Comentariu: Semnalul lui Putin

Fără îndoială, decizia neaşteptată de retragere parţială a militarilor ruşi din Siria i-a luat prin surprindere, în egală măsură, atât pe prietenii lui Vladimir Putin cât şi pe adversari. În lumea arabă aproape toţi adversarii lui Assad au salutat hotărârea liderului de la Kremlin. Mulţumite au fost mai ales conducerile din Qatar şi Arabia Saudită, principalii susţinători ai opoziţiei moderate din Siria. Ambele ţări speră astfel la un impuls al negocierilor de la Geneva.

De partea regimului Assad, bucuria retragerii ruşilor este moderată. Presa arabă a vorbit în ultimele zile despre uriaşe divergenţe de opinie între Putin şi Assad înaintea anunţului privind plecarea unei părţi a militarilor ruşi din Siria.

Dezacordul între preşedintele sirian şi protectorul său de la Kremlin, referitor la obiectivul intervenţiei ruşilor în Siria, a devenit evident după intrarea în vigoare a acordului de încetare a focului: în interviurile acordate presei internaţionale, Putin nu a făcut un secret din faptul că planul său ar fi să preia controlul asupra întregii ţări. Ca atare, unii diplomaţi ruşi au încercat să-l tempereze şi să-i amintească de necesitatea unei soluţionări pe cale politică a conflictului. Un indiciu clar al faptului că interesele Rusiei nu coincid cu cele ale dictatorului Assad.

Putin a vrut să împiedice declinul regimului Assad, supus la puternice presiuni din partea rebelilor, şi să le slăbească acestora puterea. Pentru preşedintele Rusiei, lupta contra organizaţiei teroriste "Statul Islamic" n-a jucat niciun rol semnificativ. Însă şeful Kremlinului n-a intenţionat în niciun caz să sprijine victoria militară a vasalilor săi de la Damasc. Un asemenea suport ar fi presupus antrenarea armatei ruse într-un război brutal şi costisitor contra majorităţii sunite siriene. Un al doilea "Afganistan" ar dăuna masiv intereselor economice şi politice ale Rusiei.

Rusia şi-a atins ţelul

Vladimir Putin şi-a atins în bună parte obiectivele: cu ajutorul organizaţiei libaneze Hezbollah şi al diverselor miliţii şiite, regimul Assad s-a stabilizat. Baza militară strategică din Tartus a fost extinsă, iar o schimbare de regim după modelul intervenţiei NATO în Libia nu mai este posibilă.

Astfel, Rusia îşi confirmă rolul de pionier al unui nou autoritarism care în mod făţiş vizează destabilizarea democraţiilor.

Dar şi mai important este următorul aspect: prin angajamentul său sângeros în conflictul sirian, fosta putere mondială, Rusia, recent insultată de către politicienii americani care au numit-o "putere regională", a vrut să-şi marcheze revenirea pe scena politică internaţională în faţa occidentului inactiv. Oricum, o soluţie politică pentru complexul război prin interpuşi din Siria este de neimaginat împotriva voinţei Moscovei.

Aşadar, retragerea militarilor ruşi trebuie înţeleasă ca un semnal adresat lui Assad. Încă preşedinte al Siriei, liderul de la Damasc ar trebui să înceapă să negocieze serios cu opoziţia pentru a putea menţine mai ales unitatea teritorială a ţării - conform dorinţei lui Vladimir Putin. Se pare, însă, că deocamdată Assad nici nu se gândeşte să împartă puterea.

Căci numai un guvern de tranziţie pan-sirian, fără Assad, ar putea netezi drumul către o soluţionare a conflictului. Iar în acest scop Putin va trebui să fie pregătit să-l lase pe Assad să cadă.