Pierduţi în Matrix
12 iulie 2015Speranţa nu moare niciodată, a spus comisarul european Pierre Moscovici la Bruxelles, în plină noapte, cu ocazia negocierilor între UE şi guvernul grec. Trecuseră mai bine de nouă ore de la începerea discuţiilor între finanţiştii şefi din Eurogrup, care încearcă să găsească o soluţie de compromis, sustenabilă nu doar financiar, ci şi politic, mai ales pe plan intern, în ţările lor.
Diferendele politice de conţinut sunt însă majore, motiv pentru care la finalul dezbaterilor n-a existat nici măcar o declaraţie comună a participanţilor. Spre exemplificare: Syriza, bazinul politic grecesc în care se regăsesc toate curentele de extremă stângă - pe de-o parte - şi Adevăraţii Finlandezi, pe de altă parte, partid aflat în coaliţia de guvernare de la Helsinki.
În comparaţie cu populiştii de dreapta finlandezi, ministrul german de finanţe este o zână bună. Prin urmare, în vreme ce unii vor cu orice preţ un nou pachet de ajutor financiar pentru Grecia, alţii resping categoric această idee.
Încredere distrusă
În Europa, chiar şi cultura politică şi-a pierdut busola, numitorul comun, consistenţa. Germanii, slovacii, olandezii şi alţii pur şi simplu nu mai cred că se poate ajunge la un compromis solid cu Grecia. Actualmente, încrederea reciprocă între europeni pare a fi distrusă pe termen lung. Alternativa, care ar presupune supravegherea instituţională a fiecărui pas pe care îl face statul grec, nu ar face decât să amplifice şi mai mult resentimentele împotriva Germaniei, privită deja ca "stăpân".
În plus, criza din Grecia pare că a dat lovitura de graţie celei mai importante alianţe din UE, între Germania şi Franţa, care, cel puţin în Eurogrup, au ajuns să se contreze fără menajamente. Guvernul francez susţine acordarea unui nou ajutor grecilor pe principiul "hai c-o să meargă", în vreme ce germanii insistă asupra respectării tratatelor şi regulilor în vigoare. Se pare aşadar că UE este profund divizată.
Dacă statele din zona euro nu vor reuşi nici acum să aibă o înţelegere, situaţia va depinde din nou de preşedinţi şi şefii de guverne, care vor trebui să iasă din paradigma "paşilor mărunţi-mărunţei" şi să vină cu măsuri consistente de salvare a Greciei. Acest lucru nu va funcţiona decât dacă, în acest "Matrix" al nenumăratelor şi interminabilelor negocieri ale grupului euro, va fi găsită calea către compromis.
Cu toate acestea există posibilitatea ca, pentru prima oară în istoria monedei comune europene, calea către compromis nici măcar să nu existe.