Politică determinată de cifre?
6 octombrie 2015Există propoziţii care ilustrează amploarea brutalităţilor şi grozăviei războiului din Siria. Propoziţii de felul acesteia: "Ori moare pisica, ori moare copilul tău". El nu a vrut niciodată să omoare câini sau pisici, mi-a povestit cu câteva zile în urmă Ayham Ahmad, refugiat din Iarmuk. Dar nu a putut găsi nicăieri altceva de mâncare pentru copiii săi. "Aşa că sacrifici o pisică pentru supravieţuirea copiilor tăi". Pianistul a fugit în urmă cu mai bine de o lună dintr-o tabără pentru refugiaţi palestinieni aflată la sud de Damasc, care a ajuns sub controlul islamiştilor. Acolo nu mai exista nimic. Nici mâncare, nici medicamente şi nici o brumă de speranţă.
Germania, ţara speranţei
Aşa că Ahmad s-a decis să plece în Germania, în căutarea unei vieţi mai bune. În căutarea speranţei. La fel ca şi el, în Germania sosesc tot mai mulţi sirieni, dar şi irakieni şi afgani. Potrivit unui "document secret", publicat de tabloidul german "Bild", până la sfârşitul anului vor sosi în ţară aproximativ 1,5 milioane de refugiaţi. Cu mult mai mulţi decât estimarea oficială a guvernului federal, care încă se rezumă la 800.000 de refugiaţi, deşi unii politiceni au corectat deja ascendent această cifră.
Ziarul mai relatează, citând din documentul menţionat, că sistemul de aprovizionare a refugiaţilor riscă să capoteze şi nu se mai găsesc decât cu mare greutate containere pentru locuit şi instalaţii sanitare pentru taberele de refugiaţi. Guvernul a contrazis însă cu promtitudine aceste informaţii. "Acest document nu-i este nimănui cunoscut", a declarat adjunctul purtătorului de cuvânt guvernamental. De aceea el nu vrea să-i acorde prea mare importanţă. Şi un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne s-a grăbit să calmeze spiritele, afirmând că cifrele din luna septembrie sunt, într-adevăr, foarte mari, dar că se aşteaptă o diminuare a afluxului de refugiaţi în lunile de iarnă.
Nu trebuie să mire încercarea guvernului de a micşora aceste cifre. În Germania euforia iniţială provocată de sosirea refugiaţilor dispare făcând loc neliniştii şi temerilor. Politicienii vorbesc dintr-o dată despre "limite superioare", despre o mai bună pază a frontierelor iar unii dintre ei pun sub semnul întrebării dreptul fundamental la azil.
Sfârşitul euforiei
Poate că euforia primelor zile a fost o dovadă de naivitate. Probabil că era inevitabil ca ea să dispară făcând loc realismului. Adăpostirea refugiaţilor, aprovizionarea lor cu cele necesare, integrarea lor pe piaţa muncii în aşa fel încât aceştia să poată duce un trai decent, de care adesea nu s-au putut bucura în ţările lor de origine, reprezintă un mare efort. Care costă resurse, energie bani. Bani care lipsesc poate în altă parte.
Dar germanii sunt obligaţi de legea fundamentală să facă asta. Inclusiv cei care nu se mai simt obligaţi de propria lor conştiinţă s-o facă. Dreptul la azil este intangibil şi aşa şi trebuie să rămână. În loc să piardă timp şi energie dezbătând chestiunea dreptului la azil şi a posibilelor sale limitări ar fi mai bine să se gândească la modalitatea de acordare a azilului fără a stimula rasismul şi resentimentele.
Războiul trebuie să înceteze
Concomitent se impune însă încetarea războiului din Siria, de care politicienii nu s-au ocupat cu prea mare tragere de inimă. Şi acesta este un efort aparent peste puteri, dar altă soluţie nu există. Nu trebuie scăpat din vedere că oamenii care cer astăzi azil în Germania vor să se întoarcă la casele lor. Eu nu am cunoscut încă sirian, fie la Dortmund sau Berlin, care să nu vrea să se întoarcă în ţara lui cândva.
Dar asta va fi posibil abia atunci când nu vor mai cădea bombe, când nu va mai exista terorism iar copiii nu vor mai flămânzi. Până atunci, ajutorul nostru nu trebuie să cunoască limite!