Şi cu duşmanii trebuie vorbit

După mai bine de patru ani de crime, ucideri în masă şi distrugeri, începe să se mişte ceva pe frontul negocierilor în criza din Siria. După o dramatică schimbare de poziţie, Washingtonul a renunţat la strategia iniţială: schimbarea de macaz este evidentă şi dacă ne referim numai la anunţul secretarului Apărării Ashton Carter de a trimite în viitor şi trupe de teren, mai ales în Irak, dar foarte posibil şi în Siria. Şi mai importantă este însă disponibilitatea SUA de a aduce la masa negocierilor unul din pionii centrali ai dramei din Siria: Iranul.

Nici o soluţie fără Moscova şi Teheran

Încă în această săptămână, la Viena sunt reluate negocierile despre viitorul Siriei şi de această dată la masă ia loc şi ministrul de Externe iranian - lângă şefii diplomaţiilor din SUA, Rusia, Arabia Saudită şi Turcia. Mult timp, Statele Unite şi Arabia Saudită au respins ideea participării Iranului. În ianuarie 2014, SUA insista ca şeful ONU Ban Ki-moon să îi trimită acasă pe reprezentanţii Iranului de la discuţiile despre Siria. Acum, influenţa sporită a extremiştilor islamişti din organizația Statul Islamic, intensificarea intervenţiilor militare ruseşti în zonă şi eşecul total al trupelor de rebeli, susţinute şi înarmate de SUA, au dus la schimbarea totală a poziţiei iniţiale. Nu se poate vorbi doar cu prietenii, când miza este soluţionarea unei crize complexe.

Chiar dacă Moscova şi Teheranul îl consideră pe Bashar al-Assad ca fiind preşedintele legitim al Siriei, împotriva voinţei acestor aliaţi importanţi ai Damascului nu va exista nici o soluţionare a conflictului. Indiferent dacă varianta este sau nu pe placul unora sau al altora, aceasta este realitatea. Ceea ce mai înseamnă că va exista cel puţin o perioadă de tranziţie cu Assad. Oricât de imposibil de înţeles ar fi, după aproape 300.000 de victime în războiul din Siria, celelalte variante nu sunt mai atractive. Opoziţia din occident, opoziţia moderată siriană este mai mult fantezie decât realitate. Opoziţia este împărţită în sute de grupări înarmate, diferenţiate doar de gradul de extremism religios, cu Statul Islamic şi Frontul Al-Nusra, desprins din Al-Qaida, la extremele maxime ale spectrului. În favoarea sprijinirii lui Assad sunt şi cei trei până la patru milioane de refugiaţi interni, care caută protecţie chiar în împrejurimile Damascului.

Trei ani pierduţi

În ciuda unei îmbucurătoare dinamici în negocierile privind Siria, rămâne un profund gust amar. Încă de acum trei ani s-ar fi putut ajunge aici. Este părerea fostului preşedinte finlandez Martti Ahtisaari. Laureatul Nobelului pentru Pace, fost negociator în conflictul sirian, explica la mijlocul lunii septembrie în "Guardian" că, încă din 2012, Rusia i-ar fi oferit lui Assad varianta "unei onorabile retrageri", ca parte a soluţionării paşnice a conflictului. Dar SUA, Anglia şi Franţa erau pe atunci atât de convinse că Assad era pe punctul de a pica, încât au ignorat complet propunerea Rusiei. Ahtisaari însuşi vorbeşte despre o şansă ratată. Rămâne de sperat că acum reprezentanţi celor cinci tabere care se vor reuni la Viena nu vor mai rata nicio şansă pentru a pune capăt vărsării de sânge.

Revenind la implicarea trupelor terestre americane în Siria: decizia ar trebui pusă în practică după discuţii cu Iranul şi Rusia. Prea mare este pericolul ca militarii ruşi şi cei americani să se ciocnească, ceea ce nu ar duce decât la amplificarea conflictului în regiune.