Strategia Turciei
28 iulie 2015N-ar trebui să surprindă pe nimeni. Operaţiunile militare ale aviaţiei turce contra unor poziţii ale aşa-numitului "Stat Islamic" (SI) în Siria şi ale PKK în nordul Irakului nu reprezintă o schimbarea radicală a politicii Ankarei faţă de SI. Anume pentru că nu combaterea teroriştilor jihadişti reprezintă obiectivul central al atacurilor aeriene. Guvernul de la Ankara depune eforturi susţinute pentru a împiedica crearea unui ţinut controlat de kurzi de-a lungul graniţei lungi cu Siria. Liderii turci s-au pronunţat foarte limpede în ultimele zile, precizând că SI n-are ce căuta la frontierea Turciei, aşa cum n-are ce căuta niciun teritoriu sub administraţie kurdă.
Ankara pare a folosi actualul pericol reprezentat de teroriştii SI pentru a corecta consecinţele negative ale eşuatei politici proprii faţă de Siria. Ministrul de Externe de atunci, actualul premier Ahmet Davutoglu, a pledat pentru o deschidere a Turciei în plan extern, mai precis pentru o cooperare cât mai intensă cu statele vecine. Inclusiv cu dictatori arabi, precum preşedintele sirian Bashar al-Assad.
Totuşi revolta majorităţii sunite siriene, izbucnită în martie 2011, a produs ruptura cu regimul Assad. Anterior eşuaseră toate tentativele Turciei de a-l determina pe liderul sirian să renunţe la violenţă şi să accepte reforme democratice. Dar pentru că politica lui Assad faţă de opoziţia paşnică s-a limitat, pe mai departe, la atacuri brutale, guvernul de la Ankara a decis să sprijine toate forţele care combat regimul sirian de teroare, fiind însă frustrat că nu dispune de instrumentele necesare pentru a-l alunga de la putere pe Assad. Din acest motiv, Ankara a "tolerat" activităţiile SI, făcând posibilă pătrunderea, prin frontierea turco-siriană, a multor combatanţi ai Statului Islamic în Siria.
E nevoie de o deescaladare pragmatică
Între timp, Turcia a devenit şi ea victimă a terorismului SI. Cel tâziu acum, responsabilii turci trebuie să-şi pună întrebarea privind coresponsabilitatea pentru această evoluţie. Întrebări critice vizând tragedia siriană ar trebui, de altfel, să-şi pună şi state arabe sau occidentale, înainte de toate SUA. Neimplicarea acestora i-a permis lui Assad să poarte fără milă un război contra propriului popor.
Există în prezent motive să credem că guvernul de la Ankara a încheiat un "deal" cu Statele Unite. În schimbul unui rol mai activ al Turciei în lupta contra SI, Washingtonul îi dă asigurări partenerului NATO că nu va exista un stat kurd în Siria, aflată pe cale de destrămare. În plus, ambele ţări doresc instaurarea unei zone de protecţie în nordul Siriei, de-a lungul frontierei turce, un ţinut în care ar urma să revină peste două milioane de refugiaţi sirieni.
Un sfat bun partenerilor
Politicienii europeni ar face bine să sprijine, financiar şi logistic, crearea unei zone tampon. În vederea unei atât de necesare deescaladări a conflictului, ar fi bine ca Europa să arate mai multă înţelegere pentru interesele Turciei şi, totodată, să pledeze pentru revenirea la procesul de pace cu minoritatea kurdă, pentru a se depăşi ruptura profundă din interiorul societăţii turce.
Acest important partener pentru Europa trebuie protejat faţă de un posibil război pe trei fronturi.