1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Partidul AfD trebuie pus sub observare!

3 septembrie 2018

Cel târziu după incidentele de la Chemnitz e clar că adversarii statului de drept german, inclusiv unii membri ai partidului AfD, trebuie ținuți sub observație de către autorități, apreciază Astrid Prange.

https://p.dw.com/p/34Chd
Anti-AfD Protest Augsburg
Imagine: Reuters/W. Rattay

Cât timp va mai permite ministrul de Interne, Horst Seehofer, ca partidul populist de dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) și susținătorii acestuia să calce în picioare statul de drept? Incidentele violente din orașul estgerman Chemnitz arată că o democrație nu trebuie să accepte în numele libertății de opinie niște dușmani ai Constituției, extremiști de dreapta. Ea trebuie să se apere, apelând la mijloacele statului de drept.

Potrivit unui sondaj realizat de institutul Civey pentru grupul media Funke, mai mult de jumătate dintre germani consideră că partidul AfD trebuie pus sub observare de către Oficiul federal pentru Protecția Constituției. În cazul unui partid ai cărui membri își incită susținătorii să-și facă singuri dreptate și să "ia cu asalt" sediile posturilor TV și radio, se întrevede un pericol real. Un partid care organizează mitinguri împreună cu Pegida, o asociație xenofobă, colaborează cu extremiștii de dreapta.

Punerea sub observare de către Oficiul federal pentru Protecția Constituției e măsura cea mai dură a statului de drept împotriva unei organizații politice - ultimul pas fiind doar scoaterea în afara legii a unui partid. Statul poate să o aplice atunci când există suspiciunea întemeiată că o organizație sau un partid plănuiește și comite fapte care contravin Constituției.

Prange de Oliveira Astrid Kommentarbild App
Astrid Prange

Radicalizarea partidului AfD și solicitările privind punerea sub observare a acestuia nu mai sunt o noutate. Avertizările nu au venit doar din partea social-democraților (SPD), a ecologiștilor și a unora dintre conservatorii din CDU, partidul condus de cancelara Angela Merkel. Chiar și câțiva membri ai AfD și-au părăsit partidul, printre care fosta șefă a formațiunii, Frauke Petry, fosta purtătoare de cuvânt a platformei Creștini în AfD, Anette Schultner și fosta lideră a organizației de tineret din Saxonia, Franziska Schreiber. Aceasta din urmă a publicat cartea "Inside AfD", în care avertizează că aripa naționalistă din jurul lui Björn Höcke devine tot mai puternică.

Partidul AfD a renunțat de mult la aparențele burgheze, trecând la declarații care batjocoresc pârghiile statului de drept. Într-o manieră perfidă, membrii și adepții săi contribuie la relativizarea crimelor naziștilor - a demonstrat-o scandalul generat de o vizită a susținătorilor AfD într-un fost lagăr de concentrare.

Se pare că Oficiul pentru Protecția Constituției al Bavariei a ajuns mai departe în analizarea pericolelor decât fostul premier bavarez, Horst Seehofer, care ocupă în prezent fotoliul de ministru de Interne. Instituția bavareză a pus sub observare câțiva funcționari ai AfD începând din luna martie, după ce a constatat că aceștia sunt apropiați de cercurile așa-numiților "Reichsbürger", un grup care nu recunoaște Republica Federală și instituțiile ei.

Din perspectiva lui Seehofer, situația din Bavaria nu e însă valabilă pentru întreaga Germanie. Nici măcar după incidentele de la Chemnitz, el nu consideră că există suficiente motive pentru a pune sub observare partidul AfD la nivel național. Ministrul de Interne nu a renunțat nici la reproșul din februarie 2016, când a spus că politica de migrație a guvernului federal a dus la "domnia fărădelegii" - spre bucuria partidului AfD.

Horst Seehofer ar fi putut să observe cum arată "domnia fărădelegii" la Chemnitz, dar n-a făcut-o - cu toate că ministrul de Interne ar trebui să fie primul care apără statul de drept. Ministrul de Externe, Heiko Maas, i-a încurajat pe germani să "se ridice de pe canapea" pentru a lua poziție împotriva extremei drepte și a xenofobiei. Acest îndemn e valabil și pentru Horst Seehofer.

A venit timpul să apărăm cu toții democrația împotriva dușmanilor ei. Cine iese în stradă pentru drepturile democratice trebuie susținut. Statul de drept trebuie să le arate celor care propagă ura că există limite clare. Libertatea de opinie nu implică dreptul de a aboli democrația.