Prețul politic este prea mare

Europenii sunt ei înșiși vinovați pentru situația politică dificilă în care se află în contextul crizei refugiaților. Acesta este unul din mesajele transmise UE de Recep Tayyip Erdogan. Președintele turc are dreptate când spune că Uniunea a ignorat prea mult drama sirienilor care fugeau de război, crezând că această problemă nu o afectează. Între timp, patru milioane de sirieni au găsit adăpost în țările învecinate, cam jumătate dintre ei în Turcia. Iar președintele turc are dreptate și când spune că la Bruxelles s-a intrat în panică doar atunci când spre Europa s-au îndreptat tot mai mulți refugiați. Erdogan se simte prin urmare îndreptățit acum să exercite presiune maximă asupra liderilor europeni.

Renunță Europa la toate principiile ei?

Întâlnirea de la Bruxelles dintre conducerea UE și liderul de la Ankara a fost un spectacol trist. Europenii au făcut tot ce au putut pentru a-l îmbuna pe șeful de stat turc. În special președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, și-a declarat prietenia strânsă cu Erdogan, pe care l-a lăudat ca pe un mare reformator al Turciei. Sigur că politețea și laudele fac parte din jocul diplomatic. Dar se intră aici pe o pantă periculoasă. Cum se poate ca Erdogan să devină peste noapte cel mai important partener al Europei, după ani în șir de conducere tot mai autoritară și după numeroase acuzații de încălcare a drepturilor omului și a principiilor democrației? Motivul ar fi propriile noastre eșecuri și teama de instabilitate internă. Totuși, în Siria este război de ani mulți iar consecințele acestuia nu erau așa de greu de identificat.

Europa nu se poate alia cu Erdogan

Erdogan nu a lăsat niciun dubiu la Bruxelles: va cere cel mai ridicat preț posibil pentru cooperarea sa în criza refugiaților. UE va trebui să tolereze lupta Turciei cu kurzii din Irak și Siria. Mai mult, președintele turc ar vrea ca organizațiile kurzilor să fie echivalate ca statut cu Statul Islamic și să fie combătute în egală măsură. Să amintim că Erdogan a sprijinit mai întâi așa-numitul "Stat Islamic", pentru că viza un dublu succes: înlăturarea lui Assad în Siria și înfrângerea kurzilor. Acum s-a întors foaia iar șeful de stat de la Ankara se anunță drept luptător anti-SI. Doar că vrea în plus ca europenii să acopere lupta sa cu comunitatea kurdă din întreaga regiune. Adică aceiași kurzi care în confruntarea de la Kobane au reprezentat pentru europeni forța binelui, aceiași kurzi care au primit arme de la comunitatea internațională.

Politica momentului ar cere acum renunțarea la valorile europene clasice. Dar politicienii europeni trebuie să fie foarte atenți cât de ieftin sunt dispuși să își vândă credibilitatea. Majoritatea măsurilor asupra cărora nu se cade acum de acord sunt oricum praf în ochi: de exemplu combaterea traficanților de persoane în Turcia nu va avea niciodată succes, pentru că la mijloc sunt prea mulți bani; sau propunerea de a prelucra cererile de azil pentru UE în taberele de refugiați din Turcia - așa ceva este imposibil de pus în aplicare practic și juridic. Și cum pot fi convinși sirienii să rămână în Turcia și să aștepte acolo cuminți sfârșitul războiului din țara lor? Și cum să fie Erdogan de acord cu toate acestea, în timp ce plănuiește să dea drumul spre Europa altor 500.000 de refugiați?

Gata cu lamentațiile

Turcia nu poate să ne rezolve nouă criza refugiaților. Noi trebuie să o facem. Este deci absolut de neconceput să i se facă concesii lui Erdogan, doar pentru că europenii nu vor să-și asume răspunderea pentru soluționarea crizei. Nici nu ar fi în spiritul Europei să susțină transformarea lui Erdogan într-un mare dictator. Și nici nu avem voie să-l ținem de mână când se pregătește să lanseze un război civil în teritoriile kurde.

Ar fi bine să terminăm odată cu lamentațiile de criză. În lumea întreagă, 50 de milioane de oameni se refugiază din calea războaielor, a persecuțiilor și a catastrofelor naturale. Doar o parte minusculă dintre aceștia a venit până acum în Europa. Nu ne vom scufunda nici dacă ar mai veni încă un milion de refugiați din Siria și Irak. Continentul nostru are 500 de milioane de locuitori și nu este deloc copleșit de propria populație. Este doar o chestiune de voință politică, de omenie, de bun-simț și realism. În niciun caz nu avem nevoie de afaceri murdare cu guvernul de la Ankara.