Criza euro nu afectează economia Germaniei
29 august 2012Va aluneca sau nu Germania în recesiune? Rareori nesiguranţa în rândul oamenilor a fost aşa de mare ca acum. Deloc de mirare, pe fundalul dezbaterilor aprinse pe tema crizei datoriilor din zona euro. În ciuda afacerilor înfloritoare, optimismul a scăzut în Germania.
Anton Börner, preşedintele Uniunii federale a comerţului en gros, a celui exterior şi serviciilor (BGA) aplează la calm şi califică pesimismul privind evoluţia conjuncturii drept văicăreală. Situaţia, spune el, e mai bună decât s-ar crede. Börner, ca de altfel şi întreprinderile pe care le reprezintă, e convins că Germania nu va mai trece printr-o criză ca în 2009.
Nu se va ajunge la recesiune
În urma izbucnirii crizei economice şi financiare, anul 2009 a afectat profund Germania. De consecinţele crizei n-a scăpat nici sectorul serviciilor. Acesta e, oricum, un bun indicator privind conjunctura reală, pentru că oglindeşte situaţia clienţilor săi din diferitele domenii ale economiei.
Un studiu efectuat recent de BGA în rândul a 3000 de întreprinderi de servicii relevă că acestea privesc cu optimism spre viitor, chiar dacă nu cu optimismul debordant manifestat anul trecut. Branşa serviciilor cunoaşte o creştere continuă, nu doar pe piaţa internă, ci şi externă. Un sfert al cifrei de afaceri înregistrate în 2012, care se ridică la aproximativ 721 de miliarde de euro, a fost realizată în afara Germaniei.
Sectorul serviciilor, pilon al stabilităţii
Prin exportul de servicii, Germania şi-a cucerit un loc similar cu cel pe care-l avea cu 20-30 de ani în urmă datorită exportului de mărfuri. Principala destinaţie a exporturilor de servicii germane este Europa, fapt care atestă importaţa, şi pentru această branşă, a monedei comunitare euro. Şi în America de Nord, China şi Rusia sunt apreciate serviciile germane. Prin această diversificare geografică, firmele de servicii nu sunt dependente de crizele economice regionale, explică Börner.
Şi în 2013 cifrele de afaceri urmează a creşte cu peste două procente. Liberalizarea pieţei serviciilor, intrată în vigoare în mai, nu a afectat acest trend pozitiv. Doar fiecare al doisprezecelea dintre întreprinzătorii sectorului amintit spune că se simte expus unei mai mari concurenţe, din cauza produselor ieftine provenite din Europa de Est. Brandul de calitate "Made in Germany" e pe mai departe căutat.
În sectorul serviciilor din Germania lucrează 7,2 milioane de persoane, faţă de 6,4 milioane cu cinci ani în urmă.