Solidaritate şi diviziune

30.000 în Leipzig, 20.000 la München, 19.000 la Hanovra, 9.000 la Saarbrücken - aproximativ 100.000 în toată Germania şi toţi solidari cu "Charlie Hebdo". Dar şi aşa-numiţii "salvatori ai Apusului" se înmulţesc. De exemplu, 25.000 de simpatizanţi ai Pegida ("Patrioţi europeni contra islamizării Apusului") au luat parte la recentul marş de la Dresda - un record.

Faptul că nişte germani îi înfruntă pe alţi germani - parcă ar fi suporterii unor echipe de fotbal rivale - nu mai poate fi tăgăduit. Agenţii corozivi determinând polarizarea societăţii germane se înmulţesc în interiorul ei.

Pegida creşte, "Je suis Charlie" la fel!

Periculos la noua mişcare islamofobă este amploarea socială a acesteia. Contra islamizării nu sunt numai paranoicii de până mai ieri care respingeau tot ce e străin. Din tabăra celor care vor să "salveze" Germania nu mai fac parte numai neonazişti, huligani, agitatori, infractori.

Tot mai mulţi cetăţeni obişnuiţi, oameni liniştiţi, îngroaşă rândurile islamofobilor la demonstraţiile de lunea. Pensionarii îşi văd veniturile ameninţate din cauza fondurilor alocate refugiaţilor din Siria. Mamele îşi fac griji că, la şcoală, copiii lor ar putea fi sufocaţi de prea mulţi Ahmed şi Aysha. Şi până şi intelectualii se tem de declinul societăţii în care trăiesc din cauza musulmanilor.

Dacă ar exista numai aceşti "patrioţi" ar fi grav pentru Germania. De săptămâni în şir, iar acum mai ales după atentatele de la Paris, rândurile celor care pledează pentru toleranţă şi contra xenofobiei se îngroaşă tot mai mult.

Însă cu tot respectul faţă de protestele cetăţenilor: acest "Je suis Charlie" e suspect. Fiindcă solidaritatea nu costă nimic. E numai un reflex, parte din educaţia clasei de mijloc. Nimic mai mult.

Multă ipocrizie

Pentru o solidaritate de lungă durată e nevoie de consecvenţă. Nu ajunge numai solidaritatea de moment. E nevoie de mai multă credibilitate a celor care se dau revoltaţi de populismul xenofob şi se complac să-şi pună în scenă propriul liberalism.

Câtă vreme şarmul multiculturalităţii e definit numai de amintirile frumoase din vacanţa petrecută în Toscana şi de meniul exotic al restaurantelor cu specific din cartierele noastre, solidaritatea cu imigranţii musulmani degenerează într-un simplu ritual al unor oameni cumsecade.

Nu puţini dintre cei care acum spun "Je suis Charlie", fără să fi auzit în viaţa lor de publicaţia de satiră, îşi trimit copiii la şcoli departe de casă pentru a evita clasele cu număr mare de elevi străini. Sau, pe plan local, se opun din culise înfiinţării centrelor de refugiaţi în apropierea locuinţelor lor, proprietate personală. Aceasta este toleranţa care nu costă nimic. O atitudine liberală. Dar mai mult pare, decât este.

Angela Merkel: "Islamul aparţine Germaniei!"

De acest "este" a amintit cancelarul Angela Merkel. Christian Wulff, fostul preşedinte aproape trecut în uitare, a rămas în amintire cu o singură propoziţie: "Islamul aparţine Germaniei!" Un adevăr până atunci nerostit cu voce tare, dar spus destul de limpede - chiar şi aşa, târziu: Germania este o ţară de imigraţie.

Iar Angela Merkel a ţinut să sublinieze acest adevăr. A venit timpul ca musulmanii să fie consideraţi parte firească din societatea germană, iar populaţia autohtonă să-i trateze ca atare. Orice altceva ar fi numai o negare a realităţii.