COVID: "Am luptat în plan psihic"

Dificultăţi respiratorii, pierderea gustului şi a mirosului şi o stare generală de oboseală profundă, acestea sunt simptomele fizice ale COVID-19 de care au auzit mai toţi, după un  an de pandemie. Caroline, medic din oraşul renan Köln, era conştientă de riscurile pe care le presupune virusul. Dar şi-a făcut mai multe griji pentru persoanele mai în vârstă din anturajul ei sau pentru cele cu riscul de a dezvolta forme mai grave ale afecţiunii.

"Am crezut că sunt tânără, nu am comorbidităţi, sunt sportivă şi că dacă mă îmbolnăvesc nu va fi atât de grav,'" povesteşte doctoriţa de 39 de ani, care preferă să fie prezentată doar cu prenumele în discuţia cu DW. "Personal nu mă temeam de infecţia cu coronavirus".

Când s-a îmbolnăvit, în ianuarie 2021, părea a fi avut dreptate. Boala nu s-a manifestat într-o formă gravă iniţial: temperatură uşor ridicată, dureri de cap şi de gât. Nu se aştepta însă la atacuri de panică şi depresie. 

Unul din trei pacienţi COVID se confruntă cu probleme de ordin psihic

Un nou studiu realizat de Universitatea din Oxford, publicat în jurnalul The Lancet Psychiatry, atestă că medicul Caroline nu este singura cu aceste simptome post-COVID. Cercetătorii au analizat datele medicale de la 236.000 de pacienţi afectaţi de COVID-19, cei mai mulţi din SUA, şi au descoperit că una din trei persoane, mai exact 34 de procente, au fost diagnosticate cu probleme psihiatrice sau neurologice, la şase luni după ce fuseseră confirmate pozitiv la testul de coronavirus.

Afecţiunile neurologice, precum atacuri cerebrale sau demenţă au fost rar identificate, dar 17 procente dintre pacienţi au fost ulterior diagnosticaţi cu anxietate şi 14 procente cu probleme psihice, precum anxietate. Cercetătorii de la Oxford au analizat prin comparaţie şi două grupuri de control, formate din pacienţi cu gripă şi alţi pacienţi cu infecţii ale căilor respiratorii (exceptând COVID), pentru a exclude posibila influenţă a pandemiei asupra populaţiei în general.

"Datele noastre atrag atenţia asupra dimensiunilor problemei", spune coordonatorul proiectului Paul Harrison de la Universitatea din Oxford în discuţia cu DW. "Ceea ce evidenţiază ideea că infecţia cu COVID are urmări pentru pacienţi, chiar dacă ...nu ajung la spital."

"Credeam că am un atac cerebral"

Caroline nu a fost spitalizată niciodată, dar s-a luptat cu probleme grave la nivel psihic şi după ce a depăşit infecţia cu cornavirus. A debutat când a primit diagnosticul. A condus singură până la un centru de testare de tip drive in, într-o parcare întunecată din Köln, fiind convinsă că va reveni cu un rezultat negativ, pentru a lucra în continuare cu pacienţii. Când a primit rezultatul pozitiv "a fost un şoc. M-a aruncat într-un hău", îşi aminteşte doctoriţa.

Apoi situaţia s-a înrăutăţit. În ciuda faptului că simptomele fizice nu erau grave, "chiar am luptat psihic", spune Caroline. A fost singura diagnosticată cu virusul şi s-a izolat complet de familie şi copii. Nu putea să mai adoarmă fără somnifere şi spunea că a devenit mult mai anxioasă şi mai depresivă decât fusese vreodată.

"Mă tot gândeam că am o afecţiune care îi ucide pe mulţi", povesteşte femeia de 39 de ani. "Mă trezeam noaptea deseori şi intram în panică. Credeam că am suferit un atac cerebral, nu mă puteam mişca şi eram prinsă în această lume între vis şi realitate. Nu avusesem niciodată aceste atacuri de panică înainte."

"COVID-19 mi-a dus frica la extrem"

Lawrence, care preferă să fie prezentat tot doar cu prenumele, nu s-a confruntat nici el niciodată cu probleme psihice înainte de pandemie. Din momentul în care COVID-19 a început să se răspândească în SUA, tânărul de 29 de ani din Virginia s-a confruntat cu stări de anxietate, dar "ele mai puteau fi controlate," recunoaşte el în discuţia cu DW.

Apoi i-a murit soacra în urma complicaţiilor cauzate de COVID iar în decembrie 2020 Lawrence şi soţia lui au fost confirmaţi pozitiv la testul de coronavirus. La început, simptomele tânărului de 29 de ani nu au fost prea grave, apoi însă virusul i-a afectat plămânii "şi de atunci mă confrunt şi cu astm".

"Când respiratul a devenit o problemă, am început să am atacuri de panică, pe care nu le avusesem niciodată înainte", explică Lawrence.

El a suferit de anxietate şi nu se mai putea concentra să lucreze. După o lună de luptă, Lawrence a ajuns în final la un medic, care i-a prescris medicamente împotriva anxietăţii.

"Totuşi nu pot spune dacă a fost direct influenţată de COVID-19 sau anxietatea mea a ajuns la o extremă iar eu am decis să caut ajutor medical", mai explică el.

Caroline, care a găsit sprijinul necesar la sora ei, de profesie psiholog, nu poate identifica cu precizie motivul anxietăţii ei. "Nu sunt sigură dacă a fost cauzat de situaţia generală, de carantină, de cum am primit confirmarea şi de toată campania de presă", spune medicul german. "Sau dacă a fost cauzată de boala în sine."

Un alt motiv pentru a lua COVID-19 în serios

Harrison, profesorul de la Oxford care a coordonatul noul studiu, spune că "ambele explicaţii sunt destul de posibile."

"Pentru anxietate şi depresie, stresul cauzat de certitudinea că ai COVID, necesitatea de a te izola, teama că îţi poţi pierde locul de muncă, viitorul, sănătatea - toate sunt foarte probabil explicaţii pentru aceste diagnostice."

Teoria conform căreia circumstanţele sunt de vină pentru starea mentală a pacienţilor cu COVID se confirmă oarecum printr-o altă descoperire a lui Harrison - şi anume că nu există diferenţe semnificative între pacienţii cu depresii şi anxietate, indiferent dacă au avut forme uşoare, au fost internaţi sau chiar ventilaţi la terapie intensivă.

Indiferent de cauze, Harrison spune că problemele de sănătate mintală reprezintă un motiv în plus pentru a fi vigilenţi şi a lua măsurile de precauţie şi pentru a "evita pe orice cale infectarea cu COVID".

"Acceptaţi vaccinul care vi se oferă," insistă Harrison. "Din ce ştiu eu, riscurile presupuse de vaccin sunt infinit mai mici comparativ cu cele induse de COVID. Şi dacă ţi se spune să te izolezi, ar trebui să faci aşa. Vom avea toţi de profitat".