Comentariu: Misiunea din Afganistan a schimbat Germania

De unde până unde "misiune îndeplinită"? Despre ce succes putem vorbi în Afganistan, când, iată, recolta de opiu este mai bogată ca niciodată, iar numărul atentatelor organizate de talibani a atins un nou şi nefericit record? Chiar la Kundus, regiune aflată în "mâinile" soldaţilor germani, vara trecută, pentru scurt timp, insurgenţii au reuşit să arboreze propriul drapel. Nu sunt puţini cei care se tem, deja, că între talibani şi aşa-numitul "Stat Islamic" au început să aibă loc negocieri privind o eventuală colaborare.

Multe regiuni ale ţării nu mai sunt controlate de către stat - aşa, profund corupt cum este el - ci au îngenuncheat în faţa talibanilor. În capitală, inclusiv în centrul oraşului, nesiguranţa pluteşte în aer. La fel ca în alte părţi ale Afganistanului, numărul atentatelor a crescut şi aici. Orice am spune - o ţară stabilă arată oricum altcumva, dar nu ca Afganistanul acestor zile.

Ar fi, însă, o regretabilă eroare să vorbim despre înfrângerea fără drept de apel a occidentalilor. În urma misiunilor ISAF rămân multe spitale şi scoli noi şi un aflux fără precedent de fete care pot participa la cursuri. Toate aceste importante reuşite au fost posibile datorită ajutoarelor civile pentru dezvoltare. Fără prezenţa trupelor străine, printre care şi cele germane, şi fără masiva susţinere financiară externă, nu s-ar fi putut face mare lucru. Prin urmare, să admitem că Afganistanul s-a schimbat.

Odată cu el s-a schimbat şi Germania. Când au ajuns la Hindukuș, soldaţii germani au fost suficient de naivi încât să creadă că misiunea lor va semăna cu intervenţiile din Balcani. Mulţi poate chiar s-au gândit că raidurile americane, care au urmat atentatelor din 11 septembrie 2001, au ras talibanii de pe faţa pământului. Afganistanul nu a avut aceeaşi soartă ca Bosnia sau Kosovo, nu a fost pacificat. A rămas o ţară plină de pericole, în care nu este suficient să vii cu ciocolată în buzunar şi cu proiecte de reconstrucţie pentru a obţine o schimbare în bine şi a atrage populaţia de partea ta. De altfel, la începutul misiunii, soldaţii foloseau automobile japoneze cumpărate din târgurile locale de specialitate. Ce vehicule blindate? Care tancuri?

Nu a durat mult şi a apărut o importantă mişcare de rezistenţă. La început timidă, subterană, apoi din ce în ce mai evidentă. Peste noapte, soldaţii germani s-au trezit implicaţi în lupte la sol împotriva unor gherile locale, foarte familiarizate cu topografia locurilor. Ciocnirile s-au soldat cu morţi şi răniţi, cu soldaţi traumatizaţi, care au ajuns acasă marcaţi profund de scenele sinistre trăite în Afganistan. Alţii, mai puţin norocoşi, nu şi-au mai revăzut niciodată familia.

În Afganistan avea loc un război în toată regula, chiar dacă politicienii se fereau să rostească acest cuvânt. L-au evacuat din vocabularul lor, dar nu pentru mult timp; cam până când numărul soldaţilor germani ajunşi acasă, în sicriu, a devenit prea mare pentru a mai vorbi doar despre un "conflict" sau despre o "misiune".

Ca şi cum nenorocirea nu era suficient de mare, a urmat nefericitul moment în care un comandant german a dat ordin de tragere la Kundus. Şi s-a tras, doar că ţinta nu era una militară, necum o ameninţare directă, ci un biet camion-cisternă. Au murit mulţi civili. Astfel, Bundeswehr-ul devenea făptaş. Susţinerea populaţiei germane pentru o astfel de misiune ajunsese la cote de avarie, fapt care a generat ample frământări pe scena politică germană.

De altfel, evenimentele, incidentele, dramele din Afganistan se regăsesc inclusiv în actuala politică externă a Berlinului. Astfel se explică ezitările germanilor în Libia, precum şi paşii înapoi pe care i-a făcut guvernul federal, când s-a discutat despre posibile intervenţii militare împotriva "Statului Islamic", în Irak şi Siria.

Germania este o ţară pacifistă, nu doar datorită amintirii din ce în ce mai vagi despre vina pe care o poartă pentru izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, ci, mai ales, pe fondul intervenţiei ISAF. În armata germană există o întreagă generaţie de ofiţeri care au simţit pe propria piele cruzimea războiului. Experienţele lor, transmise mai departe către Ministerul Apărării, atârnă foarte greu în deciziile politice.

Simultan, prin intervenţia din Afganistan, Germania a stârnit un val de aşteptări aproape imposibil de oprit. Şi în viitor, comunitatea internaţională va sta cu ochii pe decidenţii politici de la Berlin, aşteptând să vadă cum va reacţiona Germania în continuare. Va prelungi şederea în Afganistan? Va sprijini luptătorii kurzi? Această din urmă chestiune i-a determinat pe unii politicieni să "întindă" la maximum Constituţia, fapt fără precedent. Dacă va avea loc, o eventuală misiune în această regiune, se va limita strict la pregătirea luptătorilor kurzi peșmerga.

Afganistanul rămâne însă un bun exemplu despre cât de repede te poţi trezi prins în vârtejul unui conflict. Rămâne de văzut ce va ieşi din acest șpagat pe care Germania îl face între dorinţa de pace şi responsabilitatea internaţională.

Pe de altă parte, Afganistanul a văzut mulţi străini în îndelungata lui istorie: perşi, greci, huni, mongoli, arabi, englezi, sovietici şi, mai nou, trupe ISAF. Toţi şi-au pus, mai mult sau mai puţin, amprenta asupra acestei ţări. La final, valurile istoriei i-au înghiţit pe străini. Iar Afganistanul a rămas... Afganistan.