Cum se calcă în picioare libertatea presei româneşti

Stăm catastrofal în chestiunea libertăţii presei între altele pentru că autorităţile nu se autosesizează când ziarişti independenţi din specia celor care critică actuala putere sunt agresaţi, calomniaţi, înjuraţi la modul cel mai obscen pe bloguri sau la televiziuni. Nimeni nu se ocupă de traducerea în justiţie şi pedepsirea celor vinovaţi de varii tentative de sorginte securistă de intimidare ori denigrare a formatorilor de opinie neînregimentaţi.

Din rândul membrilor unui executiv criticat atât în România cât şi în afara ei între altele pentru prezenţa în cabinet a unor miniştri cu probleme penale am auzit tot felul de luări de poziţie în favoarea puşcăriaşilor de rang înalt. S-a dat glas unor pseudo-justificări a modului cum s-ar încălca pasămite legea finanţării partidelor pretutindeni şi de către toată lumea, ori unor puncte de vedere apărând politicieni ca Adrian Năstase, osândiţi la un sejur redus la închisoare pentru fapte grave de corupţie.

N-am auzit în schimb pe nimeni să condamne sistematicele campanii de defăimare şi discreditare a unor oameni de presă oneşti şi să anunţe înăsprirea legislaţiei ori măcar aplicarea cât de cât riguroasă a celei existente.

Cel puţin la fel de alarmant e faptul că poliţia nu intervine ferm şi cu hotărârea necesară când jurnalişti care au curajul să nu fie obedienţi şi să critice puterea sunt ofensaţi, ameninţaţi, maltrataţi şi agresaţi într-un mod cu totul scandalos de către partizani ai guvernanţilor, instigatori la ură antisemită.

Jurnalistul Mircea Marian a fost ieri nu doar înjurat, ci şi lovit în plin centrul Bucureştiului. Insul care l-a atacat a afirmat că l-ar "pedepsi" pentru ceea ce "afirmă la televizor": l-a somat să-şi revizuiască opiniile (de regulă critice faţă de USL) şi a declarat, în faţa poliţiştilor pasivi care s-au înfiinţat la faţa locului că ziaristul ar fi „vândut”. Cui? Evreilor de bună seamă. În desemnarea evreilor, patibularul agresor a folosit, fără jenă, un termen injurios. Iar toate acestea în faţa celor doi poliţişti care au continuat să asiste la tărăşenie cu mâinile în sân.

”Am chemat poliția, care ne-a legitimat, mi-a transmis că nu poate face nimic și îmi recomandă să mă duc la secția de poliție să depun plângere. Polițiștii nu s-au legitimat și, când i-am întrebat dacă sunt martori la amenințări, s-au strâmbat și au zis un "da" cu jumătate de gură. Sunt în stare de șoc și uluit de pasivitatea cu care polițiștii veniți la fața locului au tratat acest incident. Individul putea să vină după mine, să-mi dea în cap, pentru că poliția urma să plece (după) ce ne-a legitimat”, a declarat Mircea Marian, reluat de Revista 22, la scurt timp după producerea incidentului.

Uimirea jurnalistului român e cât se poate de firească. Oare cum e posibil ca apărătorii legii şi ordinii să nu ştie că într-un stat de drept, membru al Uniunii Europene, există totuşi norme şi reglementări care interzic categoric şi violenţa şi instigarea la ură şi antisemitismul şi, nu în ultimul rând, intimidarea presei?

Delictele multiple comise de insul care l-a agresat pe Mircea Marian nu sunt o bagatelă. Sunt serioase. Chiar extrem de serioase. Şi de revoltătoare.

Evident, există şi dezaxaţi. Nu toţi oamenii sunt responsabili, nu toţi răspund realmente pentru faptele lor. Dar locul celor care n-o fac nu e pe stradă, ci în ospiciu. Pe de altă parte, aspectul cel mai grav al chestiunii ţine nu atât de modul în care a fost atacat Mircea Marian, cât de obiectivul probabil şi de circumstanţele agresiunii asupra unui ziarist critic.

Asemenea atacuri sunt, în genere, menite să intimideze presa liberă, singura care, în România, spre deosebire de opoziţia politică, n-a clacat încă în faţa tăvălugului USL-ist. Ele corespund unei tendinţe tot mai accentuate de intoleranţă faţă de disidenţă, faţă de opinii minoritare, faţă de apărătorii statului de drept.

Într-o societate ce pare a fi alunecat definitiv sub controlul emanaţiilor unei oligarhii cu puternice propensiuni totalitare, securisto-legionare, în care justiţia s-a văzut slăbită, iar respectarea legii ar putea să nu mai facă în curând nici cât o ceapă degerată, astfel de atacuri riscă să se înmulţească şi să se înteţească. Rămâne de văzut cât valorează coabitarea dintre Ponta şi Băsescu. Atitudinea pe care o vor adopta autorităţile faţă de acest caz flagrant va constitui în orice caz un test important.