Suferinţa merge mai departe

În Grecia, situaţia a revenit la normal. Corturile împrăştiate la graniţa cu Macedonia au dispărut. Traiul în mizerie, printre gunoaie şi fecale, a luat sfârşit. Guvernul grec a curăţat zona, i-a evacuat pe refugiaţi şi a închis lagărul suferinţei din Idomeni. Europa poate răsufla uşurată, a scăpat de imaginea copiilor plini de mizerie, care se jucau în noroi.

Cu toate acestea, acuzaţiile că Europa a eşuat în criza refugiaţilor vor continua să se facă auzite. Suferinţele refugiaţilor continuă, doar că ele nu mai sunt făcute publice.

Peste 50.000 de oameni se află în continuare în Grecia, majoritatea în stabilimente ale statului, care nu oferă condiţii de trai mult îmbunătăţite faţă de cele care existau în fostul centru de la Idomeni. Agenţia pentru Refugiaţi din cadrul ONU spune că ceea ce se întâmplă este "sub demnitatea umană". Aşa o fi, însă presa şi organizaţiile de ajutorare trebuie să stea afară. Or, unde nu există acuzare, lipseşte şi judecătorul.

60 de milioane de oameni pe drumuri

Soarta oamenilor ajunşi în Grecia reprezintă doar o notă de subsol în istoria crizelor de refugiați la nivel mondial. Rapoartele Națiunilor Unite indică un număr de aproximativ 60 de milioane de refugiați la nivel mondial, jumatate din ei fiind copii.

Soarta lor este în mare parte necunoscută în Europa, pentru că cei mai mulţi dintre aceşti oameni sunt departe şi nu se apropie de noi decât eventual cu gândul. Refugiații războiului civil sirian stau, cu zecile de mii, în tabere improvizate din Iordania sau Turcia. În Libia, estimările arată că un milion de refugiaţi ar aștepta să plece către Europa.

Motivele care îi pun pe fugă pe aceşti oameni sunt multiple, la fel şi crizele. Din Mali au fugit mai bine de 200.000 de oameni, în încercarea de a scăpa de război şi distrugere. În Myanmar, guvernul deportează populaţia Rohingya. Oamenii fug şi din "ţări de provenienţă considerate sigure", precum Pakistan şi Afganistan, de teamă să nu fie omorâţi.

Gardurile de sârmă ghimpată la graniţele Schengen au devenit normalitate

Noi, acasă, încercăm cu disperare să ţinem situația sub control - numărul de refugiați trebuie, musai, să scadă. Pentru şase miliarde de euro, Turcia ţine refugiații departe de Europa şi îi duce în corturi. Austria și ţările din Balcani au închis graniţele. Sârma ghimpată de la frontierele Schengen pare a fi aproape normală în aceste zile.

Cercul vicios al trecerilor ilegale de frontieră și al expulzărilor s-a refăcut. Şi, iată, ne întoarcem unde am fost vara trecută. Speculanţi lipsiţi de scrupule promit oamenilor traversarea mării cu nave-sicriu, supraaglomerate şi nesigure. Numai în acest an, aproape 3.000 de refugiați s-au înecat în Marea Mediterană - o mie de persoane mai multe decât anul trecut.

Cu toate acestea, politicienii cataloghează aceste măsuri drept succese. Este adevărat: numărul nou-sosiţilor a scăzut dramatic. Astfel, "cetăţeanul îngrijorat" este păcălit că guvernul ţine sub control actuala criză a refugiaților.

Mai puțini refugiați în țară și problema a fost rezolvată, acesta este mesajul. Aceasta nu este însă decât o politică a ochilor închişi, a ascunderii mizeriei sub preş, o politică menită să liniştească populaţia, dar care conţine o cantitate enormă de ipocrizie. Criza refugiaților continuă dincolo de granițele Europei. O soluție globală nu există. Iar presiunea asupra guvernelor din Europa apare numai atunci când cetățenii sunt afectați în mod direct. Or, odată cu scăderea numărului de refugiaţi, se împuţinează şi cetăţenii nemulţumiţi.

Fortificarea Europei

Să nu uităm şi că o soluţie viabilă de soluţionare a crizei presupune combaterea cauzelor. Câtă vreme în Siria luptele vor continua, oamenii vor fugi mai departe spre Europa. Niciun gard de sârmă ghimpată nu-i va împiedica s-o facă. Poate doar Marea Mediterană, devenită cimitirul unei Europe fortificate. Este adevărat că înţelegerea dintre Europa şi Turcia, precum şi închiderea rutei balcanice scad numărul refugiaţilor care ajung în Europa. Aceste măsuri măresc în schimb cifra celor pe care îi înghite marea.

Noi, în Germania, îi primim în continuare pe aceşti oameni cu braţele deschise. Atât doar că, în drum spre noi, ei îşi riscă viaţa. Ar fi bine să punem capăt cinismului şi să oferim posibilităţi legale de intrare în ţară pentru oamenii care au nevoie de protecţie. Nu doar noi - o coaliţie a celor dispuşi să ajute - ci toată Europa! Acest pas ar însemna cel puţin o perspectivă pentru multele milioane de refugiaţi din întreaga lume, al căror destin aproape că nu este deloc luat în seamă în Europa.