Începutul plin de cruzime al Holocaustului

Viaţa evreilor din capitala Poloniei devenise cu 80 de ani în urmă un iad. De la începutul invaziei germane în Polonia, în septembrie 1939, ei au fost în permanenţă urmăriţi şi oprimaţi de ocupanţii germani. Din noiembrie 1940 trăiau înghesuiţi în ghetoul din Varşovia, aflat în partea de nord-vest a metropolei. Până la 450.000 de bărbaţi, femei şi copii trăiau acolo claie peste grămadă, în spatele unor ziduri înalte. Au fost decimaţi prin foamete, epidemii şi execuţii. Aproximativ 100.000 de oameni şi-au pierdut din aceste cauze viaţa. 

Părăsirea fără aprobare a ghetoului era pedepsită cu execuţia, la fel ca orice ajutor din afară oferit evreilor. Santinelele nu se dădeau înapoi să deschidă focul şi asupra unor copii mici, care încercau să strecoare în ghetou alimente sau cărbuni. Corpuri neînsufleţite pe marginea străzii, numai piele şi os, făceau parte din peisajul citadin. 

Ofiţerul SS Hermann Höfle a dat ordinul de ucidere

Ziua de 22 iulie 1942 a fost o cezură tragică în istoria evreilor din Varşovia, care alcătuiau înainte de război cam o treime din populaţia capitalei poloneze, şi care au marcat vreme de secole imaginea metropolei de pe Vistula. 

"La ora 10 şi-a făcut apariţia Sturmbannführer-ul Höfle cu însoţitori", şi-a notat preşedintele Consiliului Evreiesc instituit de nazişti, Adam Czerniakow, în jurnalul său. "Ne-au transmis că evreii, cu unele excepţii, fără deosebire de sex sau vârstă, vor fi strămutaţi în est". Inginerul şi politifcianul evreu polonez Czerniakow a fost desemnat forţat de ocupanţi să le execute ordinele în calitate de şef al Consiliului Evreiesc. În fiecare zi trebuia să pregătească 6000 de oameni din ghetou pentru deportare. Curând, SS a ridicat norma zilnică la 10.000 de persoane. 

"Îmi cer să ucid cu propriile mâini copii ai poporului meu", a scris Czerniakow la o zi după începerea deportărilor, pe 23.07.1942, într-o scrisoare adresată soţiei sale. "Nu-mi rămâne altceva decât să mor." El s-a sinucis cu o capsulă cu cianură. Dar moartea sa nu a putut stopa acţiunea de nimicire. 

Călătorie spre camera de gazare de la Treblinka

Deportarea a fost dusă la îndeplinire cu brutalitate maximă, pentru a se înăbuşi din start orice tentativă de împotrivire. Casele au fost încercuite de serviciul evreiesc de ordine şi de unităţi germane, locuitorii au fost scoşi cu bice şi ciomege în curţi, încolonaţi şi duşi în triajul gării. 

La rampa de încărcare oamenii au fost înghesuiţi în vagoane de vite şi duşi în lagărul de exterminare Treblinka unde, după călătoria de mai multe ore, majoritatea o sfârşeau în aceeaşi zi în camerea de gazare. Mai târziu, când mai mulţi oameni au încercat să se ascundă, erau momiţi cu promisiunea că li se vor da raţii suplimentare de alimente, fiindcă se ştia că sunt lihniţi de foame. Cei care se predau de bună voie primeau fiecare trei kilograme de pâine şi un kilogram de marmeladă. 

"Marea Acţiune" a fost camuflată de nazişti drept "strămutare în est", dar curând le-a devenit multora clar că la finalul călătoriei îi aşteaptă moartea. Oameni care au reuşit să evadeze din tren şi-au avertizat coreligionarii. Cu toate acestea mulţi, din disperare sau din sentimentul datoriei faţă de rudele lor, nu au văzut nicio posibilitate de a scăpa din ghearele morţii. 

Janusz Korczak a murit împreună cu orfanii săi

La începutul lunii august în triajul gării a apărut şi directorul orfelinatului, Janusz Korczak, împreună cu protejaţii săi. Respectatul medic şi pedagog ar fi avut posibilitatea să evadeze din ghetou dar nu a vrut să-i abandoneze pe copiii care-i fuseseră încredinţaţi. Pentru a-i linişti, le-a povestit că "se duc la ţară", şi a mers cu ei la moarte. 

Împreună cu Korczak şi copiii orfani a murit şi colaboratoarea sa Stefania Wilczynska. Infirmiera Adina Blady-Szwajgier a ales altă cale:  le-a administrat micuţilor pacienţi morfină, ucigându-i înainte ca naziştii să pună mâna pe ei. 

Potrivit surselor germane, în decurs de două luni au fost deportaţi la Treblinka mai bine de 250.000 de evrei. Sursele evreieşti vorbesc despre aproape 300.000 de victime. Mai multe mii de bolnavi şi bătrâni care nu erau apţi pentru transport au fost duşi şi executaţi în cimitirul evreiesc din Varşovia.

În viaţă au rămas aproximativ 35.000 de evrei, care au fost duşi în fabrici la muncă forţată. 20.000 până la 25.000 de oameni au reuşit să scape de deportare şi au trăit în continuare clandestin în ghetou. Când în aprilie 1943 urmau să fie şi ei deportaţi a început revolta din ghetoul din Varşovia, în cursul căreia au fost ucişi 13.000 de evrei. Supravieţuitorii au fost duşi la Treblinka şi în alte lagăre de concentrare. "Varşovia evreiască a încetat să mai existe", a notat un martor ocular. Cea mai mare comunitate evreiască din Europa fusese nimicită. 

Planul diabolic al lui Globocnik

Uciderea evreilor din Varşovia a fost însă doar o parte a planului mult mai amplu de nimicire a tuturor evreilor din Polonia ocupată de nazişti, cunoscut sub numele de cod "Aktion Reinhardt". 

Deja pe 13 octombrie 1941 şeful SS, Heinrich Himmler, a ordonat comandantului trupelor SS şi poliţiei din districtul Lublin, Odilo Globocnik, să-i ucidă pe evreii din aria sa de responsabilitate, aflată în sudul Poloniei ocupate. Acesta a început de îndată construcţia primului lagăr de exterminare - Belzec. Mai târziu au fost construite alte două lagăre de acest fel, în care victimele erau gazate imediat după sosire - Sobibor şi Treblinka. Începând din 1943 şi lagărul Majdanek din apropiere de Lublin a funcţionat ca loc de exterminare. 
În noaptea dintre 16 şi 17 martie 1942 a început nimicirea evreilor din Lublin. Pas cu pas, acţiunea ucigaşă a fost extinsă la scara întregii ţări sub ocupaţie. Crimele au continuat până în noiembrie 1943, când lagărele au fost desfiinţate şi ultimii supravieţuitori au fost executaţi. Stephan Lehnstaet, cercetător al Holocaustului, estimează că "Aktion Reinhardt" s-a soldat cu moartea a cel puţin 1,8 milioane de evrei. 

Supravieţuitori puţini, locuri uitate

Numai aproximativ 150 de oameni au reuşit să supravieţuiască la Belzec, Sobibor şi Treblinka. Fostele lagăre germane de exterminare au fost multă vreme date uitării după război. Simbol al Holocaustului devenise Auschwitz. Dar centrele de desfăşurare a "Aktion Reinhardt" au revenit treptat în conştiinţa publică. 

Şi marşul comemorarativ care are loc de câţiva ani în Varşovia contribuie la popularizarea acestui capitol cumplit al istoriei. Locul în care s-a aflat ghetoul din Varşovia a fost făcut de nazişti una cu pământul. După război acolo a fost construit un nou cartier de locuinţe. În capitala Poloniei aproape că nu mai există urme ale populaţiei evreieşti de altă dată. Abia în 1988 s-a ridicat un monument în triajul gării, unde evreii erau înghesuiţi în vagoane şi duşi la moarte.