Multe obiective, puţine planuri bune

Combaterea sărăciei, eliminarea dezechilibrelor, îmbunătăţirea educaţiei, protejarea ecosistemului. Iată doar câteva din cele 17 obiective ONU pe următorii 15 ani. 17 obiective cu alte 169 de puncte. Predecesoarele - ţelurile mileniului - sunt axate numai numai pe dezvoltare şi ţările emergente. Acum şi ţările industrializate au urcat la bord.

Scandalul VW arată cum stau lucrurile, de fapt

Scandalul Volkswagen demonstrează cât de serios tratează ţările industrializate problema dezvoltării durabile. Iar politica se face că nu vede. Desigur, s-ar putea spune că tocmai ieşirea la lumină a cazului VW, care a scandalizat lumea întreagă, este un semn că suntem pe drumul cel bun. Dar ar fi un argument mult prea slăbuţ.

Nucleul noii liste pentru o dezvoltare durabilă este obiecitvul numărul 8: stimularea creşterii economice pe termen lung. Creştere economică durabilă - o sintagmă folosită foarte des. Concret: ce ar trebui să înţelegem noi? Nu cumva înseamnă că va trebui să ne descurcăm cu mai puţin sau să dezvoltăm alte strategii economice?

Doare când economia nu creşte

În loc să procedăm aşa, toată lumea ţipă când economia Chinei înregistrează o creştere mai mică decât se estima. Fiindcă pe străzile din China trebuie să fie tot mai multe maşini şi consumul să crească într-una. La nivel global cresc şi veniturile, iar locurile de muncă sunt asigurate. Şi se produce acolo unde standardele şi salariile sunt extrem de mici. Aşa funcţionează economia mondială.

În actuala viziune, o plantaţie de palmieri destinată producţiei de ulei e mai valoroasă din punct de vedere economic ca o pădure tropicală din care numai câteva comunităţi pot face bani din cafea, cauciuc sau fructe.

Chiar şi atunci când hoardele de ONG-uri se zbat să apere pădurile sau să le transforme în surse de venit, tot plantaţiile de palmieri şi ţiţeiul câştigă.

De exemplu cazul parcului naţional Yasuní din Ecudaor: tentativa de a-l proteja în faţa lucrărilor de foraj a eşuat. Şi nu s-a întâmplat din cauza manierei de negociere a guvernului ecuadorian. Dar de ce să facem investiţii neprofitabile? Fiecare investiţie trebuie să asigure profit. În 2016, în Yasuní încep exploatările de ţiţei.

Gândire pe termen scurt

Fireşte, nu putem pune la păstrare natura, pădurile, ecosistemul sub un glob de cristal. Dar, din perspectivă pe termen lung, ar trebui să ne punem întrebarea: ce le mai lăsăm generaţiilor viitoare?

Iar des invocata creştere economică se bazează pe obiective de scurtă durată şi obţinerea unor profituri maxime. Abordările politice valoroase se pierd pe drum până la aprobare şi implementare aşa că nu mai au cum să stea în calea obiecitvului numărul 8.

Creştere economică durabilă: prăpastia dintre obiectiv şi realitate e uriaşă. Şi, cel puţin până acum, nu s-a observat nicio pornire serioasă de a micşora această prăpastie până în 2030.