Comentariu: Tragedia continuă în Siria

Când se vorbește în Europa apuseană despre refugiați, unul dintre argumentele standard este: ”trebuie să facem mai mult pentru a schimba situația în țările de proveniență ale refugiaților”. Ca urmare, guvernele trimit poate mai mulți bani în zonă, adaptându-și sprijinul pe cât posibil la condițiile de acolo, cu speranța că acești pași mici vor schimba ceva, măcar pe termen lung.

Dar în cazul Siriei această strategie nu e valabilă, pentru că Siria e dominată de război. UE nu poate colabora nici cu regimul brutal al președintelui Bashar al Assad și nici cu teroriștii de la IS. Orice proiect trebuie să pornească de la zero. Adevărul cel mai dureros este că în Siria nu există forțe relevante cu care să se poată purta negocieri de pace, forțe care să fie considerate partenere. Poate cu o singură excepție – minoritatea kurdă și câteva grupări mici de opoziție, marginalizate politic.

Refugiații trebuie ajutați

În conflictul sirian au murit în ultimii patru ani 250.000 de oameni. Ura confesională și pofta de răzbunare au otrăvit atmosfera timp de ani de zile. Aproape jumătate din populație a părăsit țara, fie din cauza regimului Assad, fie din cauza terorii IS sau a unor grupări insurgente, aproapiate de Al-Qaida, cum ar fi Frontul Al-Nusra. Țări ca Libanul, Iordania și Tucia au suportat până acum pe umerii lor consecințele conflictului sirian.

Dar și Europa simte tot mai mult urmările acestui război: cei mai mulți dintre refugiați, care cer disperați ajutor pe Lampedusa, pe Kos sau la granița macedoneană, vin din Siria. Sunt oameni pe care Europa și comunitatea internațională trebuie să-i ajute. Oameni care merită ajutorul și sprijinul nostru. Pentru că politicienii noștri de la Washington, Londra, Paris sau Berlin nu le pot oferi din păcate altceva. Nu se întrevede încetarea războiului. Nu numai conflictul local, ci și conflictele de interese ale țărilor din apropiere și dintre Washington și Moscova au împiedicat până acum orice pas în direcția păcii.

Speranță vagă

Există o vagă speranță, semne palide că în spatele culiselor s-ar putea mișca ceva în ceea ce privește Siria. Mai ales Rusia pare să fi dat o nuanță strategiei de până acum, dar poate și Iranul, Arabia Saudită și Turcia. Vizitele din ultimul timp par să arate acest lucru, ca de pildă cea a opoziției siriene la Moscova sau a șefului serviciilor secrete siriene la Riad. Toate acestea ar fi fost de neconceput cu puțin timp în urmă.

Dar, oficial, toți actorii implicați direct sau mai puțin direct insistă asupra vechii poziții: pro sau contra Assad. Este clar că se caută strategii noi. Dacă se vor și găsi soluții de compromis, rămâne de văzut. La fel cum nu se știe care vor fi urmările acordului privind programul nuclear iranian asupra Siriei.

Cea mai recentă inițiativă a Națiunilor Unite este demnă de laudă, din punct de vedere diplomatic. În orice caz, atât Washingtonul, cât și Moscova, care s-au înțeles și să înceapă rezoluția cu privire la atacurile chimice din Siria, au fost de acord. Dar nici această inițiativă nu poate da mari speranțe Siriei: părțile implicate în conflict ar trebui să alcătuiască grupe de lucru și să se așeze la masa negocierilor. Au mai existat astfel de încercări, dar au eșuat de fiecare dată. Nu va funcționa niciodată fără o înțelegere serioasă între Iran și Arabia Saudită, dar și între Moscova și Washington.

Între timp, oamenii mor în continuare în Siria. Iar comunitatea internațională privește neputincioasă, sau întoarce capul.