Controverse în istoria Nobelului pentru Pace

Când în 1994, premiul Nobel pentru Pace le-a fost acordat lui Yasser Arafat, liderul Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei, şi premierului israelian de atunci Yitzhak Rabin, evenimentul a fost criticat nu numai în Israel. Arafat, care nu renunţa decât arareori la baticul său cadrilat, tipic palestinian, şi la pistolul de la centură, a fost onorat pentru eforturile de rezolvare a conflictului din Orientul Apropiat.

Ulterior însă, au existat dubii cu privire la implicarea sa reală. În orice caz, preşedintele Bill Clinton a afirmat că negocierile de mai târziu, de la Camp David, au eşuat din vina exclusivă a palestinianului. Dubioasă a fost şi activitatea lui Arafat în calitate de lider al Autonomiei Palestiniene.

Potrivit Fondului Monetar Internaţional, sub conducerea lui Yasser Arafat, milioane de dolari, bani oferiţi de comunitatea internaţională sub formă de ajutoare de dezvoltare, au dispărut din cauza unor acte de corupţie sau chiar au fost deturnate spre finanţarea unor activităţi teroriste. Totuşi, în anii săi mai târzii, Arafat s-a distanţat consecvent de terorism, măcar la nivel declarativ.

Un alt celebru laureat al premiului Nobel pentru pace, Henry Kissinger, nu a fost ca persoană la fel de controversat ca liderul palestinian. Cu toate acestea, nominalizarea sa a stârnit numeroase proteste.

În calitate de consilier pentru probleme de securitate al preşedintelui Richard Nixon, lui Kissinger i-a revenit în 1973 onoarea de a pune capăt războiului din Vietnam.

Totuşi, în timpul administraţiei Nixon, războiul atinsese un nou punct culminant, provocând numeroase pierderi şi în rândul populaţiei civile. Împreună cu Kissinger a fost nominalizat şi liderul nord-vietnamez Le Duc Tho, care a refuzat, însă, premiul, afirmând că pacea nu s-a instaurat încă în ţara sa.

Ca diplomat şi expert în chestiuni de securitate, Kissinger a rămas şi în anii ulteriori un politician respectat, chiar dacă loialitatea sa faţă de preşedintele Nixon şi implicarea în scandalul Watergate i-au fost periodic reproşate.

Kissinger i-a rămas mereu credincios lui Nixon, afirmând chiar că acest preşedinte a ştiut mai multe despre politica externă decât oricare alt locatar al Casei Albe din perioada postbelică.

În anii săi mai târzii, Kissinger a fost nemulţumit că sfaturile pe care le-a dat în calitate de diplomat au fost prea puţin luate în seamă de preşedinţii republicani Reagan sau George Bush.

Autor: Daniel Schaeschkewitz / Ioachim Alexandru
Redactor: Cristian Ştefănescu