Comentariu: Războiul pervertit

A urmări logica forţelor de intervenţie din Siria ar însemna pătrunderea într-o matematică pervertită. Cine face pact cu cine şi de ce? Nimic nu mai funcţionează, calculele sunt valabile puţin - doar câteva zile -  şi-apoi se prăbuşesc din nou. Şi analiza începe din nou de la zero. Un nou haos, o altă încercare de a pricepe logica alianţelor, apoi recunoaşterea faptului că şi noile ipoteze vor dura puţin. Am fi tentaţi să spunem că motivele actorilor şi-au pierdut raţionalitatea - în orice caz, tot ce depăşeşte termenul de câteva zile sau săptămâni. 

Ca recenta înaintare a turcilor în Afrin. Moscova, presupun mulţi analişti, i-ar fi dat Ankarei undă verde. Rusia - protectoarea lui Assad? De ce? Kremlinul nu spune nimic. Una dintre bănuieli ar fi aceea că prin invazia în Siria, Turcia provoacă SUA - partenerul kurzilor sirieni. O înstrăinăinare, poate chiar o dispută între partenerii Alianţei Nord-Atlantice. Pesemne, din perspectiva ruşilor, sunt nişte tensiuni binevenite şi contribuie la subminarea coeziunii NATO. Un efect binevenit pentru ruşi şi în contextul tensiunilor privind Ucraina.   

Poate, presupun alţii, pentru Rusia ar fi vorba acum despre altceva. Unda verde pentru înaintarea Turciei în Siria pentru a o prinde într-un război de uzură din care să iasă slăbită şi să treacă de partea ruşilor în cele din urmă. Într-un potenţial meci Rusia-Turcia scorul ar fi de 1-0. 

Jocuri de putere

Toate acestea nu prea au legătură cu Siria. Sunt jocuri de putere avansate cu imprudenţă. Turcia, ţară NATO, invadează o ţară străină. Iranul cumpără terenuri în Siria, înfiinţează firme, iar mullahii din Teheran sunt fericiţi că, Inşallah, pot ameninţa Israelul mult mai eficient ca până acum. În plus, sună ridicol că tocmai ei - maeştrii opresiunii - acuză guvernul turc de încălcarea drepturilor omului - lucru care nu înseamnă că ei, chiar în propria lor ţară stăpâni ai unei maşini represive, n-ar face-o.Tentativa europeană

Siria - scena unui război total. Un război care şi-a pierdut orientarea. Şi pe care nu şi-o va mai regăsi chiar dacă preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat că, la următorul atac cu gaz sarin al acoliţilor lui Assad, îşi va trimite soldaţii în Siria.

Pentru Macron ar fi un câştig, ar putea poza într-un cavaler al umanităţii - o umanitate de care nu mai suntem siguri de multă vreme că ar putea contribui cât de puţin la încheierea conflictului. Va permite Macron zborul avioanelor franceze împotriva celor ruseşti?

Europa nu este o forţă militară însemnată în Siria. Iar Franţa, după intervenţia cu consecinţe catastrofale din Libia, are toate motivele să se gândească de trei ori înainte de a se amesteca, e de părere filozoful Bernard-Henri Lévy. Oricum, există riscul căderii în plasa tacticilor mărunte, pe care au întins-o actorii reuniţi în ţara bombardată - actori ale căror victime sunt cei care au avut nenorocul să se nască în Siria, în prezent mai ales oamenii din Afrin şi regiunea Ghouta de Est.

Păcatul originar anti-jihadist

Privind în urmă putem spune că lupta contra bandelor jihadiste pe care, fără legitimitate internaţională, alianţa a pornit-o în vara anului 2014 contra organizaţiei Statul Islamic  n-a fost deloc o decizie înţeleaptă. Atunci s-a produs păcatul originar. Din momentul acela nimic credibil nu s-a mai putut spune. Intervenţioniştii care-i condamnă pe intervenţionişti trec prin timpuri grele.

Dacă merge bine, războiul are şi el legile sale, oricât de sumbre ar fi. Dacă şi le pierde, cum s-a întâmplat cu mult timp în urmă în Siria, se transformă într-un masacru arbitrar, promovat de mari maeştri ai cinismului, care nu mai au niciun scop - în orice caz, nu unul onorabil. 

Autor: Kersten Knipp / CS