Presa turcă se sufocă

Ziariştii turci se zbat să mai tragă o gură de aer pentru a supravieţui şi pentru a putea munci în continuare. Se luptă pentru a nu se sufoca. Acestea sunt valabile mai ales pentru ziariştii care pun preţ pe onoare, integritate şi pe rolul meseriei lor în slujba societăţii. Jurnaliştii sunt supuşi presiunilor din două părţi: cenzura care se înăspreşte pe zi ce trece şi autocenzura care şi ea se răspândeşte tot mai mult. Împreună, cele două îşi pun amprenta pe orice relatare şi pe orice comentariu.

De la protestele din Parcul Gezi, măsura de interzicere a oricăror comentarii legate de afaceri de corupţie sau atentate atribuite "Statului Islamic" a fost dictată de mai bine de 40 de ori, evident din dorinţa de a lăsa opinia publică în necunoştinţă de cauză. Respingerea cererilor de acreditare a devenit o practică la ordinea zilei. În plus, ziarele critice faţă de regim nu sunt difuzate în aeroporturi şi lipsesc din oferta avioanelor Turkish Airlines. Ele nu pot fi citite nici în instituţiile publice turceşti. Pe de altă parte, principalul instrument de cenzură este oficiul pentru supravegherea audio-vizualului, RTUK. Acesta sancţionează continuu posturile tv.

Sunt suficiente ameninţările

Deşi arestarea ziariştilor nu este la ordinea zilei, ameninţările în acest sens sunt foarte frecvente. Există între timp o sumedenie de procese intentate unor bloggeri, ziarişti şi utilizatori ai reţelelor de socializare, cu precădere pentru "jigniri" aduse preşedintelui Erdogan, şi în unele cazuri nu se exclud pedepse severe privative de libertate.

Potrivit organizaţiei "Reporteri fără Frontiere", în prezent îşi ispăşesc pedepsele în închisorile turceşti aproximativ 20 de ziarişti. Chiar dacă numărul arestărilor s-a micşorat între timp, unele cazuri recente au stârnit îngrijorare maximă. Astfel, Hidayet Karaca, şeful postului de televiziune "Samanyolu", a fost arestat în decembrie sub acuzaţia de terorism. De atunci, el zace în arest. Un alt caz strigător la cer este cel al lui Mehmet Baransu, un ziarist de investigaţie care a lucrat pentru cotidianul independent "Taraf". Şi el a fost arestat sub acuzaţia că "şi-a procurat documente secret de stat". În cercurile guvernamentale, despre el se vorbeşte ca despre un "spion". Ambele cazuri ameninţă să devină un precedent periculos şi să-i intimideze şi mai tare pe ziariştii turci.

Teama de concediere

Autocenzura s-a răspândit în mai toate redacţiile turceşti. De aceea am tot afirmat că acest fenomen - de care te loveşti la tot pasul în concernele de presă ale mogulilor dependenţi, pentru bunul mers al propriilor afaceri, de bunăvoinţa guvernului - a transformat redacţiile cu pricina în închisori în aer liber. Redactorii-şefi de acolo, recompensaţi cu lefuri consistente, blochează tot ce ar putea fi incomod pentru guvern şi îi încurajează pe reporteri şi comentatori să adopte o linie favorabilă puterii. Cei care nu se conformează sunt sistematic daţi afară. Dat fiind că numai 1,5 la sută din ziariştii turci au avut curajul să se înscrie într-un sindicat, presa independentă practic nu există. Între timp, teama de a rămâne pe drumuri, fără venit, este chiar mai mare decât teama de a fi pus sub acuzare sau arestat.

Ca o concluzie, aproximativ 80 la sută din presa turcă este controlată de guvern. Această presă este incapabilă "să-şi aducă aminte" de valorile fundamentale ale muncii de ziarist. În Turcia, sirenele de alarmă sună la intensitate maximă.

Yavuz Baydar este membru fondator al "Platformei pentru Jurnalism Independent", P24, comentator al cotidianului turc în limba engleză "Today's Zaman" şi blogger pentru ziarul american online "Huffington Post".