Comentariu: Dialogul cu Polonia trebuie să continue

Relațiile germano-poloneze au cunoscut vremuri mai grele. În 2015 s-au petrecut multe schimbări sociopolitice fundamentale în ambele țări. În Polonia a venit la guvernare Partidul Lege şi Justiţie (PiS), formaţiune național-conservatoare.

În Germania, Angela Merkel a deschis frontierele pentru mai mult de un milion de refugiați. Germanii au fost indignați de tonurile naționaliste auzite de la Gdansk până la Cracovia, iar polonezii au clătinat din cap în reacţie la aşa-numita "politică a braţelor deschise" a Angelei Merkel. De atunci, cele două ţări nu şi-au mai spus prea multe. Iar dacă au făcut-o, s-au auzit numai criticile.

Mai mult decât politică simbolică

Pentru că am ajuns la o vrăjmăşie fără speranţă, atât la nivel bilateral, cât și în relaţiile cu UE, o primă vizită la vecinii apropiați este o bună ocazie de a netezi unele asperităţi.

Ritualurile politice înseamnă mai mult decât obligaţiile protocolare. Cu atât mai mult când vine vorba de politica externă. Vizitele inaugurale ale noilor șefi de guvern în străinătate se înscriu şi ele pe această linie. Vizita Angelei Merkel în Polonia a avut un simbolism politic deosebit, reprezentând împlinirea vechii promisiuni de integrare permanentă a Poloniei în Europa.

Atât recenta vizită efectuată de Angela Merkel şi ministrul german de Finanţe, Olaf Scholz, la Paris, cât şi relațiile dificile în triunghiul Franța-Germania-Polonia sunt o simbioză între vechea și noua Europă. Această axă își schimbă momentan centrul de greutate. Din punct de vedere politic, multe lucruri s-au schimbat în ultimii ani în toate cele trei țări.

Emmanuel Macron, un reformator fervent al UE, a preluat funcţia supremă în stat de la Francois Hollande, un politician anemiat. În Germania, puterea Angelei Merkel s-a erodat după pierderi electorale grele și durata foarte îndelungată a formării guvernului de coaliţie.

Vechea şi noua şefă a guvernului german nu mai deţine decât jumătate din puterea de altădată, în timp ce în Polonia guvernul PiS se transformă într-un fel de celulă est-europeană de rezistență împotriva vechii UE. Pe scurt: balanţele politice s-au schimbat, iar reajustarea relațiilor reciproce este imperativă.   

Teama poloneză în legătură cu identitatea naţională

Schimbul de amabilităţi între Angela Merkel şi partenerii ei de dialog polonezi - premierul Mateusz Morawiecki şi preşedintele Andrzej Duda - nu pot ascunde criza dintre Berlin şi Bruxelles, pe de-o parte, şi Varşovia pe de altă parte.

Sigur, există domenii politice specifice care produc falii greu de ignorat: politica privind refugiaţii, disputa privind conducta Nordstream 2 din Marea Baltică sau procedurile legale declanşate de UE împotriva Poloniei pe fondul reformei judiciare care, în opinia Bruxelles-ului, încalcă dreptul european. Însă în spatele acestor lucruri se ascunde ceva fundamental.

A fost o naivitate să credem că la vest de fosta Cortină de Fier, procesul de adaptare între Vest și Est va avea loc de la sine în condițiile occidentale, se înţelege. Nimic mai greşit. A fost o greșeală istorică, potrivit sociologului bulgar Ivan Krastev. Pentru Polonia, 1989 nu a fost începutul integrării europene, ci mai presus de toate recuperarea suveranității statale.

Merkel ca moderator între Macron şi recalcitranta Europă de Est?

Această stare de lucruri, valabilă deopotrivă pentru Ungaria, Cehia şi alte țări din Europa de Est și de Sud-Est, nu este luată în considerare în mod corespunzător la Berlin și Bruxelles, se plâng, la unison, noii membri ai UE. După decenii de ideologie și tiranie, însuşirea Occidentului capitalisto-democrat a trebuit să aibă loc peste noapte. Cu o întârziere considerabilă, estul Europei recâștigă acum o bucată de identitate națională.

În acest sens, diviziunea europeană continuă să funcționeze din punct de vedere social. Emmanuel Macron caută o UE cu două viteze, idee strict respinsă nu numai de Varșovia. În acest moment, pentru a evita confruntările în cadrul familiei UE, ar fi înțelept să revigorăm un instrument de dialog deja existent, dar intrat în adormire: Triunghiul de la Weimar.

Lansat în 1991 pentru a aduce Polonia mai aproape de UE și NATO, "triunghiul" a fost tras pe linie moartă de guvernul PiS în 2016. Mai mult ca niciodată, reînnoirea unei celule de comunicare între cei doi membri vechi ai UE - Franța și Germania - şi Polonia, tânăra rudă din UE, ar pune pe picioare un forum adecvat pentru atenuarea divergenţelor politice. O adevărată misiune pentru ultimul mandat al Angelei Merkel.          

Autor: Volker Wagener