Moartea lui George Floyd aminteşte de rasismul din Europa

Moartea lui George Floyd a fost probabil prima ocazie care i-a determinat pe mai mulţi prieteni şi cunoscuţi să-mi scrie din cauza unui delict violent cu caracter rasist. Unii mi-au relatat cum se simt, alţii mi-au scris că îmi stau la dispoziţie în orice chestiune. Un mesaj a fost cu totul diferit. "Eşti fericit că nu trăieşti în prezent în SUA?", m-a întrebat pe WhatsApp un prieten german. "Evenimentele recente sunt, din nefericire, foarte triste."

Mi-a trebuit aproape o zi până să-i pot răspunde. Pentru mine nu este o uşurare că trăiesc în Germania. Sunt cutremurat şi frustrat. Ani în şir, bărbaţi şi femei de culoare au fost omorâţi şi ucişi, chiar şi de către poliţişti, doar fiindcă erau de culoare. Povestea tragică a lui George Floyd ne aminteşte că violenţa rasistă este câteodată mortală.

Nu este o problemă care priveşte doar SUA

Protestele în oraşele din SUA şi mai nou din unele metropole europene arată dezamăgirea şi disperarea pe care le resimt oamenii de culoare în faţa rasismului instituţionalizat şi de structură. Nu trebuie să ne lăsăm păcăliţi şi să credem că aceasta este o problemă existentă exclusiv în SUA. Rasismul este omniprezent în toată lumea occidentală.

În Londra au existat proteste în 2011, după ce unii poliţişti l-au împuşcat mortal pe Mark Duggan, un britanic de culoare. În Franţa au existat în 2005 proteste ample şi ciocniri cu forţele de ordine, după ce adolescenţii Bouna Traoré şi Zyed Benna au murit electrocutaţi în ghereta unui transformator în care se ascunseseră de frica poliţiştilor care-i urmăreau. Un al treilea adolescent, Muhittin Altun, a supravieţuit grav rănit. În acelaşi an, Oury Jalloh din Sierra Leone a murit ars de viu într-o celulă a poliţiei din Dessau, landul Saxonia Anhaltină din estul Germaniei, încătuşat pe o targă.

Probabil că unor europeni le este simplu să privească la incidentele din SUA şi să susţină că aşa ceva nu se poate întâmpla aici. Dar europenii de culoare nu-şi pot permite acest lux. Pentru ei rasismul din Europa este foarte viu, indiferent de faptul că violenţa poliţiei cu substrat rasist nu apare atât de făţiş în mass media. Acesta este unul din motivele pentru care moartea lui George Floyd a provocat proteste atât de ample şi în afara SUA. Incidentele de acolo deschid aici răni profunde.

Sclavia şi colonialismul determină percepţia

Societăţile occidentale înţeleg cam toate la fel ce înseamnă a fi om de culoare. Imaginarul lor e determinat preponderent de două întâmplări istorice: sclavia şi colonialismul.

În volumul său intitulat  "Afropean - O călătorie prin Europa neagră", autorul britanic Johny Pitts scrie că negoţul transatlantic cu sclavi a jucat un rol esenţial în privinţa modului în care occidentul percepe grupurile etnice. Acesta îmbibă şi susţine, adesea inconştient, ierarhiile din civilizaţiile vestice la nivel mondial.

Din nefericire, prezentările din mass media şi ce se predă în şcoli nu prea reuşesc să modifice optica asupra apartenenţelor etnice.

Mesajul primit de la prietenul meu, care întreba dacă sunt fericit că trăiesc în Germania, ignora, clar, rasismul cotidian existent în această ţară. Planul Naţional German contra Rasismului i-a inclus în 2017 pe oamenii de culoare între cele cinci grupuri de persoane cu risc major de a fi expuse rasismului. Dar aceasta s-a întâmplat abia după ce Comisia ONU pentru Discriminare Rasială a făcut ani în şir presiuni asupra Berlinului, deoarece guvernul german nu lupta cu suficientă hotărâre împotriva discriminării.

Rasismul abia dacă este conştientizat în Europa

Dar Germania nu este un caz singular în Europa. Lipsa vigilenţei şi conştientizării publice a rasismului sunt frapante pe tot continentul. Şi este greu să-ţi faci o imagine clară cum îi dezavantajează concret discriminarea rasială pe oamenii de culoare, fiindcă aceste date nu figurează în statistici decât în Marea Britanie.

În contextul actualelor proteste din SUA nu este nici locul şi nici timpul ca europenii să susţină că situaţia de aici ar fi mai bună. E de ajuns să privim spre Grecia şi spre modul în care sunt acolo trataţi refugiaţii. Mai ales persoanele de culoare suferă adesea din cauza comportamentului autorităţilor şi al societăţii în ansamblu. De curând Reţeaua Europeană împotriva Rasismului a declarat că minorităţile etnice au avut în mod special de suferit în timpul pandemiei de coronavirus de pe urma violenţei poliţiştilor şi a discriminărilor rasiale.

Moartea lui George Floyd aminteşte o dată în plus de rasismul instituţionalizat şi structural din Europa - aceasta este constatarea lui Aminata Touré, o stea în ascensiune pe scena politică germană, de origine africană. Într-un comentariu pentru revista online "Bento" ea a evidenţiat: "Trebuie să ne dăm seama cât de deplasată este o declaraţie de genul: 'Fiţi bucuroşi că vă aflaţi aici. În SUA oamenii de culoare sunt împuşcaţi, aici nu se întâmplă aşa ceva!' ."

Că nu citim nimic despre oameni care şi-au pierdut viaţa - asta nu înseamnă că rasismul nu constituie o problemă în Europa. Nu există o competiţie descendentă atunci când e vorba de forme de inechitate. Ne putem cel mai bine manifesta solidaritatea pomenindu-l pe George Floyd şi discutând apoi despre inechităţi rasiale şi despre modul în care acestea împovărează vieţile unor oameni din societăţile noastre, astfel încât să putem împiedica fenomenul.