Cum gândesc românii Europa viitorului?

Pe vremea în care România se pregătea să adere la Uniunea Europeană, se iscase o dispută pe tema rolului pe care îl au deputaţii europeni. Unii considerau că aceştia ar trebui să reprezinte ţara din care provin şi să-i promoveze interesele, alţii, mai bine conectaţi la discursul occidental, susţineau că deputaţii aleşi în România ar trebui să lucreze pe un plan supranaţional şi să dea prioritate intereselor ”europene”. Evident era o dezbatere pur teoretică, dar care avea funcţia importantă de a insera noutatea alegerilor europene în realitatea politică locală.

Dezbaterea de atunci pare astăzi naivă. De fapt - aşa cum chiar deputaţii europeni au putut constata - nu poţi face o distincţie netă între cele două realităţi, iar pentru români s-a vădit că disocierea planurilor este chiar mai greu de realizat decât pentru francezi, germani sau olandezi. Exemplul cel mai bun este libera circulaţie a persoanelor, care deşi fusese iniţiată la nivel ”european”, dobândise pentru români o relevanţă mai curând naţională. Am pus termenul ”european” între ghilimele tocmai pentru a sublinia că este vorba de o realitate nouă, distinctă de suma realităţilor naţionale europene. Deputaţii aleşi în România au căutat să adopte o strategie proprie, prin care să dea prioritate nu atât unor idei şi preocupări generale, cât unor preocupări naţionale ca situaţia dificilă a romilor migranţi, aşa cum s-a văzut în cazul unor rapoarte privitoare la drepturile omului.

Astăzi nimeni nu mai poate răspunde în mod tranşant la întrebarea de mai sus şi ceea ce este semnificativ este că deputaţii europeni cu mare vechime afirmă că principala lor preocupare este să susţină interesele României, fără ca cineva să-i mai contrazică.

S-a vădit că pentru ţările periferice, aşa cum sunt România sau Bulgaria, problema principală nu este să se conecteze pur şi simplu la planul ”european”, ci mai curând să ţină pasul cu evenimentele şi transformările care tind să le marginalizeze. În ţările occidentale mari, care dau tonul în mod inevitabil, a apărut de mai multă vreme un curent de opinie favorabil unei Europe restrânse, limitate la zona euro, care să-şi creeze propriile spaţii de dezbatere şi decizie diferite de Parlamentul European de astăzi. Atât în Germania cât şi în Franţa aceste idei au o influenţă tot mai largă şi ele au în vedere crearea unui Parlament al zonei Euro, care ar putea integra ulterior şi alte ţări, în măsura în care ar exprima în mod hotărât şi convingător această dorinţă.

Este iarăşi de semnalat că toţi cei care s-au exprimat public pe acest subiect, de la economişti şi politologi şi până la filosofi angajaţi în dezbaterea temelor curente, au sugerat că Polonia ar putea fi cooptată dacă doreşte, dar nimeni nu s-a referit la România sau Bulgaria şi nici măcar la Cehia, din cauza poziţiei sale eurosceptice din anii anteriori. Marea Britanie iese oricum din calcul, pentru că ea a refuzat să adopte moneda comună, deşi britanicii sunt interesaţi de o integrare cât mai strânsă a zonei euro, care să ofere viabilitate monedei europene. România, în schimb, s-a obligat să adopte euro prin tratatul de aderare, dar pentru că nu este în măsură să o facă prea curând ar putea fi exclusă de la viitoarele aranjamente politice.

Să ne amintim acum ce spunea preşedintele Băsescu cu ceva timp în urmă, când aceste tendinţe erau şi mai puţin conturate. El anunţa că scopul politicii sale este să menţină România cât mai aproape de nucleul acestor decizii, în aşa chip încât să nu fie exclusă din viitoarele structuri politice. De aici ar trebui să înceapă dezbaterea din actuala campanie electorală: ce ar trebui să facă România? Să grăbească procesul aderării la euro sau dimpotrivă să urmeze un plan de consolidare economică pe termen mai lung, dar cu rezulate mai temeinice? Bineînţeles că alternativa poate fi pusă şi în alţi termeni mai dramatici, dar nimeni nu îşi propune eşecul.

Preşedintele a dat de înţeles că problema încetează să mai fie una pur economică şi că a devenit dintr-o dată una de politică europeană. Parlamentarii europeni, deşi nu au atribuţii directe în aceste decizii care ţin de Consiliu şi de Comisie, contribuie la formarea opiniilor politice şi la rigoare ar putea fi cooptaţi în viitorul for restrâns de deliberare. Aşa cum a reieşit din dezbaterile publice, există două variante: fie se va alege direct un nou Parlament al zonei Euro, fie – mult mai probabil – parlamentarii europeni din ţările cooptate se vor reuni separat pentru a dezbate problemele specifice ale zonei. Din punctul de vedere al preşedintelui Băsescu, problema ar fi ca românii să nu fie lăsaţi complet în afară şi să fie cooptaţi în prealabil ca observatori.

Indiferent ce se va întâmpla - pentru că e greu să prevedem de pe acum evoluţiile pe plan european - subiectul ar trebui să fie dezbătut în campania electorală. Infuzia de euroscepticism, de care se tem cercurile europene conducătoare, ar putea după alegerile din mai să zădărnicească pe moment toate aceste planuri.

Dar nefiresc este că nici măcar nu ştim dacă şi în ce măsură sunt românii eurosceptici sau integraţionişti. Dacă îi întrebi, majoritatea cetăţenilor români manifestă o mare încredere în Europa, aşa cum au arătat toate sondajele de opinie, dar acest lucru poate fi înşelător. Dacă întrebi ce opinie au despre Statele Unite ale Europei şi despre continuarea unor politici fie şi mai blânde de austeritate s-ar putea să nu mai manifeste acelaşi entuziasm.

Aici lucrurile zac confundate şi – ceea ce este şi mai rău ­­– sunt contaminate de rivalităţile politice interne, care nu fac decât să amplifice confuziile. De exemplu, singura grupare românească care şi-a asumat deschis euroscepticismul militează, în sens larg, în tabăra preşedintelui Băsescu. Iată de ce dezbaterea pe teme europene este astăzi de o importanţă covârşitoare. Dar dacă partidele nu îşi precizează ele ideile şi opţiunile şi nu le plebiscitează în alegeri, degeaba scriu unii sau alţii articole izolate. Românii vor vota pe mai departe anti sau pro Băsescu, fără să înţeleagă de fapt ce votează.

S-ar putea obiecta că nu este în definitiv chiar atât de dramatic, căci România nu va fi dată afară din Europa. Este adevărat, dar va înceta să fie un subiect al evoluţiei europene, mulţumindu-se să rămână un simplu obiect, purtat fără să ştie unde şi cum.