Cum a transformat Merkel în vremuri de criză Uniunea Europeană

"Dacă eşuează moneda euro, eşuează şi Europa, şi asta n-are voie să se întâmple". Este o propoziţie rostită pentru prima dată de Angela Merkel în octombrie 2011. De atunci a tot repetat-o cu obstinaţie. A devenit un adevărat leitmotiv al politicii sale europene şi anticriză. Şefa executivului german a aprobat târziu şi cu reţineri ajutoare financiare pentru ţările europene aflate în prag de faliment. Apoi, a conlucrat la înfiinţarea umbrelelor de salvare, a negociat reduceri şi reeşalonări ale plăţii datoriilor, pentru a se declara într-un final totuşi de acord cu achiziţionarea, de către Banca Centrală Europeană, a obligaţiunilor emise de statele cu bonitate zero, imposibil de vândut pe piaţa liberă. "Pentru noi, a fost ceva cu totul nou", a declarat Merkel în context. "UE de astăzi nu mai e UE de acum cinci ani. Multe s-au schimbat între timp, fiindcă această criză este una profundă şi de structură", declară, referindu-se la politica europeană a Angelei Merkel, Yannis Emanuilidis, expert în cadrul European Policy Center din Bruxelles. "În ultimii trei, patru, cinci ani, Berlinul, guvernul german şi implicit cancelarul, au jucat un rol central."

În cursul crizei, Angela Merkel a mizat pe oferte de ajutor în schimbul unor măsuri de economisire şi reformă. În Grecia, Cipru, Portugalia, Irlanda, Spania şi Italia ea a fost făcută responsabilă, atât de politicienii ţărilor respective, cât şi de presa autohtonă, pentru aplicarea unor dure măsuri de austeritate. În consecinţă, protestele străzii nu s-au lăsat aşteptate, iar în ziare au apărut fotomontaje înfăţişând-o pe Merkel în uniforma SS sau metamorfozată în Hitler. În replică, şefa executivului german spune astăzi că "în adâncul inimii, oamenii din aceste ţări ştiu că nu eu am provocat aceste probleme, ci că existau acolo lucruri care nu erau pe deplin în ordine". "Mămica", cum este supranumită Merkel câteodată de proprii susţinători creştin-democraţi, este dispusă să-şi ierte copiii europeni. Ea adaugă că se întristează când constată că oamenii nu sunt deschişi pentru dialog, dar nu poartă nimănui ranchiună. "Desigur, criticile nu sunt mereu la obiect şi nici satira nu este la obiect, dar cred că trebuie să avem aici o inimă largă. Sigur că atrag asupra mea săgeţi, şi fiindcă ocup o anumită poziţie. Acest lucru mi-l asum" a declarat recent Merkel la postul de televiziune german ARD.

Politologul şi economistul Emanoilidis presupune că Merkel nu şi-a dorit rolul de conducător în vremuri de criză, dar că nu a putut să-l respingă în calitate de reprezentantă a celei mai puternice economii europene. "Nu cred că a dorit-o, dar când s-a ivit situaţia dată, şi-a asumat acest rol. Mulţi parteneri au şi exprimat rugămintea ca ea, ca Germania, să preia acest rol". Săptămânalul britanic The Economist a mers chiar mai departe, cerând cu câteva săptămâni în urmă Germaniei să impună şi mai multe reforme în cadrul UE, după frâna datoriilor, pactul fiscal şi uniunea bancară. Germania este un "hegemon fără voie", a titrat revista.

Rolul Germaniei în Europa este la ora actuală atât de proeminent şi fiindcă Franţa este cufundată în criză. Fostul preşedinte conservator Nicolas Sarkozy a participat, după divergenţele de început, la tot ce a propus Merkel. Împreună au format tandemul "Merkozy". Cei doi i-au eliminat de la putere mai întâi pe premierul elen Papandreu şi mai apoi pe omologul său italian Berlusconi, când a devenit clar că aceştia nu vor să se supună managementului de criză germano-francez. Noul preşedinte socialist al Franţei, Francois Hollande, nu a putut în răstimp să se impună în faţa lui Merkel, care nu i-a aprobat decât în parte cererea de relaxare a politicii de austeritate. "Merkel s-a adaptat între timp cu un preşedinte farncez care nu se orientează automat în funcţie de poziţia Berlinului", a concluzionat Thierry Repentin, viceministru francez pentru chestiuni Europene.

Criza şi managera ei au schimbat echilibrul de forţe la Bruxelles. Comisia Europeană, puternică odinioară, care propune şi verifică aplicarea legilor, a pierdut teren fiindcă lucrează, potrivit acuzaţiilor Berlinului, prea greoi şi inflexibil. Parlamentul european are influenţă redusă fiindcă salvarea băncilor falimentare din ţările aflate în criză se face cu bani de la bugetul naţional al statelor membre ale UE. Consiliul european, în care sunt reprezentate guvernele naţionale, acela dă tonul. Ministrul britanic de Externe, William Hague, a explicat în următorii termeni situaţia creată: " Dintre toate instituţiile europene, Consiliul european, ai cărui membri răspund în faţa parlamentelor naţionale, a preluat conducerea. Asta fiindcă e vorba de decizii care costă bani. Era previzibil ca oamenii să se uite în astfel de situaţii la parlamentele lor naţionale, fiindcă ele sunt forul decizional legitim."

Nu numai guvernul eurosceptic din Marea Britanie, ci şi cel olandez solicită între timp reforme profunde. Olanda a prezentat cu puţin timp în urmă un set de propuneri privind modalităţile de îngrădire a postulatei avalanşe de reglementări şi încălcări ale propriilor competenţe, de care s-ar face vinovate instituţiile de la Bruxelles. Noul guvern german va trebui să se confrunte cu aceste curente după alegerile generale din 22 septembrie. Există zvonul că Angela Merkel va opera o corectură a poziţiei faţă de criza europeană, în cazul în care va rămâne în fruntea guvernului. Intenţia ei ar fi să micşoreze puterea şi sfera de competenţă a UE, mizând, potrivit ziarului economic german Handelsblatt, pe înţelegeri directe între guvernele naţionale. În timpul campaniei electorale, Merkel a afirmat deja că "nu vede nevoia transferării şi mai multor competenţe către Bruxelles." Cu numai câteva luni în urmă, deviza ei era: Şi mai multă Europă. Merkel milita pe atunci pentru o uniune economică şi monetară veritabilă şi aprofundată.

Criticul şef al institutului de studii strategice "Open Europe" din Londra, lordul Leach of Fairford, s-a declarat în favoarea unei radicale reduceri a competenţelor UE, ca urmare a crizei financiare şi a datoriilor. Sondajele arată că încrederea cetăţenilor în instituţiile europene scade, chiar şi în Germania. Or, Merkel sau orice alt şef al guvernului german trebuie să reacţioneze la aceasta, a subliniat lordul de Fairford. "Logica obligă Berlinul să sprijine reformele radicale, fiindcă proprii alegători cer asta. Acelaşi lucru sprijină electoratul din întreaga Europă. Aceasta se potriveşte cu instinctul nord-european." Europarlamentarul social-democrat german, Udo Bullmann, se îndoieşte însă de voinţa de reformă a Angelei Merkel, indiferent de direcţia în care ar fi acestea îndreptate. În ultimii ani, Merkel a " extins asupra întregii Europe arta ei de a lăsa lucrurile să se rezolve de la sine", a declarat legiuitorul pentru DW. "Asta face ca zona euro să se reaproprie în fiecare lună de buza prăpastiei. Şi aici ceva trebuie să se schimbe", a reliefat el.

Angela Merkel încearcă să nu se laude în public cu rolul ei de conducere la nivelul UE. Germania se pretinde modestă, după cum atestă şi o declaraţie guvernamentală din octombrie 2011, când eforturile de salvare a Greciei atinseseră un punct culminant. "Naţiunea cea mai puternică din punct de vedere economică suntem noi. Eu adaug însă că noi nu suntem buricul lumii. Lumea se uită la ce se întâmplă în Europa şi în Germania. Se uită la noi germanii, pentru a vedea dacă suntem dispuşi şi capabili, în clipele cele mai grele pe care Europa le traversează, de la finele ultimului război mondial, să preluăm răspunderea", a declarat Merkel de la tribuna Bundestagului. Aşteptările de la Germania, de la şefa sau şeful executivului acestei ţări, sunt mari în vremuri de criză, a afirmat Yannis Emanuilidis, expert în cadrul European Policy Centre. Germania nu poate însă acţiona de una singură şi are deci nevoie de aliaţi. Iar câteodată, pentru modificarea tratatelor europene, trebuie câştigate toate cele 28 de state membre.

Potrivit unei analize a institutului Open Europe, politica europeană a Germaniei nu se va schimba substanţial după alegerile din 22 septembrie, chiar şi în cazul în care Angela Merkel va părăsi fotoliul de cancelar. Deci nu se poate spune că dacă Merkel eşuează, eşuează şi moneda euro, eşuează şi Europa. Poate că un guvern german de stânga ar fi mai prietenos faţă de ţările aflate în criză, dar grija faţă de banii contribuabililor germani şi a propriului electorat va avea întâietate. Şi social-democraţii vor ţine cont de reflexul german care îndeamnă la economie bugetară în vreme de criză. Nu trebuie uitat că toate partidele parlamentare germane, cu excepţia stângii, au sprijinit până acum liniile generale ale planului de salvare a monedei euro, cu măsuri nepopulare cu tot.