Comentariu: Riscantul summit al UE

Chiar şi schimbările dramatice se produc lent în UE. Numirea noului preşedinte al Comisiei Europene este un exemplu de lentoare decizională, deloc străină Bruxellesului.

Summitul UE tocmai a pus pe tapet un politician, Jean-Claude Juncker, care se prezentase anterior drept candidat favorit în campania electorală. O premieră europeană. Până acum, şefii de stat şi de guvern căutau un preşedinte de Comisie, pe care îl prezentau ulterior Parlamentului European. Procedura s-a inversat acum. Juncker este omul Parlamentului. El va fi un preşedinte de Comisie care se bucură de clemenţa aleşilor.

Prin urmare, în viitor, Comisia Europeană nu va mai putea fi "apărătorul strict neutru" al Tratatelor. Comisia Europeană este gândită ca un organism de administrare politică a tratatelor de funcţionare a Uniunii. Până acum, Comisia primea indicaţii de la Consiliu, adică de la guvernele statelor naţionale. Prin desemnarea lui Juncker, axa puterii europene s-a înclinat acum mai mult spre Parlament.

Un exemplu britanic?

Am putea saluta "parlamentizarea" Uniunii Europene. Dacă totul merge bine, s-ar putea ajunge chiar la transparentizarea şi democratizarea Uniunii. Dar nu ne putem baza doar pe calcule teoretice. Practic, se impune acum înlăturarea pagubelor colaterale: după desemnarea lui Junker, britanicii se vor îndepărta şi mai mult de comunitate, nefiind exclusă chiar ieşirea lor din structurile europene.

"Am rescris realitatea constituţională a Europei", se bucură în aceste zile parlamentarii europeni. Trebuie remarcat că aceiaşi aleşi au recunoscut încă de mult că nu ar avea nimic împotriva ieşirii britanicilor din EU, după principiul: "Să fie sănătoşi".

Nominalizarea lui Juncker reprezintă, în premieră, o decizie luată în ciuda rezistenţei evidente a unui "puternic stat membru". Asistăm la crearea unui precedent? Sau li s-a dat britanicilor doar un exemplu, după ce guvernul Cameron a supărat Bruxellesul şi i-a iritat pe partenerii europeni?

Certitudinea păcii

Europenii păşesc pe teritorii noi şi riscante chiar şi în politica externă. Pentru că Tratatul de Asociere semnat cu Ucraina, Georgia şi Republica Moldova le aduce europenilor responsabilităţi sporite. Tratatul înăspreşte relaţiile cu Rusia, chiar dacă oficial Bruxellesul neagă orice speculaţie în acest sens. Este de ajuns că liderii de la Moscova clasifică astfel semnarea Tratatului de Asociere. Dacă Rusia va trece la penalizarea economică a celor trei state, Uniunea Europeană va trebui să îşi asume răspunderea financiară şi faţă de guvernele de la Kiev, Tbilisi şi Chişinău.

Summitul din localitatea flamandă Ypern a început cu un moment care a marcat împlinirea unui secol de la izbuncirea Primul Război Mondial. Şefii de state şi de guvern s-au recules în memoria victimelor, au depus coroane de flori şi au coborât steagurile în bernă - convinşi fiind că astăzi un conflict armat între partenerii europeni este absolut exclus.

Povara istoriei atrage în mod paradoxal un sentiment de eliberare. Poate tocmai de aceea, asistăm la o probă de curaj în faţa intenţiilor neo-imperialiste ale Rusiei. Poate mai marii UE au riscat pentru a testa puterea clubului din care fac parte. Cu toate riscurile şi efectele secundare necunoscute.