Unitatea europeană, o utopie

Arca europeană scârţâie şi stă să plesnească din toate încheieturile. La început a fost Grecia. Frumoasa poveste a monedei comune a devenit un coşmar, cu muntele datoriei publice, promisiunile înşelate şi bilanţurile cosmetizate în rol de monştri. Bruxellesul se învârte în jurul cozii, caută soluţii, dar este limpede că este neajutorat şi depăşit de situaţie.

Ca şi cum nu era situaţia suficient de tensionată, marţi, Ungaria a anunţat că va suspenda pe termen nedeterminat aşa-numita reglementare Dublin. Aceasta, revizuită de mai multe ori, stabileşte responsabilitățile țărilor semnatare în cadrul procedurilor de azil şi reuneşte toate statele Uniunii Europene, dar şi Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia.

Toate bune şi frumoase, numai că, din pricina amplasării geografice, povara unor ţări este mai mare. Reglementarea nu prevede, încă, un mecanism de solidaritate, inclusiv din cauza ţărilor mai bogate şi puternice precum Germania, care au refuzat o atare idee.

Propunere inacceptabilă

Prin urmare, dacă oameni obidiţi din Siria sau Africa reuşesc să ajungă în Europa, ei trebuie să depună o cerere de azil în ţara pe al cărei teritoriu au pus piciorul. Dacă pleacă mai departe şi sunt interceptaţi în alt stat al UE, ei sunt întorşi în această primă ţară europeană în care au ajuns anterior. Rezultatul acestei reglementări este vizibil cu ochiul liber în ţări ca Italia şi Spania, unde centrele de refugiaţi sunt pline ochi.

Guvernul maghiar se teme că ar putea fi nevoit să preia din nou zeci de mii de refugiaţi, care intră în Ungaria via Serbia şi care, mai apoi, ajung în vestul Europei. Or, exact aceasta este procedura căreia îi opun atâta rezistenţă autorităţile de la Budapesta. Cu toate acestea, felul în care Ungaria vrea să se dezbare de această reglementare este condamnabil. Anularea unor legi deja existente şi a unor tratate în cadrul unei uniuni căreia i te-ai alăturat de bună voie, contrazice însăşi substanţa unităţii europene.

Da, evident că există carenţe de solidaritate, dar despre ele trebuie să se discute. Unde ajungem dacă fiecare ţară membră UE dă de pământ cu reglementări în vigoare, doar pentru că acestea nu-i sunt pe plac? Să ne amintim că nu este pentru prima oară când Ungaria şi populistul ei premier, Viktor Orban, apucă pe un drum discutabil. Tot lui îi aparţine, de altfel, şi absurda idee despre o aşa-zisă "democraţie iliberală". Mai mult, acelaşi Orban a propus ridicarea unui gard înalt de 4 metri la graniţa cu Serbia, care să ţină la distanţă valurile de refugiaţi. Simultan, şeful guvernului maghiar visează cu plăcere o Ungarie Mare - fără a se teme de vreo consecinţă.

Fără precedente

Indubitabil, state precum Grecia sau Ungaria erodează UE. Nu sunt singurele care slăbesc structura de rezistenţă a Uniunii. Lor li se adaugă România, ţara în care, de mai bine de trei ani, Victor Ponta, un premier însetat de putere, şi majoritatea parlamentară controlată de el încearcă, recurent, să blocheze justiţia şi funcţionarea statului de drept. Bulgaria a ridicat, deja, ziduri împotriva refugiaţilor. La fel şi Spania.

Până la urmă, Bruxellesul pare a fi reuşit să îşi încordeze muşchii într-un mod mai convingător, astfel încât Budapesta să facă pasul înapoi. Era şi timpul, înainte de apariţia unui precedent. Şi, totuşi: Uniunea Europeană dă semne că se metamorfozează într-un club aparte de palavragii, în cadrul căruia sunt stabilite şi întoarse pe toate părţile mii de reglementări şi tratate, pe care ulterior nu le respectă mai nimeni. Parcă altfel ne-am imaginat unitatea europeană!