Consiliul de Securitate al ONU şi situaţia dramatică din Darfur
30 iulie 2004”Kerry ştie că este contracandidatul unui preşedinte al cărui prestigiu a avut de suferit şi speră ca timpul să lucreze în favoare sa", citim în "Frankfurter Rundschau". Cotidianul renan "Kölner-Stadt-Anzeiger” notează că senatorul John Kerry a reuşit să transforme sentimentele agresive contra actualului şef al Casei Albe într-o strategie electorală moderată şi înţeleaptă. El a reuşit să se prezinte partidului drept un adversar al lui Bush şi naţiunii întregi, care a urmărit discursul său pe micul ecran, drept cel care ar putea să redea Americii prestigiul şi siguranţa.
La Paris ”Liberation” e de părere că în pofida mesajului transmis de democraţii reuniţi la Boston, cursa electorală dintre Bush şi Kerry rămâne deosebit de strânsă.
”Hannoversche Allgemeine Zeitung” aminteşte cum cu 10 ani în urmă secretarul general al ONU, Kofi Annan promitea solemn că nicicând comunitatea internaţională nu va mai întoarece privirea de la o catastrofă umanitară, referindu-se la genocidul comis în Ruanda. Iată că situaţai se repetă. În timp ce la începutul lunii aprilie la New York avea loc comemorarea celor 800.000 de victime ale acestui genocid, îşi pierduseră viaţa deja 10.000 de sudanezi în Darfur, ucişi de miliţiile arabe proguvernamentale. Trei luni mai târziu, când numărul victimelor a crescut la 30.000 consiliul de securitate dezbate asupra unei rezoluţii care să determine guvernul de la Karthoum să pună capăt crimelor în masă. În cadrul consiliului ONU au început însă disputele, dispute iscate din cauza intereselor naţionale pe care le urmăresc membrii acestui înalt for al Naţiunilor Unite.
Şi cotidianul austriac ”Salzburger Nachrichten” deplânge faptul că puterile lumii nu pot cădea nici de astă dată de acord. Iată cum interesele naţionale contează mai mult decât solidaritatea faţă de oamenii din Darfur. ”Bilanţul este amar: comunitatea internaţională se dovedeşte a nu fi decât o ficţiune”, conchide ziarul.
În ce priveşte încheierea căutărilor febrile ale unui nou antrenor al naţionalei germane de fotbal, în urma demisiei lui Rudi Völler la recentul campionat european din Portugalia, cotidianul berlinez ”Die Welt” salută numirea lui Jürgen Klinsmann de către asociaţia federală de fotbal. Tânărul Klinsmann ar putea da speranţe iubitorilor de fotbal din Germania. e de părere ”Die Welt”.