Zile de haos în Franța

Stânga germană profesa în anii 60-70 o așa-numită teorie a haosului: potrivit acesteia, nu e nevoie să destabilizezi statul decât până la prăbușirea acestuia. Pe ruine, se poate construi apoi noua și frumoasa lume a socialismului. Asociația sindicatelor franceze CGT pare că a rămas până în ziua de azi la acest nivel de evoluție ideologică. Sindicatele au declanșat greve la rafinării, în transportul public iar acum și la centralele atomice, care livrează cea mai mare parte din curentul electric în Franța. Se anunță o vară fierbinte.

Țara este vulnerabilă

Aripa dură a CGT este conștientă câtă putere are zilele acestea în Franța. În două săptămâni începe Campionatul European de fotbal iar pericolul de atacuri teroriste în stadioane nu poate fi exclus nici măcar prin adoptarea celor mai stricte măsuri de securitate. Grevele care paralizează infrastructura publică sunt o lovitură dublă dată autorităților: spectatorilor le va fi mai greu să ajungă la stadioane sau poate chiar vor prefera să rămână acasă, având în vedere haosul din țara gazdă a turneului. Iar poliția trebuie să-și împartă efectivele între asigurarea protecției pe stadioane și lupta cu sindicaliștii violenți.

CGT obține astfel mai multe "succese" dintr-o lovitură: Franța apare din nou ca o țară imposibil de guvernat, în timp ce investitorii internaționali se retrag. Guvernul Hollande, slab și neiubit, luptă pentru supraviețuire și s-ar putea să nu reziste nici măcar până la viitorarele alegeri. Sindicatele anulează și palida revenire economică înregistrată recent, o evoluție în care președintele Hollande își punea toate speranțele.

Nu este vorba de reforme

Aici nu este vorba de reformarea legilor privind piața muncii. Schimbările prevăzute sunt deja depășite: concedierea de angajați în anumite condiții, săptămână de lucru cu mai mult de 35 de ore. Aceste prevederi ar urma să pună în pericol statul social francez, așa cum explică alegătorilor anumiți lideri iresponsabili de stânga?

De fapt, aceste mini-reforme sunt tardive. Întreprinderile mici și mijlocii din Franța se închid pentru că nu-și mai permit să facă angajări. Întregi regiuni au de suferit pentru că ateliere meșteșugărești, restaurante și magazine sunt nevoite să își oprească activitatea, pentru că profiturile nu le ajung să plătească salariile, contribuțiile sociale, taxele și birocrația scumpă.

Reformele actuale din Franța sunt orice dar nu o capitulare în fața capitalismului financiar global. Ele sunt doar un pas mic spre o economie ceva mai rațională. Un sondaj nou arată că media zilnică de lucru în regiunea Paris este cea mai scăzută din Europa, cu doar șase ore de muncă pe zi. Dar sindicatele îi acuză pe cei care critică astfel de fapte că ar fi trădători neoliberali.

Grevele sunt de fapt expresia luptei pentru putere

Reformele sunt doar un pretext, de fapt este vorba ca mai mereu de lupta pentru putere: foștii comuniști din CGT vor să devină numărul unu pe scena sindicală franceză. Ei fac un titlu de glorie din capacitatea lor de a paraliza o țară întreagă. "Nicio roată nu se mai învârte…" și așa mai departe. Dar CGT reprezintă doar o parte minoră din lucrătorii francezi. Se bucură însă aparent de numeroși simpatizanți, ceea ce acutizează situația.

Președintele Hollande nu poate ceda presiunilor, pentru că este ultima sa șansă de a mai părăsi cu demnitate anul viitor funcția de șef de stat. A făcut deja destul pentru a betona actuala încremenire în proiect din Franța. Acum se comportă cu proverbialul curaj al celui disperat.

Sindicaliștii ca ajutoare pentru populiștii de dreapta?

De câștigat de pe urma acestor dispute ideologice ar avea populiștii de dreapta din Frontul Național. Socialiștii cu aripa lor stângă extremă se sinucid prin autocanibalizare. Iar conservatorii sunt slăbiți de ani de zile de scandaluri și nu reprezintă o variantă pentru alegătorii francezi deciși să protesteze prin votul lor față de clasa politică. Marine Le Pen poate să-și frece mâinile de bucurie: ea le promite francezilor atât Law and Order, cât și un paradis naționalist pe piața muncii. Sigur că este o aberație, una care însă ar putea-o ajuta să câștige alegerile.

În fine, socialiștii și conservatorii divizați nu au făcut decât să pună umărul la ascensiunea dreptei populiste. Ar fi un déjà-vu greu de digerat: francezii ar trebui să rememoreze istoria fostei Republici de la Weimar și să revină cât încă mai au timp la calea rațiunii.