiteze libertatea cuvântului în chiar inima Uniunii Europene.

Să punem din nou față în față ceea ce spunea autoarea principală a Raportului din 2016 cu ceea ne spune acum eurodeputatul din România: prima se referea la discursul propagandastic (narratives) emis de puterea de la Kremlin (prin agenții ei mediatici, firește), al doilea se referă la dispute interne din cadrul Uniunii Europene, care, eventual, ar putea fi instrumentate de Rusia, dar care evident nu își au originea în propaganda rusească, fiind subiecte izvorâte dintr-o lungă istorie a Europei occidentale. Marea Britanie a fost mereu ex-centrică în raport cu UE și nu e de mirare că s-a ajuns la Brexit, iar independentismul catalan este iarăși o veche poveste spaniolă. Cu siguranță că separatismul catalan nu e bun pentru UE, dar suntem datori să facem distincțiile necesare și să nu ajungem să-i acuzăm pe catalani (dar si pe venețieni, lombarzi și flamanzi) de propagandă rusească. Ar fi cel puțin ridicol.

În România, subiectul reverberează puternic, căci am constatat nu o dată tentația de a pune atașamentul local față de creștinismul răsăritean pe seama propagandei și uneltirilor rusești. Este o confuzie (intenționată sau nu) care riscă să aibă cele mai grave consecințe tocmai pentru atitudinea românilor față de Uniunea Europeană. Căci dacă li se spune că propria lor tradiție spirituală este vinovată și că s-ar cuveni să ia distanță față de ea, atunci nu trebuie să ne mirăm că scad procentele judecăților favorabile Uniunii Europene. Pe de altă parte, este ușor de bănuit că Rusia speră să utilizeze fondul comun creștin-ortodox în folosul propriilor interese, dar asta este cu totul altceva. Se vede prin urmare că a combate propaganda Rusiei nu e un lucru ușor și că pretinde finețe și discernământ.

Revenind la problematica mai largă a Uniunii Europene, e facil să respingi toate opiniile politice neconvenabile ca fiind pilotate de la Moscova, dar cei care o vor face vor pierde pe viitor încrederea și stima propriilor cetățeni, care știu mai bine care este sursa propriilor idei și convingeri. Cel mai bun mod de a combate propaganda unor forțe ostile nu este altul decât întreținerea unui climat de libertate și dezbatere autentică.