Comentariu: Zona euro fără răspunsuri

Multe state europene ar trebui să ia exemplu de la Estonia. Ţara are un nivel al datoriilor extrem de mic şi n-are aproape nicio dobândă de achitat. În acelaşi timp, Estonia cea orientată către economie digitală se laudă cu una dintre cele mai mari cote de investiţii din comunitatea celor 28. Un miracol? Nu. Estonienii au reuşit toate acestea graţie unei stricte politici de austeritate şi consolidare bugetară.

După criza financiară, populaţia a avut de suferit, dar a strâns din dinţi. Iar acum Estonia a reuşit. Desigur, în proaspătul membru al UE sunt alte condiţii comparativ cu supraîndatoratele ţări mari ca Franţa sau Italia. Dar, poate, totuşi, Parisul şi Roma ar trebui să ia aminte la Talin. Orientarea după asemenea modele ar fi trebuit să fie amintită la recentul summit de la Bruxelles. Din păcate n-a fost să fie!

Cele două tabere mari din UE s-au înfruntat. Statele sudice afectate de criză au cerut mai multe investiţii din fonduri publice şi mai multă indulgenţă faţă de reducerea nivelului datoriilor şi a deficitelor structurale. Statele nordice au insistat pe respectarea strictă a normelor de stabilitate şi pe redresarea bugetelor, refuzând să pună accentul pe investiţii şi stimulente economico-financiare. Din nefericire, nu aşa se câştigă încrederea potenţialilor investitori în fiabilitatea şi înţelepciunea politicii economice.

Între cele două fronturi: preşedintele Băncii Centrale Europene. În ciuda creditelor avantajoase oferite de BCE, Mario Draghi a constatat că băncile acordă prea puţine împrumuturi, iar antreprenorii din ţările afectate de criză, în care se înregistrează milioane de şomeri, nu-şi pot desfăşura activitatea.

Draghi le-a cerut şefilor de stat şi guvern să ajungă la un acord în politica economică, să adopte reforme şi să liniştească pieţele financiare.

Niciun pas concret

BCE a scos aproape toţi aşii din mânecă. Acum e rândul politicienilor, a spus Draghi. El a cerut sporirea investiţiilor şi, în acelaşi timp, consolidarea bugetelor. Cel mai bun exemplu: Estonia. Cu toate acestea, reprezentanţii ţărilor participante la summit n-au stabilit nimic concret. Angela Merkel a rămas fidelă strategiei sale: fără acumularea unor noi datorii. Matteo Renzi încurajează investiţiile şi cheltuielile mai mari, finanţate de la bugetul Uniunii sau din alte fonduri comune, precum cel de salvare.

Noului şef al CE, Jean-Claude Juncker, i s-a cerut să prezinte un pachet de investiţii de aproximativ 300 de miliarde de euro pe care el oricum îl anunţase. De unde ar trebui să provină banii şi pe ce ar trebui cheltuiţi nu s-a stabilit la acest summit.

O reuniune cu rezultate slăbuţe, umbrite de comportamentul a doi premieri. Prim-ministrul italian Matteo Renzi a anunţat că nu-i pasă ce crede Comisia despre bugetul ţării sale. La vestea că Marea Britanie ar avea de returnat la bugetul comun peste 2 miliarde de euro, premierul David Cameron s-a înfuriat. Ţara nu va scoate din buzunar aceşti bani, a spus el. Cancelarul Angela Merkel s-a limitat la a schiţa un zâmbet.

Adevăratele probleme au fost amânate. Nu aşa sporeşte credibilitatea politicii economice în zona euro. În fine, ceva s-a făcut totuşi: suma destinată combaterii epidemiei Ebola a crescut la aproape un miliard de euro. Nu s-a spus de unde vor proveni fondurile suplimentare alocate. Măcar la acest capitol, Angela Merkel s-a arătat hotărâtă: Ebola are prioritate absolută, Germania este pregătită să dea mai mulţi bani, la nevoie. O reacţie tardivă, dar măcar ceva concret.