Comentariu: Vremuri grele pentru sindicate

Noul virus nu ia partea nimănui. Nici pe cea a patronatului, nici pe cea a angajaţilor. Nu e nici vreun duşman de clasă, care se cere combătut. Doar că acest virus necruţător reuşeşte să paralizeze întregi fabrici producătoare de maşini, să pună pe butuci întregi branşe industriale – turismul şi gastronomia, de pildă  -, face să le fugă pmântul de sub picioare celor care lucrează pe cont propriu sau trimite zece milioane de germani (aproape fiecare al treilea angajat din Republica Federală) în şomaj tehnic. Iar acum împiedică până şi mitingurile tradiţionale de 1 Mai, organizate de sindicate şi la care participă, anual, sute de mii de oameni.

Şi acest lucru, ca multe altele în aceste vremuri marcate de pandemie, aparţine trecutului. Aşa ceva nu s-a mai întâmplat până acum în Germania postbelică. În schimb, mitingurile programate sa se desfăşoare în acest an au ramas sa aiba loc doar virtual. Şi Uniunea Sindicaterlor Germane (DGB) a ajuns, iată, să împărtăşească soarta multor angajaţi germani, lucrând în regim de home office.  

Nu trebuie să fii profet, pentru a intui că aspectul digitalizării pe piaţa muncii va preocupa şi mai intens sindicatele şi patronatul după depăşirea pandemiei.

Home office-ul are viitor

Mult timp, atât patronatul cât şi sindicatele n-au văzut, în general, cu ochi prea buni acest tip de desfăşurare a activităţii: home office-ul sau telemunca, cum îi spuneam înainte. Munca la domiciliu va lua decisiv amploare în viitor. Nu puţini îi vor fi prins gustul în aceste zile, vor fi gustat din plin avantjale pe care le prezintă, scăpând de drumurile spre serviciu, de navetele obositoare şi răpitoare de timp. Vor exista desigur şi persoane care se bucură să revină la locul de muncă.

Că sindicatele traversează vremuri nu tocmai roze, s-a putut constata joi, când guvernul federal de la Berlin a decis noi reglementări cu privire la somajul tehnic. Astfel s-a decis ca începând cu a patra lună de lucru în acest regim, suma care va fi suplimentată de Agenţia federală pentru Muncă (Bundesagentur für Arbeit) să crească de la 60% din salariul net lunar, în prezent, la 70% (sau 77%, în cazul persoanelor cu copii). Dacă angajatul nu poate reveni la un regim de lucru cu orar întreg, ca în trecut, începând cu a şaptea lună va fi susţinut cu 80 la sută (respectiv 87%) din salariul net. Şeful DGB, Reiner Hoffmann, ar fi preferat ca această sumă să fie acordată deja după a patra lună de somaj tehnic. Dar acum, asta e. Oricum, noua reglementare va împovăra Agenţia federală pentru Muncă cu alte 2,6 miliarde de euro. Multe întreprindetri oferă şi ele bani suplimentari angajaţilor care ajung în această situaţie.   

A trecut vremea marilor revendicări sindicale

Fiind de proporţii, criza actuala va aduce schimbări majore, inclusiv în ce priveşte raportul dintre angajaţi şi patronat, între sindicate şi companii, între părţile tarifare. Întreruperea bruscă a boomului economiei germane, care a durat un deceniu, va determina, implicit, ambele părţi să reducă din revendicări. Şi vremurile bugetelor publice prospere au apus acum pentru mult timp. Motto-ul federatiei sindicale DGB din anii trecuţi, care cerea ca angajaţii sa nu fie exclusi de la "profitul generat de creşterea economică”, a devenit caduc.   

Ceea ce trebuie să aibă acum prioritate e asigurarea locurilor de muncă şi diminuarea pe cât posibil a consecinţelor recesiunii dramatice pentru angajaţi. În această privinţă, statul german se arată a gestiona bine problema. O dovedesc ajutoarele decise pentru cei afectaţi de actuala criză: pe lângă sprijinul deja menţionat, programe de ajutorare în valoare de 750 de miliarde de euro, salarii mai mari pentru infirmiere şi infirmieri etc. E nevoie să aruncăm doar o privire spre SUA, unde numai în luna martie 30 de milioane de oameni şi-au pierdut locurile de muncă.    

În atare situaţie, nu mai rămâne prea mult loc pentru substanţiale revendicări sindicale. Dar sindicatele vor avea şi aşa multe de rezolvat. Căci, ca în orice criză, cele mai afectate vor fi persoanele cu venituri mici şi cu o slabă pregătire profesională. Sindicatele ar putea revendica, de exemplu, ridicarea venitului minim pe economie. Aşa ar putea avea valabilitate şi motto-ul ales de sindicate pentru această zi de 1 Mai, cu mult înaintea declanşării crizei COVID-19: “Solidarisch ist man nicht allein!" (Solidari, nu suntem singuri!)