Cui îi aparţine Nofretete?

Au trecut 100 de ani de cînd bustul reginei egiptene Nofretete a fost scos din nou la lumina zilei, după mii de ani. Frumuseţea ei le-a tăiat pe loc arheologilor respiraţia şi după aceea, milioanelor de oameni care au avut şansa de a o admira pe viu. Din pricina preafrumoasei Elena s-a iscat războiul din Troia. Superba regină egipteană, care a trăit cu vreo trei milenii şi jumătate în urmă, trezeşte o neţărmurită admiraţie dar şi mai vechi discordii.

Nofretete îşi are locul acum la Noul Muzeu din Berlin. Deşi descoperită de Ludwig Borchardt la 6 decembrie 1912 la Tell el Amarna, abia în 1924 ea a fost expusă privirilor marelui public, uluit, fascinat de simetria, de armonia trăsăturilor reginei care părea multora prea frumoasă, prea modernă, prea vie spre a fi şi adevărată.

De atunci încoace, chipul ei a devenit un brand, o icoană a industriei cosmetice, desacralizată prin reproducerea la infinit pe cele mai diverse suporturi, în cele mai neaşteptate dimensiuni. Neputînd atinge măiestria fără cusur a anticilor sculptori egipteni, artiştilor contemporani nu le-a mai rămas la dispoziţie decît şansa de a persifla chipul ideal al reginei. Astfel, cu prilejul centenarului descoperirii Nofretetei, Hans-Peter Feldmanns a realizat o „replică”, vădit simplificată a celebrului bust. Dar frumoasa, căreia în varianta originală îi lipseşte pupila şi irisul unui ochi, se uită cu ambii cruciş, în noua ipostază…

Această „profanare” a sacralităţii bustului Nofretetei, soţie a faraonului Echnaton, cel care a impus pentru scurtă vreme cultul monoteist al soarelui, confirmă prin ricoşeu tocmai statutul universal al obiectului de artă, intrat în patrimoniul omenirii. Este suficient să amintim de tema cu variaţiuni a Monei Lisa, căreia Dali i-a „transplantat” propriile sale mustăţi…

Toate aceste „glume” atestă, în felul lor, intrarea definitivă a Nofretetei ori a Mona Lisei în tezaurul şi în memoria culturală a omenirii. Mona Lisa rămîne în Franţa unde Leonardo da Vinci s-a stins din viaţă. Italiei nu-i vine ideea să o revendice pe Mona Lisa. Egiptul însă, o vrea înapoi pe Nofretete.

Istoricii răscolesc arhivele spre a confirma sau infirma caracterul legal al ajungerii şi rămînerii reginei egiptene în Germania, presa emite varii ipoteze, teorii şi speculaţii deşi lucrurile par şi sunt dintru început suficient de clare.

Ţări în care au fost efectuate săpături arheologice, în care au fost descoperite obiecte de artă care de secole şi-au găsit locul în marile muzee ale lumii, nu erau la respectiva dată, state naţionale. Mecanismul retrocedării acestor obiecte acum, respectivelor state, odată pus în mişcare, ar declanşa un haos şi ar periclita soarta unor capodopere. Fiindcă, nu puţine din statele care revendică precum Egiptul , nu numai bustul lui Nofretete ci şi alte obiecte aflate în marile muzee occidentale, sunt ţări instabile, bîntuite de nelinişti politice şi sociale, chiar de războaie. Jefuirea muzeelor din Irak ori Afganistan, de unde au fost înstrăinate la comandă anumite piese antice de inestimabilă valoare, sunt doar cele mai flagrante şi recente exemple.

Din acest  motiv, prioritară, în plină epocă a globalizării, a liberei circulaţii a mărfurilor şi ideilor, a promovării liberului schimb, nu este atît retrocedarea obiectelor de artă doar în baza unei revendicări de principiu, din pură mîndrie naţională ci protejarea acestor bunuri inestimabile, acolo unde ele se află conservate şi expuse, punerea lor la adăpost de jaf, urmărirea riguroasă a respectării legislaţiei în vigoare, a reglementărilor ce fundamentează licitaţiile şi comerţul cu obiecte de artă. Nu mai puţin primează păstrarea lor în aşa fel încît să se poată bucura de ele cît mai multe generaţii viitoare, din indiferent ce colţ ar lumii ar veni să le admire.

Demnă de a fi promovată rămîne în egală măsură, posibilitatea găzduirii temporare de către diversele muzee naţionale, a unor opere ce aparţin patrimoniului universal al omenirii. Nofretete este doar una din cele mai rîvnite comori de acest fel. In egipteana veche, numele ei însemna „frumoasa a venit”…