Comentariu: SUA revin pe câmpul de luptă

Fermitatea cu care şeful Casei Albe vrea să combată terorismul a reieşit nu doar din discursul rostit la sediul ONU de la New York, ci chiar cu o zi înainte, prin deschiderea atacurilor aeriene asupra poziţiilor deţinute de miliţiile teroriste ale Statului Islamic (SI) din Siria. Această escaladare în preajma reuniunii din metropola americană s-ar putea dovedi drept o abilă mutare de şah. Susţinerea internaţională de care s-a bucurat extinderea atacurilor aeriene asupra SI reprezintă pentru preşedintele, intens criticat pentru îndelunga sa ezitare, un prim succes politic în acest context.

Mai important încă e faptul că pe marginea Adunării Generale a ONU evoluţia capătă o dinamică proprie. Ceea ce întăreşte poziţia preşedintelui Obama şi a coaliţiei sale contra terorii SI.

Mesajul preşedintelui american adresat Naţiunilor Unite s-a remarcat printr-o retorică strălucită şi claritate rară: lumea se află în faţa unei ameninţări fără precedent, reprezentată de terorismul internaţinal şi ideologia extremistă. Dar America a revenit pe câmpul de luptă. Obama şi-a reiterat promisiunea nu numai de a combate cu duritate Statul Islamic, ci şi de a-l nimici.

Obama apelează la aliaţi

În viziunea lui Barack Obama, America nu luptă singură contra SI, ci laolaltă cu aliaţii săi. El a ţinut să sublinieze că această luptă nu este una motivată cultural sau religios contra lumii musulmane. Un succes diplomatic al demerslui preşedintelui Obama a fost angrenarea a cinci state arabe în atacurile aeriene asupra poziţiilor SI din Siria. Este dealtfel întâia dată de la Primul Război din Golf că Washingtonul reuşeşte să formeze o coaliţie cu participarea statelor arabe.

Apelul înflăcărat adresat de Obama la New York comunităţii internaţionale, de a se alătura luptei contra SI, nu va rămâne cu siguranţă fără ecou. Marea Britanie şi Turcia au anunţat deja că sunt dispuse să se alăture operaţiunilor militare anti-teroriste. Fără îndoială că şi alte ţări îşi vor manifesta interesul. Şi nu e nevoie de prea mari calităţi profetice pentru a anticipa că Germania nu se va limita doar la livrarea de armament combatanţilor kurzi.

Rămân şi unele întrebări deschise

Obama n-ar fi Obama dacă n-ar evidenţia dimensiunile politice ale demersului. Pledoaria sa în favoarea unei cooperări internaţionale şi căutarea, în cele din urmă, a unei soluţii politice de rezolvare a conflictelor s-a bucurat de puternică susţinere în plenul Adunării Generale a ONU.

Apelul lui Obama e, sigur, şi pe placul şefului diplomaţiei germane, Frank-Walter Steinmeier, care argumentează în mod similar. Obama are dreptate atunci când susţine că doar demersurile politice multilaterale au în final şanse de succes, fie că e vorba de criza din Ucraina, de negocierile cu Iranul pe tema programului său nuclear, de protecţia climei şi chiar şi de stoparea răspândirii virusului Ebola. Şi pentru aceasta e nevoie de fermitate, a mai arătat liderul de la Washington, oferind drept exemplu conflictul din Ucraina. Obama a criticat, în context, Rusia pentru încălcarea de către aceasta a ordinii mondiale postbelice, dar a lăsat să se înţeleagă că încă mai speră ca Putin să-şi schimbe poziţia.

La New York, Obama n-a reuşit totuşi să elimine toate contradicţiile existente. De pildă ce politică vor adopta SUA faţă de regimul Assad, căruia, fără să vrea, i-au dat o mână de ajutor, prin bombardarea poziţiilor SI din Siria? Sau cum vor implica mai puternic Iranul în demersurile politice şi militare contra SI, aşa cum şi-ar dori europenii, înainte de toate ministrul german de Externe, Steinmeier?

Reproşurile cu care s-a văzut confruntat preşedintele Obama, de a avea dubii şi a fi prea ezitant, s-au risipit în urma hotărârii demonstrate de acesta pe un ton neobişnuit de marţial, de a eradica terorismul sângeros al SI. Am asistat la o prezenţă şi un discurs puternic.