Consultări pe tema monedei euro

Președintele, Klaus Iohannis, a anunțat joi că va organiza consultări cu partidele politice pentru găsirea unui consens privitor la calendarul adoptării mondei comune. Este pentru prima dată când se caută explicit un consens. Fostul președinte, Traian Băsescu, tratase problema în termenii urgenței imperative, iar guvernul Ponta s-a ferit de declarații și angajamente precise. Din acest motiv, anunțul pe care îl făcea fostul ministru al Bugetului, Liviu Voinea, la o reuniune ECOFIN, surprinsese pe toată lumea. El informa despre intenția României de a adera la zona euro în 2019. Dar de atunci a domnit mai curând o stare de indecizie cu declarații fluctuante, cu toate că, din punct de vedere tehnic, România progresase mult în ce privește îndeplinirea condițiilor de la Maastricht. Așa cum a confirmat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, România ar putea să intre în 2017 în mecanismul ERM II și să adopte apoi monda euro în următorii doi ani. Prin urmare ar fi posibil ca termenul 2019 să fie respectat, dacă admnistrația dorește neapărat acest lucru

Joi, președintele, Klaus Iohannis, a discutat acest subiect cu primul-ministru și cu guvernatorul BNR, anunțând că au luat decizia înființării unui Comitet de Coordonare a procesului de adoptare a monedei comune. Dar de reținut este mai ales intenția de a identifica un consens politic. Mugur Isărescu a avut probabil o contribuție importantă, căci mai spusese în câteva rânduri că așa ar proceda dacă ar fi prim-minstru. El evocase anul 2000 când România începea negocierile de aderare la Uniunea Europeană și când, în calitatea sa de șef al guvernului, convocase liderii politici, încercând să obțină un consens asupra reformelor necesare.

Președintele Klaus Iohannis urmează la prima vedere sfatul lui Mugur Isărescu și face foarte bine, căci, fără consens, există riscul ca o decizie luată astăzi să fie boicotată mâine. Toate marile reforme susținute unilateral s-au dus de râpă, așa cum s-a întâmplat, de exemplu, cu adoptarea votului majoritar. În cazul monedei comune e cu atât mai mult nevoie de consens cu cât nu adoptarea ei se află în discuție, cât răgazul pe care România dorește să și-l rezerve. Problema de fond este dacă, odată intrată în zona euro, va reuși să mențină ritmul și să facă față competiției. Căci dacă nu, va fi obligată la ajustări severe traduse în șomaj.

Din fericire asupra României nu se exercită presiuni externe, căci zona euro a devenit de când cu Grecia mult mai circumspectă. Nici țările euro nu au motive să grăbească primirea de noi membri care s-ar putea apoi transforma într-o povară. Realitatea este că România nu a fost niciodată în situația catastrofală a Greciei, dar dacă are încă posibilitatea să-și acorde un răgaz ar fi irațional să nu o facă. Și alte țări din centrul și estul Europei gândesc la fel. Noul președinte al Poloniei, de pildă, Adrzej Duda, spunea în campanie că țara sa nu va adopta moneda comună până când toți polonezii se vor apropia de nivelul de viață al vesticilor. PIB-ul/cap de locuitor este dublu față de cel al României. Președintele Poloniei vorbea însă în termeni electorali, căci nu atât nivelul de trai e de luat în calcul, cât competitivitatea, care presupune însă la rândul ei reforme și un timp suficient pentru a resorbi costurile. Felul în care va fi folosit răgazul este însă extrem de important. Există riscul ca amânarea adoptării monedei comune să nu folosească la nimic și avantajele să fie risipite. Dar amânarea poate fi și o șansă, mai ales că România se află din nou într-o perioadă de creștere economică.