Frustrare şi enervare în grupul Euro.

Ce va fi, când va fi? Guvernul elen a renunţat şi la a doua rundă de negocieri cu reprezentanţii grupului euro la Bruxelles, pentru că aceştia nu au acceptat condiţiile Atenei. Până şi cei mai experimentaţi negociatori europeni sunt frustraţi: negocierile s-au împotmolit încă înainte de a se ajunge la conţinutul propriu-zis.

Nici până astăzi, ministrul de finanţe Varoufakis nu a prezentat vreo hârtie cu cifre, date sau doleanţe. El le-a recomandat, în schimb, colegilor europeni să citească New York Times pentru a înţelege cum vede el soluţionarea crizei. A mai adăugat câteva detalii şi cu asta basta. După întrunire, Varoufakis a declarat în fugă că se va face tot posibilul pentru a se ajunge la o înţelegere - poate chiar în două zile. Dacă nu se înşeală.

Varoufakis nu-şi ia în serios colegii

Ministrul de finanţe grec are o tendinţă evidentă de neruşinare: nu aşa îţi tratezi colegii, cu atât mai mult când aştepţi bani de la ei. Este imposibil ca Wolgang Schäuble şi colegii săi să se lase astfel purtaţi prin manej de după bunul plac al noului venit.

Chiar înainte de eşuarea întrunirii, atmosfera era cât se poate de proastă, unii referindu-se chiar la lipsa încrederii în promisiunile grecilor. Şi nici încercarea de a agita spiritele între Comisia Europeană şi grupul euro nu a dat roade. Bunele intenţii faţă de Atena s-au epuizat. Poate Varoufakis îşi caută deja un post de comentator la vreo publicaţie internaţională. Altfel nu s-ar explica de ce publică lista doleanţelor elene în presa nord-americană, pentru ca ulterior, la Bruxelles, să se refere la aceasta ca unică baza de negocieri. A sperat că guvernanţii americani se vor implica din nou, cerându-le europenior să cadă la pace? Nu are nimic de câştigat. Sau poate îşi doreşte Varoufakis ca Statele Unite să finanţeze bugetul elen? Mult succes, în acest caz.

Atena mizează pe scandal

Dacă managementul de criză al guvernului Tsipras este slab şi iresponsabil, maşinăria de propagandă e profesională. Informaţii false şi contradictorii au fost lansate în lupta pentru câştigarea simpatiei: Grecia se sufocă sub muntele de datorii, deşi returnarea împrumuturilor începe de abia în 2022. Dobânziile ar fi prea mari - în realitate sunt destul de joase. Troica este de vină pentru sărăcia în care se zbat pensionarii, când în fapt responsabilitatea revine în exclusivitate guvernelor anterioare.

Germania ar fi principalul vinovat de mizeria în care se zbate Grecia, incluzând aici comparaţiile cu personaje naziste şi tot gunoiul scos de la naftalină de Berlin. Bine că Wolfgang Schäuble nu este singur, între timp lui i s-au alăturat şi miniştrii de finanţe din Statele Baltice, sau chiar din ţări precum Iralanda sau Spania, care au trecut prin criza datoriilor şi care sunt acum cât se poate de fermi faţă de greci.

Atena solicită, nici mai mult nici mai puţin, decât o temporară finanţare a bugetului de către statele din zona euro, deşi precizările legate de durată lipsesc cu desăvârşire. Pur şi simplu, fără documente, fără acorduri de returnare sau garanţii. Dorinţa poate fi legitimă, dar trebuie păstrat simţul realităţii şi evitate promisiunile electorale complet lipsite de acoperire. În replică, miniştrii de finanţe din zona euro insistă asupra respectării acordurilor. Dacă guvernul are nevoie de o perioadă de graţie, se pot găsi soluţii. Dar negocierile nu sunt nici pe departe aşa de avansate: Atena a refuzat să intre în detalii, mizând pe principiul "totul sau nimic".

Cine se mai teme de Grexit ?

Şi ce urmează după nimic? Probabil o altă discuţie vineri, doar dacă grecii o vor cere politicos şi vor prezenta propuneri clare. Ei par să se bazeze încă pe ruleta rusească, când în joc este chiar viitorul ţării, în care glonţul este teama de urmările fatale ale mult speculatului "Grexit". Ar putea eşua, pentru că mulţi s-au cam săturat de jocurile politice ale elenilor. Şi de ce crede guvernul Tsipras că Banca Central Europeană va continua să acopere găurile bugetare cu credite în regim de urgenţă?

În realitate, falimentul elen, cu consecinţele de rigoare, se apropie cu paşi repezi. Momentan nu se ştie, dacă Atena va schimba macazul în ultimul moment sau dacă ia în calcul o cădere de tip kamikaze. Rămâne de văzut şi când vor începe grecii să înţeleagă ce jocuri fac guvernanţii lor.