Italia își redeschide granițele
5 iunie 2020Vasele turistice ale companiei navale Stefanato din Casale sul Sile, lângă Veneția, au fost acostate timp de aproape trei luni, interdicția ieșirii din case a oamenilor transformându-se în pauză forțată pentru căpitanii Glauco Stefanato și Nicolas Cortese. „Acum suntem fericiți că în sfârșit putem începe din nou treaba”, spun cei doi.
Prima călătorie, în exclusivitate pentru oaspeții italieni, se îndreaptă spre insulele Burano și Murano în Laguna Venețiană. Chiar dacă începând de miercuri (3 iunie), autoritățile de la Roma permit cetățenilor din UE să intre în Italia, va fi nevoie de mult timp până când primii turiști străini vor reapărea în regiunea Veneția, estimează compania de transport din Casale sul Sile.
"Avem speranță pentru că avem deja o serie de rezervări pentru vară", spune Aljoska Stefanato, angajat al acestei firme de familie. Compania a supraviețuit, chiar dacă profitul de aproximativ 70.000 de euro a dispărut pur și simplu în trimestrul doi. Alte companii, care transportau în principal germani, austrieci și americani la Veneția, nu au dispus de rezerve suficiente, fiind nevoite să închidă complet.
Doar un sfert din hotelurile din regiune sunt din nou deschise, multe restaurante și baruri rămânând în continuare închise din cauza noilor reguli de igienă, ce necesită mai mult personal și efort. Or, pentru unele firme, reluarea activității nu rentează. Nava turistică a companiei de transport Stefanato trebuie dezinfectată de o companie specializată pentru aproximativ 500 de euro după fiecare tur al zilei. O cheltuială mare pentru.
"Când servim oaspeții, trebuie să purtăm măști. Nu este chiar așa de ușor. Trebuie să te obișnuiești cu asta", spune Aljoska Stefanato. Veneția și insulele din lagună vor fi din nou aglomerate la sfârșit de săptămână. Italianii profită de ocazie pentru a merge în excursii, după trei luni în care nu li s-a permis să călătorească în propria țară.
Însă va dura ceva timp până când plajele din Rimini sau zonele de camping de la Lacul Garda se vor umple de turiști din Germania sau Austria. Turiștii trebuie să se simtă în siguranță. "Resuscitarea turismului este una dintre cele mai importante sarcini ale guvernului", a declarat Teresa Coratella de la think-tank-ul European Council on Foreign Relations din Roma pentru DW. "Nu este vorba doar de călătorii în Italia, ci și la nivelul întregii UE. Țările de destinație nu ar trebui să își facă acum concurență", a spus Teresa Coratella.
Se preconizează o recuperare lentă în industria turismului
Efectele economice, sociale și politice pe termen lung ale crizei coronavirus vor deveni cu adevărat evidente abia în septembrie, după vacanţa de vară. Mulți italieni s-au simțit abandonați de Uniunea Europeană. Acest fapt ar putea eventual să fie contracarat cu un program ambițios de reconstrucție economică, care să includă și turismul.
Ministrul de Externe al Italiei, Luigi Di Maio, solicită ca și celelalte țări ale UE să înlăture restricțiile de călătorie. Germania, de pildă, va renunța la avertismentul de călătorie pentru Italia începând cu 15 iunie. Di Maio s-a plâns că „frumoasa sa țară” nu trebuie tratată ca un „spital”. Italia a fost puternic afectată de pandemie, înregistrând aproximativ 33.000 de decese asociate cu noul coronavirus. Între timp, rata de infectare din multe regiuni ale Italiei este mai mică decât în Bavaria.
Legăturile cu piețele non-europene trebuie de asemenea să fie reluate, spune Teresa Coratella, amintind că vizitatorii din SUA sau Asia au avut o pondere de 40 şi ceva la sută pe piața turismului. Miercuri, aproximativ 100 de avioane îşi luau zborul și aterizau pe aeroportul Leonardo da Vinci din Roma, mult mai multe decât săptămâna trecută. Totuși, înainte de criza coronavorus, numărul zborurilor zilnice era de aproximativ zece ori mai mare.
Controale la Brenner: Autostrada Italia-Austria trebuie redeschisă
Acțiunile Austriei, țară de tranzit pentru turiștii germani, sunt deosebit de importante pentru regiunile din nordul Italiei. Granița de la importantul Pas Brenner este încă strict reglementată pentru călătorii care doresc să ajungă din Italia în Austria. Cu toate acestea, pentru turiștii care vin din Austria cu destinația Italia, autostrada este complet deschisă, așa cum era înainte de criză.
"Ceea ce face Italia este o măsură unilaterală. Acum contează cum vor proceda Germania și Austria. Călătoriile pur turistice din Austria și, până pe 15 iunie, și din Germaina sunt dificile. Ulterior, ele ar trebui fie posibile fără probleme", apreciază Herbert Dorfmann într-un interviu acordat DW.
Dorfmann este membru din partea Partidului Popular al Tirolului de Sud în Parlamentul European. Pentru o zonă de graniță precum Tirolul de Sud italienesc, o frontieră deschisă cu landul federal Tirol din Austria este deosebit de importantă, subliniază Dorfmann. Trebuie lucrat „regional și cu deschidere”, mai ales că rata infecției este scăzută pe ambele părți ale Pasului Brenner.
"Turismul a ajuns la zero în al doilea trimestru, ceea ce este un dezastru pentru noi", a declarat reprezentantul Tirolului de Sud în Parlamentul UE. "Trăim și din turism și, desigur, vom fi fericiți dacă deschiderea frontierelor va permite oamenilor din Germania, Austria și Elveția să revină la noi".
Va pleca Merkel în Tirolul de Sud?
Dorfmann crede că Tirolul de Sud are șanse bune să se revitalizeze. "Turismul pe navele de croazieră și pe plaje aglomerate va fi dificil, așa încât cred că turismul montan este privit de oameni ca o alternativă mai plăcută, fiind mai uşoară menţinerea distanţei. Oferta este percepută ca fiind mai sigură, iar acest lucru ar trebui să se simtă în această vară", a mai spus deputatul.
Oamenii de aici speră ca și anul acesta să aibă parte de un oaspete cu caracter simbolic în Alpii italieni: cancelara germană Angela Merkel, care și-a petrecut nu o dată vacanța în Tirolul de Sud. "Am fi foarte fericiți să o primim, dar acest lucru depinde numai de ea. Noi sperăm să o putem întâmpina la Sulden, așa cum am făcut şi în anii precedenți".